ICCJ. Decizia nr. 141/2006. Contencios. Anulare certificat de atestare a dreptului de proprietate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 141/2006
Dosar nr. 630/2005
nr. 2948/1/2005
Şedinţa publică din data de 18 ianuarie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 22 februarie 2002, reclamantele M.E. şi M.A. au solicitat anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M 07 nr. 2618 din 27 februarie 2001, emis de Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, pentru SC C. SA.
În motivarea acţiunii, reclamantele arată că sunt moştenitoarele numitului M.G., căruia i s-a atribuit suprafaţa de25 ha teren, pentru obţinerea Ordinului „Mihai Viteazul" şi că în certificatul contestat se include şi suprafaţa de 1,8604 ha primită de autorul lor.
Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 219 din 28 iunie 2002, a respins acţiunea, ca nefondată.
Recursul declarat de reclamante împotriva sentinţei a fost admis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ, prin Decizia nr. 99 din 16 ianuarie 2004, în sensul că s-a casat sentinţa şi s-a trimis cauza, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă, în vederea completării probelor în ce priveşte corespondenţa terenului pretins de reclamante, cu cel prevăzut în certificat şi, în caz afirmativ, dacă terenul în litigiu mai era necesar desfăşurării obiectului de activitate al SC C. SA care, la data eliberării certificatului, se afla deja în procedură de lichidare judiciară.
Rejudecând cauza, Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 433 din 28 octombrie 2004, a respins acţiunea, ca nefondată, reţinând că intre lotul Mihai Viteazul şi cel care face obiectul litigiului de faţă, nu există identitate.
Şi împotriva acestei sentinţe s-a declarat recurs de către reclamanta M.A., care susţine că instanţa de fond s-a bazat pe un raport de expertiză incomplet în pronunţarea sentinţei şi a refuzat să dispună efectuarea unei alte expertize topografice.
Mai susţine că instanţa a asimilat greşit acţiunea de faţă, cu una în revendicare, cu toate că era obligată să aibă în vedere că SC C. SA este o societate aflată în lichidare judiciară şi că recurenta-reclamantă are un drept ocrotit de lege şi poate fi pusă în posesie cu cele 25 ha, nu numai pe vechiul amplasament, ci şi oriunde sunt terenuri libere.
Intimata SC C. SA, prin societatea civilă profesională de avocaţi P.P., a formulat întâmpinare, prin care solicită ca recursul să fie respins, ca nefondat, menţionând faptul că este o societate în lichidare, nu are nici o relevanţă pentru admiterea acţiunii, deoarece terenul pretins este proprietatea sa şi intră în dreptul de gaj general al creditorilor.
La termenul de judecată din 23 noiembrie 2005 s-a depus la dosar, cerere din partea numitei C.D., în care menţionează că este unica moştenitoare a reclamantei M.E., ataşând cererii, copia de pe certificatul de moştenitor suplimentar nr. 223 din 28 aprilie 2004, eliberat de notarul public B.N.
Din conţinutul acestui certificat rezultă că M.E. a decedat la 28 ianuarie 2004, că numita C.D., în calitate de nepoată de fiică, este singura moştenitoare a acesteia şi că recurenta-reclamantă M.A., fiică, a renunţat la succesiune.
La instanţa de fond, apărătorul reclamantelor a invocat împrejurarea că reclamanta M.E. a decedat, depunând la dosar, copie de pe certificatul de deces al acesteia şi de pe certificatul de naştere al celeilalte reclamante, la termenul din 27 aprilie 2004, astfel că procesul s-a judecat în continuare, în calitate de reclamantă, numai cu M.A.
Dar, din certificatul de moştenitor suplimentar nr. 223 din 28 aprilie 2004, rezultă că numai C.D. este moştenitoarea reclamantei M.E., nu M.A., însă nu i s-a adus la cunoştinţă, instanţei de fond, despre această împrejurare şi din acest motiv, hotărârea s-a pronunţat, fără să fie citată în cauză moştenitoarea legală, pentru ca aceasta să-şi poată face apărări proprii în susţinerea acţiunii.
Neprocedându-se astfel, se constată că s-a pronunţat o hotărâre nelegală, ce se impune a fi casată, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă, care urmează să citeze în cauză, în calitate de reclamantă, şi pe C.D.
Văzând şi prevederile art. 299, 313 şi 315 C. proc. civ.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de M.A. împotriva sentinţei civile nr. 433 din 28 octombrie 2004 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează sentinţa civilă şi trimite cauza, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 ianuarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 139/2006. Contencios. Anulare Hotărâre de... | ICCJ. Decizia nr. 142/2006. Contencios. Anulare certificat de... → |
|---|
