ICCJ. Decizia nr. 1835/2006. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 1835/2006

Dosar nr. 518/1/2006

Şedinţa publică din 23 mai 2006

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. 11109/CA/2005, în data de 11 octombrie 2005 şi precizată la 8 noiembrie 2005, reclamanta SC A. SA Timişoara a solicitat, în baza prevederilor art. 14 alin. (1) şi (2) din Legea 554/2004, suspendarea executării deciziei nr. 1325 din 22 septembrie 2005, emisă de A.R.R. - Agenţia Caraş Severin, prin care s-a dispus anularea licenţei de execuţie pe traseu - seria L T nr. 3351, valabilă pentru perioada 1 iulie 2005 - 30 iunie 2008, pentru traseul Moldova Nouă - Drobeta Turnu Severin.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că Decizia contestată este nulă de drept, deoarece acţiunea agenţilor A.R.R., de a anula licenţa de execuţie pentru traseu, a fost emisă în baza unei prevederi legale abrogate din OG nr. 44/1997, prin art. 70 din OUG nr. 109/2005. A mai arătat reclamanta, că Agenţia Caraş Severin a A.R.R. a anulat o licenţă pentru un traseu interjudeţean, deşi competenţa acesteia este limitată la nivelul judeţului Caraş Severin, iar Decizia nr. 1325 din 22 septembrie 2005 nu este motivată.

Pârâta a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a A.R.R. - Agenţia Caraş Severin, arătând că aceasta nu are personalitate juridică.

Instanţa de fond a respins această excepţie, deoarece calitatea procesuală pasivă în contencios administrativ este dată de capacitatea de a emite acte administrative supuse controlului judecătoresc, în temeiul Legii nr. 554/2004, pârâta fiind emitenta actului administrativ contestat.

Prin sentinţa nr. 348 din 22 noiembrie 2005, Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins, ca nefondată, cererea reclamantei SC A. SA, pentru suspendarea executării deciziei nr. 1325 din 22 septembrie 2005, emisă de Agenţia Caraş Severin a A.R.R.

În motivarea soluţiei, instanţa de fond a reţinut că reclamanta nu şi-a motivat cererea, în sensul îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2000, motivele invocate vizând exclusiv fondul cauzei, instanţa nefiind învestită şi cu soluţionarea acţiunii în anularea deciziei nr. 1325 din 22 septembrie 2005. A mai reţinut că activitatea reclamantei, societate de transport al cărei obiect de activitate îl constituie transportul de persoane, nu poate fi atât de serios perturbată, prin anularea unui singur traseu de execuţie, pentru a conduce la îndeplinirea condiţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen legal, reclamanta SC A. SA, susţinând, în esenţă, că a făcut dovada sesizării pe care o cere art. 14 pct. 1 din Legea nr. 554/2004, declanşând procedura prevăzută de art. 7 din aceeaşi lege. În ceea ce priveşte justificarea cererii, arată recurenta, din conţinutul deciziei a cărei suspendare se cere, rezultă că a început activitatea de transport, iar justificarea suspendării era motivată de continuarea activităţii prin care se asigură sistemul de transport călători, pe un traseu pe care nu există linii de cale ferată.

Recursul este nefondat, pentru următoarele considerente.

În conformitate cu prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2000, suspendarea executării unui act administrativ se dispune până la pronunţarea instanţei de fond.

Având în vedere faptul că instanţa de fond reprezentată de Curtea de Apel Timişoara, s-a pronunţat asupra temeiniciei şi legalităţii deciziei nr. 1325/2005, emisă de A.R.R., prin sentinţa civilă nr. 66 din 28 februarie 2006, prin care s-a admis acţiunea reclamantei şi s-a dispus anularea actului administrativ atacat, prezentul recurs a rămas practic fără obiect.

Hotărârea instanţei de fond, care a reţinut că cererea de suspendare nu întruneşte condiţiile imperative, cumulative, prevăzute de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2005, este legală şi temeinică, motiv pentru care recursul declarat de reclamantă se va respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de SC A. SA Timişoara împotriva sentinţei civile nr. 348 din 22 noiembrie 2005 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 mai 2006.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1835/2006. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs