ICCJ. Decizia nr. 1207/2006. Contencios. Recurs împotriva încheierii de şedinţă. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 1207/2006

Dosar nr. 3513/2005

nr. 14430/1/2005

Şedinţa publică din 6 aprilie 2006

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea în contencios administrativ, reclamanta SC C.T.A. SA Arad a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor Publice, suspendarea executării actului administrativ fiscal, respectiv a deciziei nr. 229 din 22 iulie 2005, prin care s-a decis revocarea autorizaţiei de antrepozit fiscal nr. 004 din 15 decembrie 2003, modificată la data de 28 iulie 2004, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.

Prin încheierea din 25 octombrie 2005, Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis cererea formulată de reclamanta SC C.T.R. SA Arad şi a suspendat executarea deciziei nr. 229 din 22 iulie 2005, emisă de Comisia pentru autorizarea antrepozitelor fiscale şi a importatorilor de produse accizabile supuse marcării, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.

Instanţa a constatat că în ipoteza în care se execută Decizia nr. 229 din 22 iulie 2005, prin care s-a dispus revocarea autorizaţiei de antrepozit fiscal, reclamanta şi-ar înceta activitatea, fiind, aşadar, întrunite condiţiile prevăzute de art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004, referitoare la suspendarea actelor administrative, respectiv un caz bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube.

Împotriva încheierii sus-menţionate a declarat recurs, Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Arad, susţinând că motivele invocate de reclamantă nu erau temeinic justificate pentru acordarea suspendării executării actului administrativ.

Recursul este nefondat.

Prin Decizia nr. 229 din 22 iulie 2005 a fost revocată autorizaţia de antrepozit fiscal nr. 004 din 15 decembrie 2003, acordată de SC C.T.R. SA. Această măsură presupune practic încetarea activităţi societăţii comerciale.

Potrivit dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, o dată cu sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente, să dispună suspendarea executării actului administrativ, până la pronunţarea instanţei de fond.

În speţă, făcându-se dovada unui caz bine justificat, prin încheierea din 25 octombrie 2005, în mod legal a fost admisă cererea de suspendare.

Aşa fiind, recursul declarat de către pârâtă se va respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală a Finanţelor a judeţului Arad, împotriva încheierii din 25 octombrie 2005, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, în dosarul nr. 10505/2005, ca nefondată.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 aprilie 2006.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1207/2006. Contencios. Recurs împotriva încheierii de şedinţă. Recurs