ICCJ. Decizia nr. 1869/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1869/2006
Dosar nr. 495/1/2006
Şedinţa publică din 24 mai 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, reclamantul C.I. a solicitat, în contradictoriu cu Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, anularea hotărârii nr. 15198/545 din 11 iulie 2005, emisă de pârâtă, recunoaşterea calităţii de beneficiar al Legii nr. 189/2000 şi acordarea drepturilor prevăzute de această lege, începând cu data de 1 august 2005, întrucât s-a născut în perioada de refugiu a părinţilor săi.
În motivarea acţiunii, reclamantul a depus, în copie, mai multe înscrisuri, printre care acte de stare civilă şi declaraţiile autentificate ale unor martori, care atestă că reclamantul s-a născut la 2 mai 1944, în timpul strămutării părinţilor săi din judeţul Caliacra - Bulgaria, în judeţul Tulcea - România, comuna Mihail Kogălniceanu.
Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acţiunii, motivând că la data schimbului de populaţie, reclamantul nu era născut.
Prin sentinţa civilă nr. 1789 din 2 noiembrie 2005, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea reclamantului, a dispus anularea hotărârii nr. 15198/545 din 11 iulie 2005, emisă de pârâtă şi a obligat-o să-i recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, pentru perioada 2 mai 1944 - 6 martie 1945, cu acordarea drepturilor corespunzătoare începând cu data de 1 august 2005.
Pentru a adopta această soluţie, instanţa de fond, a reţinut, în esenţă, că reclamantul a dovedit prin probele administrate că s-a născut din localitatea în care pârâţii săi au fost strămutaţi din judeţul Caliacra - Bulgaria, în judeţul Tulcea - România, comuna Mihail Kogălniceanu, după circa 3 ani de la semnarea Tratatului de la Craiova din septembrie 1940.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, pârâta Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, considerând-o nelegală şi netemeinică, arătând că în mod greşit s-a stabilit calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, al reclamantului, deoarece legea nu îi prevede ca beneficiari pe moştenitorii celor care de drept ar fi putut beneficia de prevederile acestei legi.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Potrivit art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999, privind acordarea unor drepturi, persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, din motive etnice, cu modificările şi completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetăţean român, care, în perioada sus menţionată, a avut de suferit persecuţii etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
Din conţinutul textului de lege menţionat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuţii în perioada precizată, fără a se face nici o diferenţiere de tratament între persoanele care au fost efectiv strămutate ori expulzate în altă localitate şi cele care au fost nevoite să trăiască în refugiu. Prin urmare, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, cetăţeni români, care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice, în această categorie intrând, în mod implicit, şi copiii născuţi în perioada refugiului, aceştia împărtăşind aceeaşi situaţie cu cea a părinţilor refugiaţi, al căror statut l-au dobândit.
Cum, în cauză, s-a făcut dovada şi este necontestat faptul că reclamantul s-a născut în perioada refugiului părinţilor săi, în mod corect a reţinut instanţa de fond că acesta, începând cu data naşterii sale, 2 mai 1944, a împărtăşit situaţia părinţilor refugiaţi, suportând consecinţele morale şi materiale ale refugiului care, implicit, s-au răsfrânt şi asupra sa.
În consecinţă, pentru considerentele arătate, şi în conformitate cu art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se sentinţa atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 1789 din 2 noiembrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 mai 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1868/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1872/2006. Contencios → |
|---|
