ICCJ. Decizia nr. 1644/2006. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1644/2006
Dosar nr. 3872/2005
nr. 15.860/1/2005
Şedinţa publică din 9 mai 2006
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 23 iunie 2005, SC D.C. SRL Bucureşti a solicitat ca, în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor Publice şi Garda Financiară Centrală, să se dispună, în temeiul art. 15 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, suspendarea, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a acţiunii în contencios administrativ, a executării deciziei nr. 337 din 31 mai 2002, emisă de primul pârât şi a procesului-verbal de control nr. 97 din 12 martie 2002, încheiat de comisari ai pârâtei secunde, prin care s-au stabilit în sarcina sa, creanţe bugetare în valoare totală de 56.839.651.773 lei (cu titlu de impozit pe veniturile obţinute din jocurile de noroc, majorări de întârziere aferente şi penalităţi conform OG nr. 26/2001.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că acţiunea în contencios administrativ având ca obiect cererea sa de anulare a acelor acte juridice, formează obiectul unui dosar pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, ca efect al casării cu trimitere a unei hotărâri judecătoreşti anterioare.
De asemenea, că măsura suspendării executării actelor respective are ca scop prevenirea producerii unei pagube iminente în propriul patrimoniu, în condiţiile în care Ministerul Finanţelor Publice a început executarea silită, blocându-i conturile existente, iar suma de bani stabilită prin procesul-verbal de control financiar produce în continuare dobânzi şi penalităţi.
A precizat că executarea silită are drept consecinţă, crearea pericolului iminent de încetare a activităţii societăţii, şi pentru acest motiv, nu mai poate efectua nici un fel de plată bancară.
Prin sentinţa civilă nr. 1528 din 26 septembrie 2005, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia de inadmisibilitate invocată în cauză de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia de Soluţionare a Contestaţiilor.
Totodată, a admis cererea reclamantei şi a dispus suspendarea executării actelor administrative, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a acţiunii în contencios administrativ.
Instanţa a reţinut că faţă de stadiul procesual în care se află acţiunea principală şi de data sesizării curţii de apel competente, condiţia de admisibilitate a cererii, potrivit art. 15 din Legea nr. 554/2004, este îndeplinită, existând o legătură între acţiunea principală în anulare şi cererea accesorie de suspendare a executării actelor.
Pe de altă parte, considerentele avute în vedere de Înalta Curte de Casaţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la pronunţarea deciziei civile nr. 2860 din 6 mai 2005, referitoare la necesitatea verificării legalităţii operaţiunii de stornare, cu impact asupra bazei de calcul şi a cuantumului real al prejudiciului, sunt de natură să creeze o îndoială asupra legalităţii actelor administrativ-fiscale supuse controlului jurisdicţional.
Împotriva acestei sentinţe au a declarat recurs, pârâţii Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Comisariatul General.
În cadrul unor motive de casare ce se regăsesc în ambele recursuri, recurenţii au susţinut că prima instanţă a stabilit în mod greşit că în cauză sunt aplicabile prevederile Legii nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ. În realitate, atât litigiului de fond, având ca obiect pretenţia reclamantei de anulare a actelor administrativ-fiscale, cât şi cererii subsecvente, de suspendare a aplicării acelor acte le sunt aplicabile dispoziţiile Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990, sub imperiul cărora au fost emise actele atacate.
Soluţia legală care se impunea, era aceea de respingere a cererii de suspendare, ca inadmisibilă, în lipsa unui dosar al cărei obiect să vizeze fondul cauzei.
Pe de altă parte, s-a apreciat în mod eronat că sunt îndeplinite condiţiile stabilite de art. 15 din Legea nr. 554/2004, respectiv existenţa cazului bine justificat şi necesitatea prevenirii unei pagube iminente.
Recursurile nu sunt întemeiate.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că reclamanta SC D.C. SRL Bucureşti a introdus la 11 iunie 2002, la Curtea de Apel Bucureşti, o acţiune pentru anularea deciziei nr. 337/2002, emisă de Ministerul Finanţelor Publice şi a procesului-verbal nr. 97/2003, al Gărzii Financiare.
Procesul se află pe rolul acestei instanţe, ca efect al deciziei civile nr. 2864 din 6 mai 2005, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, care, admiţând recursul declarat de societatea comercială reclamantă, a casat sentinţa civilă nr. 1059 din 26 iunie 2003 şi a trimis cauza, spre rejudecare, la aceeaşi instanţa de fond.
Prin urmare, atât în cazul litigiului de fond, cât şi în cazul cererii de suspendare a aplicării actelor administrative, sunt incidente dispoziţiile cuprinse în Legea nr. 29/1990, sub imperiul cărora au fost emise acele acte şi s-a declanşat litigiul administrativ dintre părţi.
Deşi prima instanţă a reţinut în mod greşit aplicabilitatea prevederilor art. 15 din Legea nr. 554/2004, rezolvarea dată cererii reclamantei, de admitere a cererii, se justifică în raport cu reglementarea conţinută în art. 9 din vechea lege a contenciosului administrativ.
Potrivit acestei norme juridice, în cazuri bine justificate şi pentru a se preveni producerea unei pagube iminente, reclamantul poate cere tribunalului, să dispună suspendarea executării actului administrativ, până la soluţionarea acţiunii.
În speţă, cum deja s-a arătat, o acţiune pentru anularea actelor administrative care stabilesc mai multe creanţe bugetare în sarcina reclamantei, exista la data soluţionării cererii de suspendare, formând, în prezent, obiectul dosarului nr. 3265/2005 (nr. unic 330842/2/2005), al Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Pe de altă parte, cu înscrisurile anexate în dosar s-a dovedit fără echivoc faptul că anterior, prin Decizia nr. 3344 din 6 noiembrie 2002, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a suspendat executarea actelor menţionate mai sus, până la soluţionarea acţiunii în anulare.
Efectele juridice ale acestei hotărâri au încetat, însă, la data de 26 iunie 2003, când curtea de apel a pronunţat sentinţa civilă nr. 1059, desfiinţată apoi, ca urmare a recursului declarat de societatea comercială.
Cât priveşte condiţiile de admisibilitate a cererii de suspendare, criticile formulate de recurenţi sunt neîntemeiate, pentru următoarele considerente.
Existenţa cazului bine justificat rezultă din însăşi motivele acţiunii de anulare a actelor administrativ-fiscale, prin care s-au stabilit în sarcina reclamantei, obligaţii financiare în valoare totală de 56.839.651.773 lei, fără a se lua în considerare toate operaţiunile contabile efectuate şi documentele prezentate organului fiscal la data controlului.
Pentru acest considerent, prin Decizia de casare nr. 2864 din 6 mai 2005, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a dat instanţei de trimitere, îndrumarea de a completa probatoriile cu o expertiză contabilă care să analizeze toate aspectele legate, în principal, de legalitatea operaţiunii de stornare, ca şi de impactul acesteia asupra bazei de calcul, respectiv a rulajului contului 658, ce urmează a fi avută în vedere pentru corecta determinare a sumelor de bani datorate de reclamantă.
Prevenirea producerii unei pagube iminente asupra patrimoniului societăţii comerciale se impune, având în vedere cuantumul ridicat al creanţelor bugetare calculate, la care se adaugă, desigur, dobânzile şi penalităţile de întârziere.
În plus, s-a dovedit cu actele depuse în dosar, că s-a procedat la blocarea conturilor bancare ale societăţii, operaţiune care face imposibilă orice fel de retrageri. Este evident, totodată, faptul că executarea silită a acestor conturi poate determina consecinţe grave pentru agentul economic, mergând chiar până la încetarea activităţii acestuia.
Ţinând seama de considerentele expuse şi de inexistenţa în cauză a unor motive de casare, de ordine publică, care în sensul art. 306 alin. (2) C. proc. civ., pot fi invocate din oficiu, urmează a se respinge ambele recursuri.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi de Garda Financiară - Comisariatul General împotriva sentinţei civile nr. 1528 din 26 septembrie 2005, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 mai 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1641/2006. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1647/2006. Contencios. Daune materiale. Recurs → |
|---|
