ICCJ. Decizia nr. 292/2006. Contencios. Recurs împotriva încheierii de şedinţă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 292/2006
Dosar nr. 1717/2005
nr. 7260/1/2005
Şedinţa publică din 31 ianuarie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 25 aprilie 2005, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a, pronunţată în dosarul nr. 1127/2005, a fost admisă cererea de suspendare a executării actelor administrative atacate de reclamanta SC R. SA, în contradictoriu cu emitenta acestora - A.R.R. Bucureşti.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut:
- că reclamanta a contestat deciziile nr. 83 şi nr. 84 din 31 ianuarie 2005, de suspendare şi, respectiv, de anulare a unor licenţe de execuţie pentru anumite trasee, acte emise de A.R.R.;
- că reclamanta a cerut suspendarea executării acestor acte, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, motivat de faptul că pe un anumit traseu, numai ea are un drept exclusiv, nici un alt operator de transport neputând efectua acea rută, în curse de călători;
- că două situaţii de fapt justifică în speţă suspendarea executării: la 4 mai 2005 a fost fixată (ca dată de referinţă) acordarea punctajelor la criteriile de evaluare pentru acordarea licenţelor de traseu; la 3 iunie 2005 va avea loc licitaţia;
- că reclamanta ar fi păgubită de executarea celor două decizii, prin imposibilitatea participării la licitaţie şi a întrunirii punctajului necesar.
Împotriva acestei încheieri a declarat în termen, recursul de faţă, pârâta A.R.R., cererea fiind legal timbrată.
În motivare se arată:
- că instanţa a aplicat greşit legea, întrucât a admis cererea, deşi nu erau întrunite ambele cerinţe cumulative ale art. 14 din Legea nr. 554/2004 („cazuri bine justificate" şi „pentru prevenirea unei pagube iminente");
- că pentru a se dispune suspendarea executării celor două decizii, trebuia să existe o îndoială puternică asupra legalităţilor lor şi, de asemenea, şi o ameninţare a reclamantei, cu o vătămare iminentă, ceea ce în cauză nu s-a dovedit, întrucât, dimpotrivă, pentru traseul Roşiori de Vede - Măldăieni, pe care era operator reclamanta, chiar călătorii beneficiari s-au plâns de neefectuarea traseului şi de condiţiile precare de transport;
- că cererea de suspendare a executării nu se justifică, în condiţiile în care reclamanta nu a făcut dovada remedierii defecţiunilor tehnice ale autobuzului prezentat de ea pentru atribuirea licenţelor de traseu.
La dezbaterile asupra recursului, recurenta a arătat că cererea sa a rămas fără obiect, întrucât cauza a fost soluţionată în fond, prin sentinţa civilă nr. 1489 din 15 septembrie 2005, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a.
Intimata a contestat existenţa acestei excepţii, arătând că cererea ei s-a întemeiat pe art. 15 din Legea nr. 554/2004, astfel încât suspendarea se menţine până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.
Curtea, examinând excepţia şi recursul de faţă, reţine:
I. Excepţia lipsei de obiect nu se fondează.
Suspendarea executării s-a dispus la 25 aprilie 2005, de către instanţa legal învestită cu soluţionarea contestaţiei în fond, sub incidenţa art. 15 din Legea nr. 554/2004.
Ca urmare, deşi soluţionarea în fond a cauzei a avut loc la 15 septembrie 2005, suspendarea nu încetează de drept la această dată, ci dăinuie până la rămânerea irevocabilă a sentinţei.
II. Recursul nu se fondează
1. Recurenta este în eroare cu privire la temeiul juridic al cererii reclamantei.
Suspendarea executării a fost solicitată în baza art. 15, iar nu a art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Din formularea alin. (1) al art. 15 rezultă că suspendarea executării, la cererea reclamantului, reprezintă o facultate a instanţei, iar nu o obligaţie a ei. În privinţa unor condiţii sau criterii pe care judecătorul ar trebui să le ia în considerare, legea, însă, tace.
Numai alin. (2) al art. 15 trimite la art. 14, dar numai cu privire procedura urgentă de soluţionare a cererii [alin. (2) al art. 14] şi la calitatea procesuală activă a Ministerului Public în situaţii speciale [alin. (3) al art. 14].
Aşadar, în aprecierea temeiniciei cererii de suspendare a executării în temeiul art. 15 din lege, judecătorul nu este ţinut de cele două condiţii enunţate de art. 14 alin. (1), pentru că art. 15 nu face expres trimitere la acest alineat.
În speţă, faptul că instanţa a analizat argumentele reclamantei, sub incidenţa celor două condiţii din art. 14 alin. (1) şi le-a găsit întemeiate, nu poate avea relevanţă juridică în a constata nelegalitatea încheierii, pentru că raportarea la art. 14 alin. (1) nu este obligatorie, în situaţiile care intră sub incidenţa art. 15.
Dar considerentele instanţei de fond sunt pertinente în raport cu situaţia de fapt concretă.
2. Deşi, potrivit art. 15 din Legea nr. 554/2004, instanţa competentă a soluţiona cererea de suspendare a executării, este chiar cea legal învestită cu cererea de anulare în tot sau în parte a actului administrativ, ea nu este îndreptăţită ca, prin soluţia pronunţată în cererea de suspendare, să antameze fondul.
Ca urmare, argumentul recurentei, că soluţia instanţei de fond trebuia să se întemeieze pe o „îndoială puternică asupra legalităţii" actelor, excede cadrului procesual în care instanţa a judecat.
3. Celelalte argumente din recurs, referitoare la anumite carenţe de ordin organizatoric şi tehnic pe care A.R.R. le-ar fi constatat în activitatea recurentei, vizează fondul cauzei, astfel încât, invocate în combaterea încheierii de suspendare a executării, sunt inadmisibile.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de A.R.R. împotriva încheierii din 25 aprilie 2005, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. 1127/2005, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 ianuarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 272/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 31/2006. Contencios. Anulare Hotărâre de... → |
|---|
