ICCJ. Decizia nr. 1651/2006. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1651/2006
Dosar nr. 4198/2005
nr. 30852/1/2005
Şedinţa publică din 10 mai 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 30 noiembrie 2005, la Curtea de Apel Cluj, Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Cluj a declarat recurs împotriva încheierii din 28 noiembrie 2005, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, în dosarul nr. 17891/2005, solicitând modificarea încheierii atacate, în sensul admiterii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale şi suspendarea judecării cauzei pe perioada soluţionării excepţiei în conformitate cu art. 29 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 47/1992, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.
În motivarea cererii s-a susţinut că prin Decizia nr. 10863 din 12 octombrie 2005 a Curţii de Apel Cluj, pronunţată în dosarul nr. 16278/2005, a fost respins, ca tardiv, recursul formulat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Cluj, împotriva sentinţei civile nr. 556 din 10 iunie 2005, pronunţată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr. 2437/2005.
Împotriva hotărârii Curţii de Apel Cluj, Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Cluj a formulat contestaţie în anulare în temeiul art. 318 C. proc. civ., cauză ce a făcut obiectul dosarului nr. 17891/2005 a Curţii de Apel Cluj.
În cadrul motivelor contestaţiei în anulare, recurenta a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, solicitând instanţei să dispună, în temeiul art. 29 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 47/1992, sesizarea Curţii Constituţionale şi suspendarea judecării cauzei pe perioada soluţionării excepţiei.
La termenul din 28 noiembrie 2005, Curtea de apel Cluj a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, conform art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992, considerând cererea, inadmisibilă, excepţia neavând legătură cu soluţionarea cauzei.
Verificându-se actele cauzei, în raport cu motivele de recurs invocate împotriva încheierii din 28 noiembrie 2005 a Curţii de Apel Cluj (dosar nr. 17891/2005), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul este neîntemeiat şi va fi respins.
Ceea ce a atacat prin excepţia de neconstituţionalitate, recurenta, au fost dispoziţiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, dispoziţii legale ce reglementează recursul, ca o cale ordinară de atac în cauzele ce fac obiectul Legii nr. 554/2004.
În cauza de faţă ne găsim în procedura căii de atac a contestaţiei în anulare ce face obiectul dosarului nr. 17891/2005, invocându-se dispoziţiile art. 318 C. proc. civ. Deci, o altă categorie de cale de atac, supusă altor reglementări legale, ce nu au legătură cu calea ordinară a recursului, astfel încât în mod corect, instanţa de fond, constatând că cererea formulată nu are legătură cu cauza, a respins cererea.
Deci, recursul declarat împotriva încheierii din 28 noiembrie 2005 (dosar nr. 17891/2005 al Curţii de Apel Cluj, privind contestaţia în anulare împotriva deciziei nr. 10863 din 12 octombrie 2005 a Curţii de Apel Cluj) este neîntemeiat şi va fi respins conform art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Cluj împotriva încheierii de şedinţă din data de 28 noiembrie 2005 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, dosar nr. 17891/2005, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 mai 2006.
← ICCJ. Decizia nr. 1650/2006. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 1661/2006. Contencios. Litigiu privind regimul... → |
---|