ICCJ. Decizia nr. 1650/2006. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1650/2006
Dosar nr. 4186/2005
nr. 30876/1/2005
Şedinţa publică din 10 mai 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea formulată şi înregistrată sub nr. 2131/2005, la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta I.M., în nume propriu şi în calitate de reprezentant al fiicei sale A.C.N., a chemat în judecată Ministerul Public şi pe şeful secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, solicitând ca, prin sentinţa ce va pronunţa, instanţa să dispună obligarea acestora la soluţionarea plângerii penale înregistrată sub nr. 6602 din 30 martie 2004 şi la plata unor daune materiale şi morale, cuantumul acestora nefiind precizat la data introducerii acţiunii.
În motivarea acţiunii, reclamanta precizează că în urma unor abuzuri săvârşite de magistraţii din instanţe şi din Ministerul Justiţiei, a formulat împotriva acestora, plângere penală, solicitarea sa de a i se comunica rezoluţia, formulată cu petiţiile nr. 28285 din 30 septembrie 2004 şi nr. 8759 din 2 mai 2005, rămânând fără rezultat.
Pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acţiunii, în principal, ca inadmisibilă şi în subsidiar, ca nefondată.
Având în vedere ca, prin rezoluţia nr. 844/P/2004 din 31 mai 2005, s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva persoanelor cercetate, pentru care reclamanta a formulat plângere penală, soluţie ce i-a fost comunicată acesteia, reclamanta avea deschisă calea prevăzută de art. 278 C. proc. pen., cale de care a şi uzat, formulând plângere, ce a fost soluţionată de procurorul şef al secţiei de urmărire penală şi criminalistică din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin rezoluţia nr. 11059/254/N/2005 din 28 iunie 2005, prin care s-a confirmat soluţia de neîncepere a urmăririi penale.
Nemulţumită de această ultimă soluţie, reclamanta avea deschisă calea de a se adresa direct instanţei de judecată, în baza art. 2781 C. proc. pen., şi nu cea a învestirii instanţei de contencios administrativ.
Prin sentinţa civilă nr. 1873 din 9 noiembrie 2005, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca inadmisibilă, acţiunea formulată de reclamantă, reţinând că, atâta timp, cât avea la îndemână calea prevăzută de art.2781 C. proc. pen., respectiv plângerea împotriva rezoluţiei nr. ll059/254/N/2005, de neîncepere a urmăririi penale, reclamanta greşit a învestit instanţa de contencios administrativ.
Împotriva sentinţei a declarat recurs, reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, soluţia bazându-se pe susţinerile false, nesusţinute de nici-o probă ale pârâţilor, în sensul că ar fi soluţionat plângerea penală formulată împotriva unor magistraţi.
Pârâtul a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului reclamantei, ca fiind nefondat şi menţinerea, ca temeinică şi legală, a sentinţei instanţei de fond.
Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate şi în raport cu dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie îl va respinge, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Instanţa de fond, în mod corect, a respins acţiunea reclamantei, ca inadmisibilă, dat fiind ca plângerile la care face referire reclamanta în acţiune, sunt de natură penală, soluţionarea cererii de chemare în judecată nefiind de competenţa, instanţei de contencios administrativ, întrucât reclamanta avea deschisă calea prevăzută de art. 2781 C. proc. pen.
În mod just reţine instanţa de fond, că împotriva rezoluţiei procurorului şef al secţiei de urmărire penală şi criminalistică din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a confirmat soluţia de neîncepere a urmării penale dispusă prin rezoluţia nr. 884/P/2004 din 31 mai 2005, reclamanta-recurentă avea deschisă calea de a se adresa direct instanţei de judecată, în baza art. 2781 C. proc. pen., competentă fiind instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă, deci o instanţă penală.
Calea aleasă de reclamantă, aceea de a se adresa instanţei de contencios administrativ, „este greşită, atâta timp, cât plângerea formulată este una de natură penală, modul de rezolvare a acesteia fiind strict reglementat de Codul de procedură penală, rezoluţiile emise de procuror, de neîncepere a urmăririi penale, nefiind acte administrative în sensul legii contenciosului administrativ, supuse cenzurii instanţelor de contencios administrativ.
Având în vedere, considerentele expuse, recursul formulat de reclamanta I.M., în nume propriu şi în calitate de reprezentant al fiicei sale N.A.C., se priveşte ca nefondat, astfel că urmează a fi respins, în cauză aplicându-se dispoziţiile art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de I.M. şi N.A.C. împotriva sentinţei civile nr. 1837 din 9 noiembrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 mai 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1647/2006. Contencios. Daune materiale. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1651/2006. Contencios. Anulare act... → |
|---|
