ICCJ. Decizia nr. 272/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 272/2006
Dosar nr. 3079/2005
nr. 12697/1/2005
Şedinţa publică din 26 ianuarie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea formulată la 27 decembrie 2004, reclamantul I.I. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Judeţeană de Pensii Suceava, anularea hotărârii nr. 4437 din 28 octombrie 2004, emisă de pârâtă şi recunoaşterea calităţii de beneficiar al Legii nr. 189/2000.
Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 228 din 15 iunie 2005, a respins, ca nefondată, acţiunea, reţinând că plecarea reclamantului din localitatea de domiciliu nu a avut o motivaţie etnică, astfel că nu sunt îndeplinite condiţiile art. 1 din Legea nr. 189/2000.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, reclamantul I.I.
Acesta a susţinut în motivele de recurs că instanţa de fond a aplicat greşit dispoziţiile legii, atunci când nu a ţinut seama că motivul strămutării l-a reprezentat originea poloneză a familiei sale, fapt ce a determinat autorităţile să considere periculoasă prezenţa lor atât de aproape de graniţa cu fostul U.R.S.S.
Recurentul a invocat în motivarea susţinerilor sale, dispoziţiile art. 1 lit. c) şi g) din Legea nr. 189/2000.
Recursul este nefondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 189/2000, beneficiază de drepturile acordate prin acest act normativ, persoana, cetăţean român, care, în perioada regimurilor instaurate în România începând cu 6 septembrie 1940 şi până la 6 martie 1945, a suferit persecuţii etnice, fiind strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate, evacuată din locuinţa pe care o deţine etc.
Potrivit dispoziţiilor art. 4 din HG nr. 127/2002, dovada îndeplinirii cerinţelor legii se poate face cu înscrisuri oficiale sau, în lipsa acestora, cu declaraţii de martori.
Din declaraţiile autentificate ale martorilor L.C. şi L.A. nu rezultă îndeplinirea cerinţei esenţiale a legii, şi anume, existenţa persecuţiei etnice, ca motiv al părăsirii localităţii de domiciliu.
De altfel, în condiţiile în care ambele localităţi se aflau pe teritoriul administrat de Statul Român, nici nu se poate susţine că schimbarea domiciliului a fost urmare a unei persecuţii etnice.
Sub aspectul relevanţei probatoriilor administrate în cauză este de reţinut faptul că martorii, ale căror declaraţii autentificate au fost depuse la dosar, nu au cunoscut personal evenimentele relatate, ci numai din discuţiile purtate, ulterior, cu recurentul.
Pentru aceste considerente, constatând că, potrivit art. 304 şi 3041 C. proc. civ., nu există motive de casare sau modificare a hotărârii pronunţate de instanţa de fond, Curtea va respinge prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de I.I. împotriva sentinţei civile nr. 228 din 15 iunie 2005 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 ianuarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 252/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 292/2006. Contencios. Recurs împotriva... → |
|---|
