ICCJ. Decizia nr. 1661/2006. Contencios. Litigiu privind regimul străinilor. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.1661/2006
Dosar nr. 31182/2/2005
Şedinţa publică din 10 mai 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 3030/2005, la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii M.A., D.A. şi F.A. au chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor - Autoritatea pentru Străini, solicitând ca, prin sentinţa ce va pronunţa, instanţa să dispună anularea dispoziţiei nr. 176450/CV/1 din 18 august 2005, emisă de pârâtă, prin care li s-a respins cererea de prelungire a dreptului de şedere în România.
La termenele de judecată din 6 octombrie 2005 şi 26 septembrie 2005, reclamanţii, prin avocat, şi-au completat acţiunea, în sensul că au solicitat şi anularea dispoziţiilor de părăsire a teritoriului României nr. 219099, nr. 2191100 şi nr. 219101din 15 iulie 2005, eliberate de Serviciul pentru Străini Bihor.
Prin sentinţa civilă nr. 2059 din 8 decembrie 2005, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia de necompetenţă teritorială a acestei instanţe, invocată de pârâta Autoritatea pentru Străini şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Curţii de Apel Oradea.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că reclamanţii au solicitat, în principal, anularea dispoziţiilor de părăsire a teritoriului României, din 15 iulie 2005, acestea fiind emise de Serviciul pentru Străini Bihor şi potrivit art. 82 alin. (1) din OUG nr. 194/2002, competentă a soluţiona cauza este Curtea de Apel Oradea, instanţă în a cărei rază de competenţă se află formaţiunea teritorială care a emis dispoziţiile de părăsire a teritoriului.
S-a mai reţinut în considerentele sentinţei, că nu are relevanţă împrejurarea că reclamanţii au solicitat şi anularea adresei nr. 176450/CA/1 din 18 august 2005, eliberată de Autoritatea pentru Străini, pentru că aceasta este de fapt un răspuns la o cerere formulată de reclamanţi împotriva dispoziţiilor de părăsire a teritoriului a căror anulare s-a solicitat.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs, reclamanţii, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi susţinând, în esenţă, că în mod eronat cauza a fost declinată la Curtea de Apel Oradea, pentru că, în principal, ei au contestat dispoziţia emisă de Ministerul Administraţiei şi Internelor - Autoritatea pentru Străini care, fiind prezentă la mai multe termene de judecată, nu a invocat excepţia de necompetenţă, aceasta fiind susţinută la ultimul termen când s-a judecat cauza pe fond.
Se precizează, deci, că acţiunea vizează un aspect în care calitatea de intimat o are o autoritate administrativă centrală şi numai în mod subsecvent se referă şi la alte aspecte de competenţa Curţii de Apel Oradea.
Recursul este fondat, astfel încât el va fi admis, sentinţa atacată modificată, cauza urmând a se trimite, spre competentă soluţionare, la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, potrivit considerentelor ce se vor arăta în continuare.
Aşa cum precizează şi recurenţii, calitatea de intimat o are Ministerul Administraţiei şi Internelor - Autoritatea pentru Străini, cererea de chemare în judecată vizând şi anularea „dispoziţiei" nr. 176450/CV/1 din 18 august 2005, emisă de acesta, deci anularea unui act administrativ emis de o autoritate centrală.
Calitatea procesuală pasivă a pârâtului nu a fost contestată, iar calificarea actului emis de acesta, a cărei anulare se solicită, în sensul dacă acesta este un act administrativ, în înţelesul art. 2 lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, susceptibil de a face obiectul unei acţiuni în contencios administrativ, este atributul instanţei la momentul soluţionării fondului cauzei.
Aceasta a fost solicitarea principală a reclamanţilor, prin acţiunea introductivă, iar faptul că ulterior şi-au completat acţiunea, solicitând şi anularea dispoziţiilor de părăsire a teritoriului emis de Serviciul pentru Străini Bihor, din 15 iulie 2005, nu trebuie să conducă la concluzia eronată că, competenţa teritorială a curţii de apel se stabileşte, având în vedere exclusiv aspectele ce fac obiectul acestei completări de acţiune.
Art. 10 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004 precizează că „reclamantul se poate adresa instanţei de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului".
Dacă reclamantul a optat pentru instanţa de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepţia necompetenţei teritoriale.
În speţă, reclamanţii au optat pentru instanţa de la sediul pârâtului - Curtea de Apel Bucureşti, instanţă care nu se mai putea desesiza în favoarea Curţii de Apel Oradea, ci trebuia să reţină cauza, spre soluţionare.
În materia contenciosului administrativ, legiuitorul a instituit o competentă alternativă, pusă la îndemâna reclamantului, pentru o mai bună ocrotire a intereselor sale.
Aşa fiind, se constată că în mod nelegal, instanţa de fond, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Curţii de Apel Bucureşti, invocată de pârâtă şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Curţii de Apel Oradea.
Se impune, deci, admiterea recursului, conform art. 312 C. proc. civ. şi modificarea sentinţei instanţei de fond, în sensul că se va trimite cauza, spre competentă soluţionare, la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de M.A., D.A. şi F.A. împotriva sentinţei civile nr. 2059 din 8 decembrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată şi trimite cauza, spre competentă soluţionare, la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 mai 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1651/2006. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1662/2006. Contencios. Litigiu privind regimul... → |
|---|
