ICCJ. Decizia nr. 1662/2006. Contencios. Litigiu privind regimul străinilor. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1662/2006
Dosar nr. 559/1/2006
Şedinţa publică din 10 mai 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1299 din 29 iunie 2005, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea reclamantului S.Z., cetăţean chinez, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea pentru Străini, ca neîntemeiată.
În motivarea sentinţei se reţine că reclamantul nu a îndeplinit condiţia şederii temporare continuă şi legală în ultimii 5 ani, anteriori depunerii cererii de stabilire a domiciliului în România, astfel cum prevede art. 71 din OUG nr. 94/2002, modificată şi completată prin Legea nr. 482/2004, în vigoare la data verificării şi analizării condiţiilor legale de stabilire a domiciliului în România.
Se reţine că reclamantul a lipsit din ţară 667 zile, din care 333 consecutiv.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs, reclamantul S.Z., susţinând că hotărârea a fost pronunţată cu aplicarea greşită a legii.
În susţinerea motivelor de recurs întemeiate pe art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., recurentul arată că la data depunerii cererii sale de stabilire a domiciliului în România, 8 septembrie 2004, îndeplinea toate condiţiile prevăzute de legea în vigoare la acea dată, respectiv OUG nr. 194/2002, în forma republicată în M. Of. nr. 201/8.03.2004, (adică înainte de a fi modificată şi completată prin Legea nr. 482/2004). În mod greşit, susţine recurentul, Autoritatea pentru Străini a analizat cererea sa în baza Legii nr. 482/2004 (M. Of. nr. 1116/27.11.2004), adică în baza unor modificări legislative intervenite între data depunerii cererii şi data soluţionării acesteia. La rândul său, instanţa de fond, în mod nelegal a menţinut Decizia autorităţii administrative, ca fiind corectă.
Recurentul mai susţine că instanţa de fond şi-a însuşit afirmaţiile pârâtei, în sensul că ar fi absentat din ţară 667 zile, din care 333 zile consecutive, deşi la dosar nu existau probe în acest sens.
Analizând actele şi lucrările dosarului de fond, Curtea constată că recursul este neîntemeiat.
Astfel, deşi susţinerea recurentului, că cererea sa ar fi trebuit analizată în funcţie de legislaţia aplicabilă la data înregistrării, iar nu de cea existentă la data soluţionării cererii, este principial corectă, în speţă Decizia de respingere a cererii de stabilire a domiciliului în România s-a bazat pe neîndeplinirea unei condiţii reglementate, în anumite privinţe identic, atât în OUG nr. 194/2002, în forma anterioară Legii nr. 482/2004, cât şi ulterior modificărilor introduse prin această lege.
Astfel, anterior legii menţionate, ordonanţa prevedea la art. 71, condiţia şederii legale şi continue în România o perioadă de 6 ani, anterioară depunerii cererii de stabilire a domiciliului, iar noua reglementare prevede o şedere legală şi continuă de 5 ani, precizând că „şederea va fi considerată continuă, atunci când perioada de absenţă de pe teritoriul României este mai mică de 6 luni consecutive şi nu depăşeşte în total 10 luni pe întreaga perioadă", iar şedere va fi considerată legală, atunci când discontinuităţile între perioade pentru care s-a acordat dreptul de şedere, sunt mai mici de 30 de zile consecutive şi nu depăşesc în total 90 de zile pe întreaga perioadă, chiar dacă au fost sancţionaţi contravenţional.
Din Raportul privind situaţia numitului S.Z., întocmit de Autoritatea pentru Străini, a rezultat că reclamantul-recurent figurează în evidenţa traficului de frontieră, ca fiind ieşit din ţară, 667 zile, din care consecutive 333 zile, în decursul ultimilor 5 ani anteriori depunerii cererii; această situaţie de fapt nu a fost combătută în nici un fel de reclamant.
Faţă de această împrejurare rezultă că recurentul nu îndeplinea condiţia şederii legale şi continue în România, pentru perioada de timp prevăzută de lege, nici anterior modificării legislative intervenite prin Legea nr. 482/2004, nici ulterior acestui moment, astfel că soluţia instanţei de fond, de respingere a contestaţiei, este legală şi temeinică.
Pentru considerentele menţionate, cu referire la art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de S.Z. împotriva sentinţei civile nr. 1299 din 29 iunie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 mai 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1661/2006. Contencios. Litigiu privind regimul... | ICCJ. Decizia nr. 445/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
