ICCJ. Decizia nr. 1188/2006. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1188/2006
Dosar nr. 3874/2005
nr. 15.868/1/2005
Şedinţa publică din 6 aprilie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiune în contencios administrativ, reclamantul H.I., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor, a contestat hotărârea nr. 8 din 28 februarie 2005, a Comisiei de jurisdicţie a imputaţiilor din Ministerul Administraţiei şi Internelor, solicitând casarea hotărârii menţionate, precum şi a hotărârii nr. 27625 din 21 decembrie 2004, a Comisiei de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Corpului de Control, anularea deciziei de imputaţie nr. S/27453 din 29 octombrie 2004 şi cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamantul a invocat excepţia tardivităţii emiterii deciziei de imputare, a arătat că organul emitent nu a stabilit cert persoanele care au produs prejudiciul, vinovăţia acestora, legătura de cauzalitate dintre faptele persoanelor imputate şi prejudiciul produs.
Prin sentinţa civilă nr. 1429 din 7 septembrie 2005, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea reclamantului H.I.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că Decizia de imputare a fost emisă în termenul legal. S-a mai reţinut că în raport cu Regulamentul de organizare şi funcţionare al unităţii, cât şi în fişa postului semnată de reclamant, corect s-a reţinut în procesul-verbal, că reclamantului, care la data producerii evenimentului, îndeplinea funcţia de comandant al unităţii, îi reveneau atribuţii în aplicarea şi respectarea prevederilor legale pe linia protecţiei muncii. S-a mai reţinut că existând un prejudiciu material cert, faţă de funcţia îndeplinită de reclamant, la momentul producerii evenimentului şi atribuţiile de serviciu potrivit actelor normative în materie de protecţie a muncii, s-a stabilit corect că sunt întrunite condiţiile angajării răspunderii materiale a acestuia, prejudiciul fiind produs ca urmare a nerespectării unor proceduri legale, existând un raport de cauzalitate între prejudiciu şi fapta ilicită, prin neîndeplinirea parţială sau necorespunzătoare a atribuţiilor de serviciu ale reclamantului.
Împotriva sentinţei sus menţionate a declarat recurs în termenul legal, reclamantul H.I., prin care s-a solicitat admiterea acestei căi de atac, casarea hotărârii atacate şi admiterea acţiunii, aşa cum a fost formulată, cu consecinţa anulării deciziei de imputare nr. S/27435/2 din 29 octombrie 2004 şi a obligării la plata cheltuielilor de judecată.
A învederat recurentul că în mod ilegal, instanţa de fond a respins excepţia tardivităţii emiterii deciziei de imputare, considerând că termenul de 60 de zile pentru efectuarea cercetării administrative, prevăzut de art. 23 din OG nr. 121/1998, privind răspunderea materială a militarilor, a început să curgă de la data ultimei plăţi, ca urmare a emiterii celor două ordine de plată (respectiv O.P. nr. 218 din 9 aprilie 2004, pentru suma de 200.000.000 lei şi O.P. nr. 288 din 11 mai 2004, pentru suma de 21.074.000 lei).
Chiar în această ipoteză, a arătat recurentul, comisia de cercetare era obligată să înregistreze actul de cercetare şi să stabilească răspunderea materială a militarilor vinovaţi de producerea prejudiciului şi să emită Decizia de imputare cel mai târziu la data de 2 septembrie 2004 şi, respectiv, 9 octombrie 2004, lucru ce nu s-a întâmplat în speţă, unde ancheta administrativă s-a prelungit până la 26 octombrie 2004, iar Decizia de imputare a fost emisă la 29 octombrie 2004, mult peste termenele prevăzute de lege.
Pe de altă parte, recurentul a precizat că instanţa de fond nu a examinat aspecte esenţiale ale răspunderii materiale în cauză, deşi acestea au fost menţionate în plângere, în sensul că nu s-au analizat concret faptele care au condus la angajarea răspunderii materiale şi nu s-a stabilit, deşi era necesar, care era, înainte de producerea accidentului, starea de fixaţie a elementelor de încălzire, şi nu s-a dovedit că a fost ordonată de recurent, demontarea elementelor din sistemul de încălzire.
În fine, a mai menţionat reclamantul, că prima instanţă nu s-a pronunţat asupra ultimului punct a plângerii sale, prin care a susţinut că sunt aplicabile dispoziţiile art. 6 din OG nr. 121/1998 şi a considerat, astfel, că accidentul petrecut la 12 august 2000, era imposibil de prevăzut, fiind un caz fortuit, care înlătură răspunderea materială a militarilor.
Recursul este nefondat.
Instanţa de fond a respins în mod just excepţia tardivităţii emiterii deciziei de imputare, invocată de reclamantul H.I., fiind respectate prevederile art. 23 şi 25 din OG nr. 121/1998, privind răspunderea materială a militarilor, referitoare la termenele pentru efectuarea cercetării administrative, pentru înregistrarea actului de cercetare şi pentru emiterea deciziei de imputare.
Astfel, cum nu au fost comunicate U.M. 0728 Tăşnad, judeţul Satu Mare, hotărârile pronunţate (sentinţa civilă nr. 1608 din 28 octombrie 2002, prin care a fost admisă acţiunea civilă formulată de reclamanţii O.C. şi O.P., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor şi a fost obligată pârâta, la plata sumei de 16.074.128 lei, despăgubiri civile, 200.000.000 lei daune morale şi 5.000.000 lei cheltuieli de judecată, Decizia civilă nr. 120 din 26 februarie 2003 a Tribunalului Satu Mare şi Decizia civilă nr. 645 din 23 iunie 2003, a Curţii de Apel Oradea, prin care a fost respins apelul, respectiv recursul declarat de pârât), termenul pentru efectuarea cercetării administrative a început să curgă de la data când unitatea sus menţionată a achitat despăgubirile şi cheltuielile de judecată stabilite, cu O.P. nr. 218 din 9 aprilie 2004 şi O.P. nr. 298 din 11 mai 2004, acest moment echivalând cu luarea la cunoştinţă, de către comandantul unităţii, a producerii pagubei.
În termen de 60 de zile de la data emiterii ordinelor de plată menţionate, cu respectarea prevederilor art. 23 alin. (1) din OG nr. 121/1998, s-a dispus la nivelul U.M. nr. 0728 Tăşnad, efectuarea cercetării administrative, care s-a finalizat cu propunerea de dare la scădere a sumei, realizată prin procesul-verbal nr. 862438 din 24 mai 2004.
Această propunere nu a fost avizată de Direcţia Financiară şi Direcţia Generală de Reglementări Juridice şi Contencios din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, dispunându-se de conducerea ministerului, refacerea cercetării administrative de către o comisie din cadrul Corpului de Control care, prin procesul-verbal nr. 863.111 din 26 octombrie 2004, în baza căruia s-a emis apoi Decizia de imputare nr. S/27453/1 din la 29 octombrie 2004, a propus angajarea în solidar a răspunderii materiale în sarcina reclamantului şi a numiţilor N.O., R.V. şi C.C.
Cât priveşte fondul cauzei, se reţine că atât Hotărârea nr. 8 din 28 februarie 2005, emisă de Comisia de jurisdicţie a imputaţiilor din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, cât şi Decizia de imputaţie nr. S/27453/1 din 29 octombrie 2004, emisă de Directorul general din cadrul Corpului de Control al aceluiaşi minister, sunt temeinice, fiind evident că, în raport cu dispoziţiile din Regulamentul de organizare şi funcţionare al unităţii militare şi cu menţiunile din fişa postului, reclamantului îi reveneau atribuţii în aplicarea şi respectarea prevederilor legale pe linia protecţiei muncii, atribuţii ce nu au fost îndeplinite, de vreme ce, urmare a căderii unui corp de calorifer rezemat de perete, situat în una din cele două încăperi destinată vizitatorilor şi aflată la Punctul Control Acces al unităţii militare, s-a produs rezultatul decesului copilului numiţilor O.C. şi O.P., în vârstă de 2 ani.
În aceste condiţii, sunt îndeplinite în cauză condiţiile de angajare a răspunderii materiale, prevăzute de art. 5 din OG nr. 121/1998, de producerea prejudiciului suferit de numiţii O.C. şi O.P. şi stabilit prin sentinţa civilă nr. 1608 din la 28 octombrie 2002, a Judecătoriei Carei, fiind vinovat, printre alţii, şi reclamantul H.I. care, la data săvârşirii faptei ilicite, îndeplinea funcţia de comandant al unităţii militare.
De aceea, în mod corect s-a făcut aplicaţia prevederilor art. 15 alin. (2) din actul normativ sus menţionat, în sensul stabilirii răspunderii materiale proporţional cu solda netă de la data constatării pagubei, întrucât paguba fiind produsă de mai mulţi militari, nu s-a putut determina în ce măsură a contribuit fiecare la producerea ei.
Nu sunt incidente în cauză, dispoziţiile art. 6 alin. (1) lit. b) din OG nr. 121/1998, de natură să înlăture răspunderea materială a militarilor, nefiind îndeplinite elementele cazului fortuit. Cauza producerii prejudiciului putea fi prevăzută şi înlăturată, dacă persoanele cu atribuţii în domeniul protecţiei muncii şi a protejării şi conservării bunurilor materiale, printre care şi recurentul H.I., îşi îndeplineau atribuţiile de serviciu.
Aşa fiind, cum sentinţa atacată este legală şi temeinică, urmează a fi respins, ca nefondat, recursul declarat împotriva acesteia de către reclamantul H.I.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de H.I. împotriva sentinţei civile nr. 1429 din 7 septembrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 aprilie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1187/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1189/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
