ICCJ. Decizia nr. 1320/2006. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1320/2006
Dosar nr. 3830/2005
nr. 15692/1/2005
Şedinţa publică din 18 aprilie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 433 din 20 octombrie 2005, a Curţii de Apel Craiova, pronunţată în dosarul nr. 1264/2005, a fost respinsă, ca neîntemeiată, acţiunea (disjunsă din dosarul nr. 3160/2005 al Tribunalului Mehedinţi, prin sentinţa civilă nr. 718 din 4 iulie 2005), numitului D.I., având ca obiect desfiinţarea contractului de concesiune nr. 1273/1999, modificat prin actele adiţionale din 5 februarie 2003 şi 9 martie 2005, privind Circumscripţia sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor Orşova, în contradictoriu cu A.D.S. - concedent şi Cabinetul medical veterinar „Dr. P.C. Orşova - concesionar.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut, în esenţă, că reclamantul, solicitând iniţial desfiinţarea contractului, a făcut referire ulterior la rezoluţiunea şi rezilierea contractului, sancţiuni care nu pot fi invocate, decât de una dintre părţile contractante, şi nicidecum de către un terţ, astfel cum este reclamantul.
Analizând şi ipoteza solicitării de către reclamant, a constatării nulităţii contractului, instanţa a constatat că nici una dintre condiţiile de valabilitate - consimţământ, capacitate, obiect, cauză, nu a fost încălcată în contractul atacat.
A apreciat instanţa că art. 9 pct. 1 lit. h) din contractul de concesiune, invocat de reclamant, se referă la ipoteza încetării contractului la cererea unui terţ, dar cu condiţia ca acesta să fi obţinut mai întâi o hotărâre judecătorească de anulare a licitaţiei în baza căreia s-a încheiat actul, condiţie pe care reclamantul nu o îndeplineşte.
Împotriva acestei sentinţe a declarat în termen recursul de faţă, reclamantul, cererea fiind legal timbrată.
În motivarea cererii sale, recurentul descrie şi critică atitudinea procurorului de şedinţă prezent la dezbaterile în fond şi invoca implicit nelegalitatea sentinţei, pe motiv că fiica pârâtului-intimat P.C., ca judecător al Curţii de Apel Craiova, ar fi influenţat soluţia completului.
Invocă recurentul ca al doilea motiv al cererii, situaţia că pârâtul P.C. ar fi pierdut locul de muncă, dovada fiind Decizia civilă nr. 622 din 7 martie 2003, a Curţii de Apel Timişoara (dosar nr. 1354/u2001).
Arată recurentul că Decizia civilă nr. 1319 din 24 septembrie 2001 a Tribunalului Timiş (dosar nr. 7749/2001) reprezintă autoritate de lucru judecat, iar executarea ei nu a putut fi făcută din cauza fiicei pârâtului P.C., invocând art. 1201 C. civ.
Recursul nu se fondează.
1. În exerciţiul funcţiei sale, judecătorul deliberează independent, astfel încât concluziile şi atitudinea procurorului de şedinţă nu au nici o relevanţă în legătură cu soluţia pronunţată, a cărei motivare în fapt şi în drept se bazează pe ansamblul probatoriului administrat în cauză şi, respectiv, pe normele juridice incidente în cauza dedusă judecăţii.
În ceea ce priveşte rudenia unui alt judecător, decât cel care a soluţionat cauza, cu una dintre părţi, aceasta îl îndreptăţea pe reclamant, în principiu, să ceară strămutarea cauzei la o altă instanţă de acelaşi grad, în condiţiile art. 37 C. proc. civ. Dar reclamantul nu a uzat de acest mijloc procedural.
Însă situaţia sus menţionată nu presupune în mod automat şi absolut pronunţarea unei hotărâri nelegale.
2. Decizia invocată de reclamant, în legătură cu situaţia pârâtului P.C., care şi-ar fi pierdut locul de muncă, nu prezintă relevanţă în cauza de faţă.
3. În ceea ce priveşte excepţia autorităţii de lucru judecat, condiţiile existenţei ei nu sunt întrunite în cauză.
În fapt, recurentul din cauza de faţă s-a judecat cu Direcţia Sanitar-Veterinară Mehedinţi într-un litigiu de muncă, în care a solicitat reintegrarea sa.
Prin sentinţa civilă nr. 6322/1997 a Tribunalului Mehedinţi, irevocabilă, s-a dispus reintegrarea reclamantului şi plata drepturilor sale salariale.
Direcţia Sanitar-Veterinară Mehedinţi a pus în executare numai a doua dispoziţie a sentinţei, motivând că reintegrarea nu poate fi pusă în executare, întrucât postul este unic, dar mixt, sanitar veterinar şi de control al alimentelor, iar reclamantul nu are pregătirea necesară pentru această din urmă cerinţă a postului.
Cele sus hotărâte de Direcţia Sanitar-Veterinară s-au concretizat într-o dispoziţie cu nr. 17 din 25 mai 1998, act pe care reclamantul l-a atacat în justiţie, acţiunea fiind respinsă şi, de asemenea, recursul său, prin Decizia civilă nr. 1678 din 16 noiembrie 2001, a Tribunalului Timiş, instanţă competentă ca urmare a strămutării - dosar nr. 7750/2001.
Concomitent, însă, cu aceste două cicluri procesuale în cele două litigii de muncă, în aplicarea HG nr. 446/1999, privind aprobarea concesionării unor activităţi sanitare veterinare publice de interes naţional şi a unor bunuri proprietate publică a statului, iar ulterior în aplicarea Legii nr. 268/2001, privind privatizarea societăţii comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului, cu destinaţie agricolă, Circumscripţia sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor Orşova a fost scoasă la licitaţie în vederea concesionării.
Primul contract de concesionare atacat în cauza de faţă este rezultatul licitaţiei câştigate de pârâtul P.C., iar cele două acte adiţionale ulterioare sunt efectul preluării contractelor de concesiune încheiate de Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, de către A.D.S., înfiinţată chiar prin Legea nr. 268/2001 şi pârâtă în cauza de faţă.
Recurentul a atacat în justiţie şi licitaţia organizată pentru concesionare, dar cererile sale au fost respinse irevocabil prin sentinţa civilă nr. 10512 din 23 noiembrie 1999 a Judecătoriei Drobeta Turnu Severin.
Aşadar, hotărârea judecătorească irevocabilă prin care s-a dispus reintegrarea recurentului, ca parte a unui raport de muncă cu Direcţia Sanitar-Veterinară Mehedinţi nu poate constitui obiectul unei excepţii de autoritate de lucru judecat în cauza de faţă, care are ca obiect o acţiune în contencios administrativ privind desfiinţarea unui contract de concesiune, în raport cu care recurentul este doar un terţ. Nu există tripla identitate a elementelor prevăzute de art. 1201 C. proc. civ.: obiect, cauză juridică, părţi.
Pe de altă parte, însă, se constată că în măsura în care contractul de concesiune este doar forma (instrumentum) pe care o ia câştigarea licitaţiei, iar instanţa, separat, la cererea reclamantului, a statuat că licitaţia s-a desfăşurat legal, va exista în cauza de faţă o prezumţie de autoritate de lucru judecat care va juca în favoarea părţilor contractante din raportul juridic de concesiune şi care îi este opozabilă şi reclamantului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul D.I. împotriva sentinţei civile nr. 433 din 20 octombrie 2005 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 aprilie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1319/2006. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1328/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
