ICCJ. Decizia nr. 1201/2006. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici statutari. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1201/2006
Dosar nr. 1102/1/2006
Şedinţa publică din 6 aprilie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 477 din 10 noiembrie 2005, a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamantul M.E., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Dolj, pentru anularea Ordinului nr. S/II/4168 din 11 iulie 2005, emis de ministrul administraţiei şi internelor, prin care reclamantul a fost sancţionat cu trecerea în rezervă.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut următoarele:
În susţinerea acţiunii, reclamantul a precizat că faptele petrecute la data de 28 mai 2005, la magazinul C. din Bucureşti, nu sunt de natură a dovedi comiterea unei abateri disciplinare sau de o altă natură care să conducă la aplicarea unei sancţiuni atât de grave. S-a invocat şi încălcarea prevederilor art. 59 alin. (5), (6) şi (7) din Legea nr. 360/2002, deoarece i s-a refuzat asistarea de către un apărător, iar aşa zisa faptă de furt putea fi cercetată doar de persoane cu competenţă legală.
Pe baza probei cu înscrisuri şi a probei testimoniale, instanţa a stabilit că la data de 28 mai 2005, reclamantul - ofiţer principal I în cadrul Serviciului de prevenire a incendiilor din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Oltenia" al judeţului Dolj, se afla împreună cu soţia, mama şi fiica sa în vârstă de 3 ani şi 5 luni în hipermarketul C. din Bucureşti, de unde a sustras ornamente de păr în valoare de 279.000 lei (ROL). La sesizarea Secţiei 9 Poliţie, la locul faptei s-a deplasat reprezentantul acesteia, care a încheiat, împreună cu reprezentantul legal al magazinului, un proces-verbal în sensul mai înainte arătat. Procesul-verbal a fost semnat şi de către reclamant, fără obiecţii, iar într-o declaraţie ulterioară (8 iunie 2005) a recunoscut implicit săvârşirea faptei.
S-a apreciat că o astfel de faptă este incompatibilă cu calitatea de cadru militar şi că ea se circumscrie abaterii prevăzute de art. 75 alin. (1) lit. c) din Ordinul nr. 400/2004, al ministrului administraţiei şi internelor, privind regimul disciplinar al personalului din Ministerul Administraţiei şi Internelor.
Comiterea faptei a impus trimiterea reclamantului în faţa Consiliului de judecată, a cărui componenţă a fost stabilită prin Ordinul nr. S/110 din 6 iunie 2005, iar acesta a hotărât vinovăţia reclamantului şi a propus trecerea sa în rezervă, în conformitate cu art. 92 alin. (1) lit. c) din Ordinul nr. 400/2004.
Declaraţiile martorilor audiaţi în instanţă, la cererea reclamantului, privind comportarea sa ireproşabilă până la evenimentele din 28 mai 2005, au fost înlăturate ca fără valoare probatorie faţă de obiectul cauzei.
Susţinerile privind nerespectarea procedurii prevăzute de art. 59 alin. (5), (6) şi (7) din Legea nr. 360/2002, nu au fost confirmate de probatoriul administrat.
În termen legal, împotriva sus menţionatei sentinţe a declarat recurs, reclamantul M.E.
Invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., recurentul a criticat soluţia instanţei de fond, pentru cercetarea superficială a situaţiei de fapt reţinută pentru aplicarea sancţiunii disciplinare, în condiţiile în care actele dosarului evidenţiază că în permanenţă, recurentul a contestat săvârşirea faptei.
În opinia recurentului, se impunea ca instanţa să audieze direct şi nemijlocit pe cei care au întocmit procesele-verbale din 28 mai 2005, pentru a lămuri dacă în aceste acte consemnează opinii personale ale celor care le-au întocmit sau constatării directe şi reale.
S-a mai arătat că atât instanţa militară, cât şi instanţa de judecată nu au luat măsurile necesare pentru a asigura un proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, părţile nefiind tratate în mod egal, considerându-se că desfăşurarea incidentului în sine conduce automat la concluzia că există vinovăţie şi că sancţiunea aplicată este în acord cu gravitatea faptei.
Examinând cauza, atât prin prisma criticilor formulate de recurent, cât şi în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că recursul este fondat.
Din verificarea actelor, care au stat la baza emiterii Ordinului nr. S/II/4168 din 11 iulie 2005, al ministrului administraţiei şi internelor, rezultă că situaţia de fapt care a generat trimiterea recurentului-reclamant în faţa Consiliului de judecată şi aplicarea sancţiunii de trecere în rezervă a acestuia, nu a fost pe deplin lămurită.
Exceptând declaraţia dată la momentul reţinerii de către agenţii de pază ai hipermarketului C., în mod constant atât în faţa Consiliului de judecată, cât şi în faţa instanţei, recurentul-reclamant a contestat consemnările existente în procesul-verbal din 28 mai 2005 şi şi-a susţinut nevinovăţia.
Instanţa a reţinut în mod corect că raportat la obiectul acţiunii nu sunt relevante declaraţiilor martorilor care au amintit de comportarea ireproşabilă a reclamantului până la incidentul în discuţie.
Totuşi, fiind învestită cu o cerere de anulare a actului administrativ prin care s-a aplicat sancţiunea gravă a trecerii în rezervă a militarului, instanţa Curţii de Apel Craiova era datoare să se prevaleze de dispoziţiile art. 129 alin. (1) - (5) C. proc. civ. şi să stăruie în aflarea adevărului.
Legalitatea şi temeinicia sancţiunii contestate de către recurentul-reclamant pot fi evaluate numai în urma lămuririi exacte a împrejurărilor de fapt din 28 mai 2005.
Or, în speţă instanţa fondului nu a manifestat rol activ pentru stabilirea fără dubiu a situaţiei de fapt şi pentru verificarea apărărilor reclamantului. Sub acest aspect, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că este utilă audierea nemijlocită, în calitate de martori, a celor care au făcut constatări ale evenimentelor petrecute la data de 28 mai 2005 (reprezentantul hipermarketului C., al secţiei a 9-a Poliţie şi a ofiţerului C.V., desemnat de Inspectorul general al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă).
Având în vedere dispoziţiile imperative ale art. 305 C. proc. civ., în temeiul art. 312 din acelaşi cod, în urma admiterii recursului, se va casa sentinţa recurată cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
Cu ocazia rejudecării, potrivit legii, instanţa de fond va manifesta rol activ în orice altă modalitate va considera necesar, fără a se limita la îndrumările expuse mai înainte, pentru a asigura, astfel, un proces echitabil tuturor participanţilor în proces şi pentru a pronunţa o sentinţă legală şi temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de M.E. împotriva sentinţei civile nr. 477 din 10 noiembrie 2005 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 aprilie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1193/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1209/2006. Contencios. Refuz nejustificat... → |
|---|
