ICCJ. Decizia nr. 1866/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 1866/2006

Dosar nr. 30674/2/2005

Şedinţa publică din 24 mai 2006

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la 6 septembrie 2005, la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, anularea hotărârii nr. 15233/573 din 19 iulie 2005 şi în consecinţă, obligarea acesteia, la acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 4 martie 1945 - 6 martie 1945, fiind născută în perioada de refugiu a părinţilor săi.

În susţinerea acţiunii, reclamanta a depus, în copie, mai multe înscrisuri, printre care acte de stare civilă, declaraţiile autentificate ale unor martori, care atestă că familia acesteia a fost strămutată în urma Tratatului de la Craiova, din septembrie 1940, din Bulgaria, în România, fiind persecutaţi pe motive etnice.

Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acţiunii.

Prin sentinţa civilă nr. 2058 din 8 decembrie 2005, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea, a dispus anularea hotărârii nr. 15233/573 din 19 iulie 2005, emisă de pârâtă şi a obligat-o să-i recunoască reclamantei, statutul de persoană refugiată, pentru perioada 4 martie 1945 - 6 martie 1945.

Pentru a adopta această soluţie, instanţa de fond, a reţinut, în esenţă, că reclamanta a dovedit prin probele administrate, că s-a născut în localitatea în care părinţii săi au fost refugiaţi.

Împotriva hotărârii instanţei de fond a declarat recurs, pârâta Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, considerând-o nelegală şi netemeinică, arătând că în mod greşit s-a stabilit calitatea de refugiată a reclamantei, deoarece aceasta s-a născut la 4 martie 1945, deci avea 2 zile de la naştere faţă de data limită prevăzută de Legea nr. 189/2000.

Recursul este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999, privind acordarea unor drepturi, persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, din motive etnice, cu modificările şi completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetăţean român, care, în perioada sus menţionată, a avut de suferit persecuţii etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

Din conţinutul textului de lege menţionat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuţii în perioada precizată, fără a se face nici o diferenţiere de tratament între persoanele care au fost efectiv strămutate ori expulzate în altă localitate şi cele care au fost nevoite să trăiască în refugiu. Prin urmare, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, cetăţeni români, care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice, în această categorie intrând, în mod implicit, şi copiii născuţi în perioada refugiului, aceştia împărtăşind aceeaşi situaţie, cu cea a părinţilor refugiaţi, al căror statut l-au dobândit.

Din probele existente la dosarul cauzei, rezultă că reclamanta s-a născut la 4 martie 1945, deci aceasta avea 2 zile de la naştere, la data limită (6 martie 1945), prevăzută de Legea nr. 189/2000, pentru acordarea drepturilor prevăzute de acesta.

Astfel fiind, nu se contestă faptul că părinţii acesteia au fost strămutaţi în urma Tratatului de la Craiova, însă este cert că aceasta nu a conştientizat şi mai ales, nu a suportat consecinţele materiale şi morale ale refugiului părinţilor săi, în cele 2 zile de viaţă.

Faţă de cele menţionate, hotărând astfel, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre netemeinică şi nelegală.

În consecinţă, recursul va fi admis, sentinţa atacată va fi modificată, în sensul respingerii acţiunii reclamantei, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 2058 din 8 decembrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

Modifică în tot sentinţa atacată, în sensul că respinge acţiunea reclamantei, ca netemeinică.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 mai 2006.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1866/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs