ICCJ. Decizia nr. 2808/2006. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Pitești, la 4 noiembrie 2002, reclamantul Consorțiul F.A.T. Roma, prin sucursala Râmnicu Vâlcea, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Vâlcea, anularea deciziei nr. 501 din 30 septembrie 2002 și a procesului-verbal de control nr. 55742 din 31 iulie 2002, emise de pârâți, arătând că organele de control financiar au stabilit în mod greșit că este debitorul sumei de 6.750.337.023 lei, întrucât există convenție între România și Italia, pentru evitarea dublei impuneri și legislație adecvată.
Prin sentința nr. 57/F-C din 26 martie 2003, Curtea de Apel Pitești a admis în parte acțiunea formulată de către reclamant. A anulat în parte actele de control, pentru suma de 619.992.377 lei și a obligat pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Vâlcea, să plătească reclamantului, suma de 79.303.000 lei, cheltuieli de judecată, reținând că reclamantul este subiect de impunere în România; că nu sunt deductibile fiscal, veniturile cu cheltuielile de transport pentru rudele personalului italian angajat de reclamant; că nu sunt deductibile fiscal, cheltuielile cu contribuțiile sociale și de protocol, că impozitul pe profit suplimentar este corect impozitat; că reclamantul datorează impozitul pe veniturile din salariile încasate de către specialiștii italieni, cu excepția sumei de 619.992.377 lei, întrucât nu au fost depuse certificatele de rezidență fiscală; că reclamantul datorează T.V.A. și majorări de întârziere, întrucât nu a justificat destinația calculatorului.
înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 3571 din 7 iunie 2005, a admis recursurile declarate de pârâți împotriva sentinței nr. 57/F-C din 26 martie 2003 a Curții de Apel Pitești, a casat sentința atacată și a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.
Instanța de recurs a reținut că se impune completarea probatoriului, cu acte și expertiză contabilă, sub aspectul legalității impozitării și al cuantumului impozitului pe veniturile nerezidenților, urmând a fi avute în vedere și eventual deduse, sumele achitate în Italia, cu titlu de impozit.
Rejudecând în fond după casare, Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, complet specializat de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 102/F-C din 19 decembrie 2005, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul Consorțiul F.A.T. Roma, prin sucursala Râmnicu Vâlcea, împotriva pârâților Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice.
A modificat în parte decizia nr. 501 din 30 septembrie 2002 și procesul-verbal de control nr. 55742 din 31 iulie 2002, în sensul că le-a menținut pentru sumele de 344.620.720 lei, reprezentând impozit pe profit de salarii, 1.031.823.243 lei - impozit pe venitul din salariile nerezidenților pentru anul 2001, 334.579.385 lei - majorări de întârziere aferente impozitului pe profit pentru anul 2001, 103.182.324 lei - penalități de întârziere calculate în temeiul O.G. nr. 26/2001, 28.165.345 lei - T.V.A. și 873.126 lei - majorări de întârziere T.V.A. - total 1.843.244.143 lei. A menținut actele de control, și pentru suma de 27.335.538 lei, reprezentând impozit pe profit suplimentar, calculat la suma de 109.342.151 lei pentru fondurile fixe neamortizate integral în termen. A obligat pârâții, la plata sumei de 28.000.000 lei, cheltuieli de judecată către reclamant.
în motivarea soluției, instanța de fond a reținut concluziile consemnate în raportul de expertiză contabilă efectuată în cauză.
Și împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Vâlcea, în nume propriu și în numele Ministerului Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală, susținând că aceasta este în parte netemeinică, întrucât s-au avut în vedere numai concluziile raportului de expertiză, fără a lua în considerare susținerile sale în ce privește aplicabilitatea actelor normative.
Recurenta precizează că instanța de fond a ignorat prevederile Decretului nr. 82/1997, ale O.G. nr. 73/1999 și ale H.G. nr. 1066/1999.
Recursul este fondat.
în conformitate cu dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea se dă în numele legii și va cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile pârâților.
Instanța de fond preia concluziile raportului de expertiză contabilă, limitându-e la mențiunea că "nu s-a făcut dovada achitării acestor sume preluate în actul de control sau a contestării lor". De aceea, va fi adoptat calculul efectuat de expert.
Așadar, instanța de fond a avut în vedere numai concluziile raportului de expertiză, ignorând susținerile recurenților-intimați, privitoare la aplicabilitatea actelor normative în speță.
Motivarea sumară a instanței de fond constituie în fapt o nemotivare a soluției.
Așa fiind, a fost admis recursul declarat, a fost casată sentința atacată și a fost trimisă cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.
Cu prilejul rejudecării se vor examina prevederile Decretului nr. 82/1997, ale O.G. nr. 73/1999 și ale H.G. nr. 1066/1999.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2806/2006. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2765/2006. Contencios → |
|---|
