ICCJ. Decizia nr. 1328/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1328/2006
Dosar nr. 34237/2/2005
Şedinţa publică din 18 aprilie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor aflate la dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, la 20 octombrie 2005, reclamantul G.D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, anularea hotărârii acesteia nr. 15432/698 din 30 septembrie 2005 şi obligarea pârâtei să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.
În susţinerea acţiunii, reclamantul a depus la dosar, în copie, mai multe înscrisuri, printre care hotărârea contestată, acte de stare civilă - ale sale şi ale părinţilor săi, Decizia de pensionare a mamei sale G.E., beneficiară, la rândul său, a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, şi declaraţia de avere imobiliară rurală lăsată de familia sa în Bulgaria, arătând că s-a născut la 1 an şi 7 luni de la încheierea Tratatului de la Craiova din 7 septembrie 1940, când părinţii îi fuseseră strămutaţi din Bulgaria, în România.
Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acţiunii, arătând că reclamantul nu se încadrează în prevederile Legii nr. 189/2000, întrucât nu a făcut dovada persecuţiei etnice la care ar fi fost supus.
Prin sentinţa civilă nr. 2104 din 14 decembrie 2005, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea şi a anulat hotărârea emisă de pârâtă, obligând-o să-i recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000 şi să-i acorde drepturile compensatorii prevăzute de lege, precum şi suma de 550 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că reclamantul s-a născut la data de 15 aprilie 1942, în localitatea Ovidiu, judeţul Constanţa, unde, ca urmare a Tratatului de la Craiova din 7 septembrie 1940, părinţii săi, G.I. şi G.S., fuseseră strămutaţi din Bulgaria.
Invocând dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 şi ale art.3041 C. proc. civ., pârâta Casa de Pensii a municipiului Bucureşti a declarat recurs împotriva sentinţei pronunţate de instanţa de fond, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate, faţă de împrejurarea că reclamantul nu a făcut dovada persecuţiei etnice.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu criticile invocate, cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este fondat, dar pentru considerentele ce urmează.
Într-adevăr, potrivit art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetăţean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate, în această categorie intrând, în mod implicit, şi copiii născuţi în perioada refugiului, aceştia împărtăşind aceeaşi situaţie cu cea a părinţilor refugiaţi, al căror statut l-au dobândit.
De asemenea, rezultă din declaraţia de avere imobiliară rurală şi din Decizia de pensionare nr. 1/190529/2003, fiind necontestat, că numitul G.I. a fost strămutat, împreună cu familia sa, din Bulgaria, în România, în urma Tratatului de la Craiova din 7 septembrie 1940, respectiv că numita G.E. este beneficiara drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.
Analizând, însă, comparativ, actele de stare civilă ale intimatului-reclamant şi ale părinţilor săi, se constată că există neconcordanţe între datele de naştere ale ambilor părinţi, menţionate în certificatele de naştere ale acestora, şi vârstele acestora la data naşterii intimatului-reclamant, pe de o parte, şi între numele mamei, menţionat „E." în certificatul de naştere al acesteia, dar „S.", în certificatul de naştere al intimatului-reclamant, pe de altă parte.
Or, potrivit art. 129 alin. (5) C. proc. civ., judecătorii trebuie să aibă rol activ, fiind datori a stărui, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. În acest sens, aceleaşi prevederi legale acordă judecătorilor, puterea de a ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părţile s-ar împotrivi.
Faţă de dispoziţiile legale menţionate, hotărând în baza unui probatoriu neconcludent, fără a stabili în mod neechivoc adevărul în cauză, cu privire la aspectele mai sus arătate, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre netemeinică şi nelegală, motiv pentru care recursul va fi admis, sentinţa atacată va fi casată şi, în temeiul art. 313 teza I C. proc. civ., va fi trimisă cauza la aceeaşi instanţă, spre rejudecare, cu aplicarea prevederilor art. 315 alin. (1) şi (3) din acelaşi cod.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta Casa de Pensii a municipiului Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 2104 din 14 decembrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 aprilie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1320/2006. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1332/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
