ICCJ. Decizia nr. 144/2006. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 144/2006
Dosar nr. 1201/2005
nr. 5213/1/2005
Şedinţa publică din data de 18 ianuarie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 10 noiembrie 2003, reclamantul S.I. a solicitat anularea hotărârii nr. 298 din 16 octombrie 2003, emisă de Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor din cadrul Ministerul Administraţiei şi Internelor, prin care i s-a respins plângerea formulată împotriva hotărârii nr. 316.056 din 7 august 2003 a Comisiei de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Constanţa, menţinându-se această hotărâre şi Decizia de imputare nr. 317.584 din 18 aprilie 2003.
În motivarea acţiunii arată că a fost ignorată prevederea constituţională referitoare la neretroactivitatea legii, ca şi dispoziţiile Legii nr. 247/2002 şi OG nr. 68/2002, care stabilesc reducerea cheltuielilor telefonice cu 20%, faţă de media anului 2001 sau cu 10%, faţă de anul de referinţă, cu aplicarea indicelui de corecţie egal cu valoarea inflaţiei.
Mai arată că în baza OG nr. 80/2001 s-au aprobat de către ministrul de interne, 3000 impulsuri pe lună, pentru un post telefonic de oraş, dar Ordinul din 2001 al Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Constanţa a stabilit 900 impulsuri.
Menţionează că cercetarea administrativă s-a făcut cu încălcarea legii şi că a fost obligat şi la plata contravalorii convorbirilor telefonice date din biroul său, în timp ce se afla în concediu de odihnă.
Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, precum şi pentru cauze de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 119/CA din 10 martie 2005, a admis în parte acţiunea, dispunând anularea parţială a hotărârii nr. 29 din 16 octombrie 2003 şi a deciziei de imputare nr. 317.584 din 18 aprilie 2003, până la concurenţa sumei de 3.168.363 lei, pentru care se va menţine Decizia.
Instanţa reţine, în motivarea sentinţei, că suma de 3.489.763 lei, imputată reclamantului, trebuie diminuată cu suma de 312.400 lei, rezultată din recalcularea normei de consum, aşa cum rezultă din raportul de expertiză efectuat în cauză, ţinându-se cont că nu s-a calculat depăşirea contravalorii convorbirilor telefonice în baza ultimului act normativ în vigoare la momentul controlului.
Împotriva sentinţei au declarat recurs, reclamantul S.I. şi pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor.
Reclamantul consideră că cercetarea administrativă s-a efectuat în baza unui ordin al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră care prevedea un număr de 900 impulsuri pe lună pentru un post telefonic, faţă de cota de 3.000 impulsuri stabilită de Ministerul Administraţiei şi Internelor, prin Ordinul nr. 203243/2001, dat în urma adoptării OG nr. 80/2001, în care se specifica diminuarea cu 30% a cotelor telefonice faţă de media lunară a anului 2001, pentru ca ulterior diminuarea să fie stabilită la 10%.
Susţine că expertul nu trebuia să reţină consemnările din procesul-verbal de cercetare administrativă şi că nu s-a avut în vedere împrejurarea că a sesizat în scris, în mai multe rânduri, situaţia celor 69 convorbiri telefonice din biroul său, în timp ce se afla la domiciliu, cheia de la biroul său rămânând la unitate, prezentând în acest sens documente care nu au fost luate în considerare de către expertul contabil şi de instanţa de judecată.
Pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor consideră că hotărârea este nelegală şi netemeinică, deoarece instanţa a ignorat Ordinul nr. 68831 din 7 decembrie 2001 al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, care a fost emis în baza art. 11 din OUG nr. 104/2001 şi a art. 21 alin. (3) din Legea nr. 500/2002, instanţa având în vedere exclusiv concluziile din raportul de expertiză contabilă care a ţinut cont de OG nr. 68/2002, nu de Ordinul nr. 68.831/2001 al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră.
Menţionează că s-au cheltuit integral creditele bugetare aprobate de către Inspectorul general al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, în calitate de ordonator secundar de credite.
Analizând motivele de recurs invocate de părţi, care vor fi discutate împreună, Înalta Curte reţine următoarele:
Prin Decizia nr. 317.584/2003, emisă de şeful Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Constanţa s-a imputat recurentului-reclamant, suma de 3.480.763 lei reprezentând contravaloarea convorbirilor telefonice efectuate peste norma alocată în perioada 6 octombrie 2002 - 5 decembrie 2002, decizie de imputare ce a fost menţinută prin hotărârea nr. 316.056 din 7 august 2003, a Comisiei de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Constanţa şi prin hotărârea nr. 29 din 16 octombrie 2003 a Comisiei de Jurisdicţie a Imputaţiilor din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor.
Din procesul-verbal de cercetare administrativă încheiat la 31 iulie 2003, rezultă că recurentului-reclamant i s-a adus la cunoştinţă efectuarea cercetărilor în ce priveşte convorbirile telefonice efectuate peste norma aprobată de la postul telefonic aflat în biroul său, în perioada 6 octombrie - 5 decembrie 2003, dar că acesta nu a consimţit să furnizeze comisiei de cercetare administrative, probe în apărare, în sensul identificării instituţiilor şi persoanelor care au fost apelate în interesul serviciului.
Mai rezultă că i s-au înmânat desfăşurătoarele cu convorbirile telefonice efectuate în perioada în discuţie de la postul telefonic din biroul său şi că de către cadrele de la compartimentele operative, s-a folosit acest telefon, numai în prezenţa acestuia şi doar în interesul serviciului.
Susţinerea recurentului-reclamant, că în perioada respectivă s-a aflat în concediu, iar cheia de la biroul său a fost folosită de către personalul operativ, care a efectuat convorbiri telefonice în lipsa sa, nu este de natură să-l exonereze de răspundere, pentru că, din dovezile de la dosar, rezultă că astfel de convorbiri s-au ridicat doar la suma de 40.000 lei, şi că în acea perioadă, recurentul-reclamant a fost în concediu numai 16 zile.
Acesta nu a depus dovezi suplimentare concrete din care să rezulte cine şi cât a efectuat convorbiri telefonice din biroul său, posibile de a fi imputate persoanelor respective.
Recurentul-reclamant a mai susţinut că nu s-a depăşit norma de 3000 impulsuri telefonice lunare, stabilită de Inspectoratul General de Poliţie, în baza OG nr. 80 şi OG nr. 68/2002, însă trebuie avut în vedere că prin Ordinul nr. 68.831 din 7 decembrie 2001 al Inspectorului şef al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, s-au stabilit normele de cheltuieli cu telefoanele la 900 impulsuri lunare, pentru un post telefonic principal.
Acest ordin era obligatoriu pentru personalul din subordine, chiar dacă dispoziţii legale superioare cu forţă juridică prevedeau alte impulsuri, deoarece avea în vedere încadrarea în fondurile băneşti alocate în acest scop.
Însă, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond care a avut în vedere raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză, suma imputată recurentului-reclamant trebuia diminuată cu 312.400 lei, în urma recalculării normei de consum, astfel că s-a redus suma datorată de la 3.480.763 lei, la 3.168.363 lei.
Pentru considerentele menţionate mai sus, în temeiul art. 299 şi 312 C. proc. civ., se vor respinge recursurile, ca nefondate, reţinându-se că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de S.I. şi Ministerul Administraţiei şi Internelor împotriva sentinţei civile nr. 119/CA din 10 martie 2005, a Curţii de Apel Constanţa, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 ianuarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 142/2006. Contencios. Anulare certificat de... | ICCJ. Decizia nr. 146/2006. Contencios. Anulare certificat de... → |
|---|
