ICCJ. Decizia nr. 2816/2006. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea introdusă la data de 9 iunie 2003, C.I. a chemat în judecată Ministerul Agriculturii și Alimentației, precum și SC A. Bengești SA, solicitând să se constate nulitatea absolută parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate, seria M 07 nr. 0940 din 28 februarie 1994, eliberat de primul pârât, în favoarea pârâtei secunde, pentru suprafața de 1517 mp de teren, situat în intravilanul comunei Bumbești-Pițic, județul Gorj.
în motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că societatea comercială chemată în judecată nu a avut în administrare terenul, pentru a fi îndreptățită la reconstituirea dreptului său de proprietate.
De asemenea, pentru o parte din suprafața de teren înscrisă în actul administrativ supus controlului jurisdicțional, s-au eliberat titluri de proprietate, unor persoane fizice și există în prezent o suprapunere a suprafețelor din certificat, cu cele din titlurile de proprietate.
Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1165 din 12 decembrie 2003, a admis acțiunea, astfel cum a fost formulată.
Prin decizia civilă nr. 3312 din 26 mai 2005, înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis recursul declarat de pârâta SC A. Bengești SA și a casat sentința atacată, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeași instanță de fond.
S-a dat îndrumare instanței de trimitere, de a proceda la examinarea și soluționarea excepțiilor de inadmisibilitate și tardivitate a introducerii acțiunii, ridicate, prin întâmpinare, de autoritatea publică care a emis actul administrativ.
Totodată, au fost invocate dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., care stabilesc obligația instanței de a se pronunța, mai întâi, asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
Prin sentința civilă nr. 3 din 12 ianuarie 2006, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea, ca inadmisibilă și în același timp, ca tardiv introdusă.
Instanța a reținut că reclamantul C.I. nu a făcut dovada îndeplinirii procedurii administrative prealabile, prevăzută de art. 5 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, atunci în vigoare.
Pe de altă parte, în raport cu data înregistrării cererii de înscriere a dreptului de proprietate în cartea funciară, acțiunea introdusă abia la 9 iunie 2003, este tardivă.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, reclamantul C.I.
Recurentul a susținut că în mod eronat, instanța a admis excepțiile ridicate în cauză de primul pârât, întrucât înscrisul anexat la dosarul de fond, face dovada exercitării acțiunii administrative prealabile.
De asemenea, a considerat în mod greșit că termenul de 1 an pentru exercitarea dreptului la acțiune, prevăzut în art. 5 alin. final din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, a expirat la data sesizării curții de apel.
Recursul este fondat, în sensul considerentelor ce vor fi expuse în cele ce urmează.
Cum deja s-a arătat, prin decizia de casare pronunțată în litigiul de față, instanța de control judiciar a dat instanței de trimitere, îndrumarea de a examina apărările formulate, prin întâmpinare, de către pârâtul Ministerul Agriculturii și Alimentației, sub forma unor excepții, anume aceea de inadmisibilitate a acțiunii și respectiv, de tardivitate a introducerii ei.
Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a pronunțat asupra ambelor excepții și considerându-le întemeiate, a respins acțiunea reclamantului.
Soluția, ca și motivarea sa, nu se fundamentează, însă, și pe o analiză a apărărilor formulate de reclamant care, în adevăr, a depus în dosar, copia unei cereri adresată Ministerului Agriculturii și Alimentației, la data de 5 iunie 2003, pentru radierea din certificat a suprafeței de 1517 mp de teren intravilan.
Nu s-a stabilit nici în fond după casare, cu mijloace de probă concludente, data și condițiile în care reclamantul a luat cunoștință, efectiv, de existența și conținutul actului administrativ, respectiv certificatul de atestare a dreptului de proprietate emis în favoarea pârâtei secunde, la data de 28 februarie 1994.
Cât privește data înscrierii în cartea funciară a dreptului de proprietate al pârâtei SC A. Bengești SA, nu s-a făcut nici o precizare în motivarea hotărârii recurate și nici nu s-au administrat probatorii suplimentare, chiar din oficiu, în vederea elucidării acestui aspect.
Concluzia se impune, cu atât mai mult, cu cât, însăși instanța de fond a admis că față de actul administrativ, reclamantul rămâne un terț, ceea ce înseamnă că în privința acestuia, nu exista obligația autorității de comunicare.
Având în vedere că soluția criticată nu se sprijină pe un material probatoriu suficient și argumentele invocate în considerentele hotărârii sunt neconvingătoare, a fost admis recursul, cu consecința casării sentinței și trimiterii cauzei, spre rejudecare, aceleiași instanțe.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2818/2006. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2832/2006. Contencios → |
|---|
