ICCJ. Decizia nr. 1843/2006. Contencios. Anulare act de control taxe şi impozite. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1843/2006
Dosar nr. 4115/1/2006
Şedinţa publică din 23 mai 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la 25 august 2004, reclamanta SC M.C. SRL Hunedoara a chemat în judecată Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Hunedoara, solicitând anularea actelor administrative emise de acestea, respectiv Decizia nr. 212 din 26 iulie 2004 şi procesul-verbal nr. 60 din 30 martie 2004, precum şi obligarea pârâţilor la rambursarea T.V.A., astfel cum a fost solicitat prin adresele nr. 1408 din 20 februarie 2004 şi nr. 4455 din 1 martie 2004.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în urma falimentului beneficiarului SC G.S. SA, nu a mai încasat contravaloarea facturilor, motiv pentru care a solicitat rambursarea T.V.A.. În sprijinul cererii sale, a invocat dispoziţiile noului Cod fiscal, care permit ajustarea bazei de impozitare a T.V.A., atunci când acesta nu se poate încasa din cauza falimentului beneficiarului.
Prin sentinţa civilă nr. 124 din 20 mai 2005, Curtea de Apel Alba Iulia a admis acţiunea, a anulat Decizia nr. 212/2004 şi procesul-verbal nr. 60/2004 şi a dispus rambursarea T.V.A., conform cererii formulate de reclamantă, nr. 1408/2004, în sumă de 4.134.336.677 lei.
S-a reţinut că reclamanta beneficiază de dispoziţiile art. 138 lit. d) Cod Fiscal, începând cu 25 octombrie 2004, fiind făcută dovada imposibilităţii încasării contravaloarea bunurilor livrate şi falimentul beneficiarului.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Hunedoara, în nume propriu şi în numele Ministerului Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.
Recurenta a susţinut că în mod greşit, instanţa fondului a apreciat că reclamanta putea să-şi diminueze baza de impozitare a T.V.A. în luna ianuarie 2004, întrucât operaţiunea era aferentă anului 2003. În plus, dispoziţiile Codului fiscal, aprobat prin Legea nr. 571/2003, nu putea fi reţinute pentru soluţionarea favorabilă a cauzei, actul normativ fiind în vigoare în perioada în care reclamantul a efectuat operaţiunea, respectiv 2003.
Prin Decizia nr. 5632 din 23 noiembrie 2005, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Hunedoara, în nume propriu şi pentru Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva sentinţei nr. 124 din 20 mai 2005 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ.
În considerentele hotărârii, Înalta Curte a reţinut că reclamanta a solicitat rambursarea de T.V.A. în 2003, prin diminuarea bazei de impozitare, ca urmare a neincluderii în această bază, a sumelor considerate daune interese, pentru nerespectarea clauzelor contractului de către SC G.S. SA, iar cererea a fost respinsă prin Decizia nr. 30/2004, a Ministerului Finanţelor - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor.
În ianuarie 2004, reclamanta a formulat o nouă cerere, întemeiată pe imposibilitatea încasării creanţelor de la SC G.S. SA, aflată în faliment.
Prin Decizia nr. 212/2004 s-a respins contestaţia reclamantei, cu motivarea că dispoziţiile art. 138 lit. d) Cod Fiscal, nu se aplică retroactiv.
A mai reţinut instanţa de recurs că, în conformitate cu aceste dispoziţii, în cazul în care contravaloarea bunurilor livrate sau serviciilor prestate nu se poate încasa din cauza falimentului beneficiarului, ajustarea bazei de impozitare a T.V.A., este permisă, începând cu data la care s-a declarat faliment. Or, în cauză s-a făcut dovada că prin încheierea nr. 387 din 5 octombrie 2004, s-a declarat falimentul şi s-a dispus dezvoltarea SC G.S. SA, situaţie în care legal şi temeinic s-a apreciat de către instanţa fondului, ca fiind justificată cererea reclamantei de rambursare a T.V.A.
În final, Înalta Curte a constatat şi aspectul că prin Decizia nr. 10 din 2 decembrie 2004, Comisia Centrală Fiscală a confirmat posibilitatea de ajustare a bazei de impozitare a T.V.A., în temeiul dispoziţiilor art. 138 lit. d) din Legea nr. 517/2000, privind Codul fiscal, în situaţia în care data declarării falimentului beneficiarilor intervine după data de 1 ianuarie 2004, inclusiv pentru facturile fiscale emise înainte de această dată.
Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Hunedoara, întemeiată pe art. 318 alin. (1) C. proc. civ. Se apreciază că instanţa de recurs a pronunţat o decizie nelegală, datorită faptului că a omis din eroare să cerceteze unul din motivele de modificare a hotărârii.
Instanţa de recurs a anulat un act administrativ fiscal, interpretând greşit dispoziţiile legale, având în vedere o hotărâre judecătorească prin care s-a dispus intrarea în faliment a SC G.S. SA Oţelu Roşu, hotărâre pronunţată după 6 luni de la încheierea actului administrativ fiscal.
Contestaţia în anulare este neîntemeiată.
Potrivit dispoziţiilor art. 318 C. proc. civ., hotărârile instanţelor de recurs pot fi atacate cu contestaţie, când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţând-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
În cazul în speţă, deşi contestatoarea invocă alin. (2) al textului citat, nu face nici o dovadă în acest sens, limitându-se la reluarea susţinerilor făcute la fond şi la recurs şi care au fost examinate de instanţe.
Aşa fiind, contestaţia în anulare va fi respinsă ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Hunedoara împotriva deciziei nr. 5632 din 23 noiembrie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca neîntemeiată.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 mai 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1839/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1861/2006. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
