ICCJ. Decizia nr. 2505/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2505/2006
Dosar nr. 3809/2005
nr. 15605/1/2005
Şedinţa publică din 29 iunie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ, reclamantul U.D. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Judeţeană de Pensii Hunedoara, anularea hotărârii nr. 907 din 14 octombrie 2004, emisă de pârâtă, obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de refugiat şi să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.
În susţinerea acţiunii, reclamantul a depus în copie un număr de înscrisuri, printre care acte de stare civilă şi declaraţii autentificate ale unor martori, din care a rezultat că acesta, împreună cu familia, s-a refugiat în luna septembrie 1944, din localitatea Cahul - Basarabia, în oraşul Călăraşi, ca urmare a persecuţiilor etnice, datorită faptului că Basarabia a fost ocupată de armatele U.R.S.S.
Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acţiunii.
Prin sentinţa civilă nr. 241 din 10 decembrie 2004, Curtea de Apel Alba Iulia a admis acţiunea, a anulat hotărârea nr. 907 din 14 octombrie 2004, emisă de pârâtă şi a obligat-o să-i acorde drepturile băneşti prevăzute de Legea nr. 189/2000.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, pârâta, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, pe motiv că schimbul de domiciliu al reclamantului nu s-a datorat persecuţiei etnice.
Recursul pârâtei a fost admis prin Decizia nr. 3392 din 31 mai 2005, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, care a casat hotărârea atacată şi a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe, pentru completarea probatoriilor cu înscrisuri şi, sau martori.
Rejudecând cauza, în fond după casare, Curtea de Apel Alba Iulia, prin sentinţa nr. 217 din 9 septembrie 2005, a admis acţiunea, a anulat hotărârea nr. 907 din 14 octombrie 2004, emisă de pârâtă şi a obligat-o să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.
Pentru a adopta această soluţie, instanţa de fond, a reţinut, în esenţă, că reclamantul, împreună cu familia, a plecat de la domiciliul său, în luna septembrie 1944, când Basarabia era deja ocupată de armatele U.R.S.S., fiind nevoit să-şi părăsească domiciliul din motive etnice, în cauză fiind îndeplinite prevederile art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999, aprobată şi completată prin Legea nr. 189/2000.
Astfel fiind, şi împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, pârâta, arătând că în mod greşit, instanţa în fond a apreciat că reclamantul poate beneficia de prevederile Legii nr. 189/2000.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu prevederile art. 312 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, pentru cele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ, persoana, cetăţean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a suferit persecuţii etnice, aflându-se în una dintre cele 6 situaţii expres prevăzute de lege.
Prin persoană care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate, se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-şi schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice.
Legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii, tuturor persoanelor care au fost victimele şi/sau au avut de suferit ca urmare a persecuţiilor etnice.
Cum în cauză s-a făcut dovada, prin înscrisuri şi declaraţii autentificate ale unor martori, că reclamantul, împreună cu familia, s-a refugiat din localitatea Cahul - Basarabia, în oraşul Călăraşi, în luna septembrie 1944, datorită faptului că Basarabia a fost ocupată de armatele U.R.S.S., în mod corect instanţa de fond a reţinut că acesta a suportat consecinţele morale şi materiale ale refugiului şi este îndreptăţit să se bucure de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.
Pentru aceste considerente, recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se sentinţa atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Hunedoara, împotriva sentinţei civile nr. 217 din 9 septembrie 2005, a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 iunie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2504/2006. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2510/2006. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
