ICCJ. Decizia nr. 247/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 247/2006

Dosar nr. 3135/2005

nr. 12921/1/2005

Şedinţa publică din 25 ianuarie 2006

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 13 iunie 2005, reclamantul C.Z. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj, anularea hotărârii nr. 17297 din 9 mai 2005, emisă de pârâtă şi obligarea acesteia să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.

În susţinerea acţiunii, reclamantul a depus la dosar mai multe înscrisuri, printre care acte de stare civilă, hotărârea contestată, precum şi declaraţiile autentificate ale unor martori, arătând că s-a născut la data de 16 aprilie 1943, după ce, în anul 1941, în urma ocupării Ardealului de Nord, părinţii se refugiaseră din localitatea Iclod, judeţul Cluj, în localitatea Săcălaz, judeţul Timiş.

Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acţiunii.

Prin sentinţa civilă nr. 486 din 5 septembrie 2005, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, reţinând ca dovedite susţinerile reclamantului, a admis acţiunea şi, anulând hotărârea emisă de pârâtă, a obligat-o să-i recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000 şi să-i acorde drepturile ce i se cuvin, pentru perioada 16 aprilie 1943 - 6 martie 1945.

Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs, pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj, susţinând că reclamantul nu poate beneficia de prevederile Legii nr. 189/2000, atâta vreme, cât s-a născut ulterior strămutării părinţilor săi, nu şi-a schimbat domiciliul şi nu a fost supus unor persecuţii etnice.

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

În conformitate cu dispoziţiile art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999, privind acordarea unor drepturi, persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, din motive etnice, cu modificările şi completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetăţean român, care, în perioada sus menţionată, a avut de suferit persecuţii etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

Din conţinutul textului de lege menţionat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuţii în perioada precizată, fără a se face distincţie între persoanele care au fost efectiv strămutate ori expulzate în altă localitate şi cele care au fost nevoite să trăiască în refugiu. Prin urmare, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, cetăţeni români, care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice, în această categorie intrând, în mod implicit, şi copiii născuţi în perioada refugiului, aceştia împărtăşind aceeaşi situaţie, cu cea a părinţilor refugiaţi, al căror statut l-au dobândit.

În cauză, este necontestat şi rezultă din dovezile administrate că reclamantul s-a născut la data de 16 aprilie 1943, în localitatea Săcălaz, judeţul Timiş, unde părinţii săi se refugiaseră, fiind nevoiţi să-şi părăsească domiciliul din localitatea Iclod, judeţul Cluj, în anul 1941, în urma cedării Ardealului de Nord către Ungaria.

Fiind născut în perioada refugiului părinţilor săi, intimatul-reclamant a împărtăşit situaţia părinţilor refugiaţi, suportând consecinţele morale şi materiale ale refugiului, care, începând cu data naşterii sale, s-au răsfrânt şi asupra sa, situaţie faţă de care, în mod corect a procedat instanţa de fond, obligând-o pe pârâtă să-i recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000 şi, în consecinţă, să-i acorde acestuia drepturile ce i se cuvin.

Pentru considerentele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se sentinţa criticată, ca fiind temeinică şi legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj împotriva sentinţei civile nr. 486 din 5 septembrie 2005 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 ianuarie 2006.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 247/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs