ICCJ. Decizia nr. 1083/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1083/2006
Dosar nr. 3586/2005
nr. 14718/1/2005
Şedinţa publică din 30 martie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ la data de 27 iulie 2005, reclamantul A.I. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Judeţeană de Pensii Bihor, să se dispună anularea hotărârii nr. 12059 din 3 iunie 2005, prin care i s-a respins cererea privind recunoaşterea calităţii de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat, în esenţă, că urmare a aplicării Dictatului de la Viena din 1940, a fost strămutat din motive etnice, din Oradea, şi nu din localitatea Gepiu, cum greşit a reţinut pârâta. Apreciază că este îndreptăţit să beneficieze de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, dar pârâta i-a respins cererea.
Prin sentinţa nr. 247/CA/2005 - PI din 3 octombrie 2005, Curtea de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis acţiunea reclamantului A.I., a anulat hotărârea nr. 12059 din 3 iunie 2005, emisă de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Bihor, pe care a obligat-o să-i recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare, pentru perioada ianuarie 1941 - 6 martie 1945, cu acordarea drepturilor cuvenite, începând cu data de 1 februarie 2004.
Pentru a se pronunţa în acest sens, instanţa de fond a reţinut că din probele administrate în cauză, rezultă că reclamantul a făcut dovada că a fost strămutat, din motive etnice, din localitatea de domiciliu, în Ungaria. Astfel, din declaraţiile de martor şi înscrisurile depuse la dosar, rezultă că reclamantul, împreună cu familia, a fost strămutat în perioada ianuarie 1941 - mai 1945, în localitatea Szentes din Ungaria, de unde au revenit în localitatea Gepiu şi apoi în Oradea.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, Casa Judeţeană de Pensii Bihor, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurenta consideră că instanţa de fond a pronunţat o sentinţă greşită, întrucât reclamantul nu a făcut dovada motivului pentru care familia sa a plecat din localitatea de domiciliu, într-o altă localitate aflată pe teritoriul Ungariei. Totodată, recurenta apreciază că reclamantul nu a probat persecuţia etnică, în condiţiile în care tatăl său a lucrat în continuare, ca factor poştal în cadrul Poştei Maghiare, beneficiind de locuinţă de serviciu şi salarizare.
Examinându-se sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este nefondat, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Conform art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de prevederile ordonanţei, persoana, cetăţean român, care, în perioada regimurilor instaurate între 6 septembrie 1940 şi 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii pe motive etnice, printre situaţiile prevăzute de lege fiind şi aceea a strămutării în altă localitate, decât cea de domiciliu [art. 1 lit. c)].
Totodată, prin art. 61 din OG nr. 105/1999, aşa cum a fost introdus prin Legea nr. 319/2002, se prevede că dovada situaţiilor la care se referă ordonanţa menţionată, se face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.
Analiza materialului probator administrat în cauză evidenţiază faptul că reclamantul a făcut dovada faptului că, împreună cu părinţii, în perioada ianuarie 1941 - mai 1945, a fost strămutat în localitatea Szentes din Ungaria. Atât declaraţiile martorilor M.F. şi F.A., cât şi înscrisurile depuse la dosarul cauzei, demonstrează că strămutarea s-a datorat persecuţiei etnice.
Instanţa nu poate reţine motivul invocat în recurs, potrivit căruia reclamantul nu a făcut dovada persecuţiei etnice, în condiţiile în care în declaraţiile martorilor, menţionate, se specifică în mod expres acest lucru.
Rezultă că instanţa de fond a pronunţat o sentinţă legală şi temeinică, apreciind corect materialul probator administrat în cauză, în raport cu dispoziţiile actelor normative incidente, urmând ca recursul declarat să fie respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Bihor împotriva sentinţei nr. 247/CA-PI din 3 octombrie 2005 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 martie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1082/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1090/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
