ICCJ. Decizia nr. 1872/2006. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1872/2006
Dosar nr. 584/1/2006
Şedinţa publică din 24 mai 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul G.T. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, anularea hotărârii nr. 13683/393 din 15 octombrie 2004 şi în consecinţă, obligarea acesteia la acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 26 ianuarie 1943 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 septembrie 2004, fiind născută în perioada de refugiu a părinţilor săi.
În susţinerea acţiunii, reclamantul a depus, în copie, mai multe înscrisuri, printre care acte de stare civilă, declaraţiile autentificate ale unor martori, care atestă că familia acestuia a fost strămutată forţat de către Statul român, din localitatea Vetrina, judeţul Durostor, în comuna Beidaud, judeţul Tulcea, fiind persecutat material şi moral.
Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acţiunii.
Prin sentinţa civilă nr. 1687 din 18 octombrie 2005, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea, a dispus anularea hotărârii nr. 13683/393 din 15 octombrie 2004, emisă de pârâtă şi a obligat-o să-i recunoască reclamantului, drepturile prevăzute de OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, pentru perioada 26 ianuarie 1943 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 septembrie 2004.
Pentru a adopta această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că reclamantul a dovedit prin probele administrate, că s-a născut la 26 ianuarie 1943, în localitatea în care părinţii săi au fost strămutaţi forţat.
Împotriva hotărârii instanţei de fond a declarat recurs, pârâta Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, considerând-o nelegală şi netemeinică, arătând că în mod greşit s-a stabilit calitatea de refugiat, reclamantului, deoarece Legea nr. 189/2000 nu îi prevede, ca beneficiari, pe moştenitorii celor care de drept ar fi putut beneficia de prevederile acestei legi şi, totodată, a mai susţinut că acesta este născut după 3 ani de la semnarea Tratatului de la Craiova din septembrie 1940.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Potrivit art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999, privind acordarea unor drepturi, persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, din motive etnice, cu modificările şi completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetăţean român, care, în perioada sus menţionată, a avut de suferit persecuţii etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
Din conţinutul textului de lege menţionat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuţii în perioada precizată, fără a se face nici o diferenţiere de tratament între persoanele care au fost efectiv strămutate ori expulzate în altă localitate şi cele care au fost nevoite să trăiască în refugiu.
Prin urmare, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, cetăţeni români, care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice, în această categorie intrând, în mod implicit, şi copiii născuţi în perioada refugiului, aceştia împărtăşind aceeaşi situaţie cu cea a părinţilor refugiaţi, al căror statut l-au dobândit.
Cum, în cauză, s-a făcut dovada şi este de necontestat faptul că reclamantul s-a născut în perioada refugiului părinţilor săi, în mod corect a reţinut instanţa de fond că acesta, începând cu data naşterii sale, 26 ianuarie 1943, a împărtăşit situaţia părinţilor refugiaţi, suportând consecinţele morale şi materiale ale refugiului care, implicit, s-au răsfrânt şi asupra sa.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se sentinţa atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 1687 din 18 octombrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 mai 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1869/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1873/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
