ICCJ. Decizia nr. 2839/2006. Contencios. Anulare certificat de atestare a dreptului de proprietate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.2839/2006
Dosar nr. 3884/2005
nr. 15908/1/2005
Şedinţa publică din 13 septembrie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 6429 din 13 august 2004, la Tribunalul Iaşi, reclamanţii S.M.G., SCM., S.S.R. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Agriculturii şi SC A.B. SA Iaşi, ca prin sentinţa ce va pronunţa, instanţa să constate nulitatea absolută parţială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M.07 nr. 2567/2000, pentru un teren în suprafaţă de 7000 mp, situat în extravilanul satului Vişani, comuna Bârnova, casa de locuit şi anexele gospodăreşti, în care se află sediul fermei, imobilele în cauză aparţinând autorilor, în baza titlului de proprietate nr. 15357/2004.
Tribunalul Iaşi şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Curţii de Apel Iaşi, unde cauza a fost înregistrată sub nr. 6377 din 9 noiembrie 2004, dosar la care a fost conexat şi dosarul cu nr. 287/2005, al aceleiaşi instanţe.
Prin sentinţa civilă nr. 151/CA din 17 octombrie 2005, Curtea de Apel Iaşi, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea reclamanţilor, ca neîntemeiată, aceştia fiind obligaţi şi la plata cheltuielilor de judecată către pârâta SC A.B. SA Iaşi, în sumă de 34.150.000 lei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că certificatul de atestare a dreptului de proprietate a cărei anulare se solicită, a fost emis de Ministerul Agriculturii, urmare a procedurii instituită prin HG nr. 834/1991, conform căreia SC A.B. SA Iaşi, reorganizată ca societate pe acţiuni a întocmit documentaţia necesară, avizată de Oficiul de cadastru şi Consiliul Judeţean Iaşi, documentaţie ce a avut la bază şi sentinţa civilă nr. 9432 din 10 iunie 1998 a Judecătoriei Iaşi, prin care a fost admisă acţiunea ce a promovat-o împotriva Consiliului Local Bârnova şi s-a constatat că este proprietara suprafeţei de 131.362, 98 mp, teren situat pe raza comunei Bârnova.
După primirea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, pârâta SC A.B. SA Iaşi a obţinut înscrierea dreptului său în C.F., conform încheierii nr. 13276 din 18 iulie 2003 a Judecătoriei Iaşi - Biroul C.F. Reţine instanţa de fond, că la data adoptării HG nr. 266/1991, terenul şi construcţiile edificate pe acesta, ce constituiau sediul Fermei D.P., se aflau în administrarea I.A.S. Bucium, fapt ce o îndreptăţeşte pe pârâtă, să solicite recunoaşterea dreptului de proprietate în procedura prevăzută de HG nr. 834/1991 şi eliberarea actului la care avea dreptul conform Legii nr. 15/1990. Nici emitentului actului şi nici beneficiarului acestuia nu i se poate opune o situaţie juridică ce a intervenit ulterior momentului emiterii certificatului în cauză, reclamanţii neputând să-şi valorifice drepturi dobândite ulterior asupra acestei suprafeţe de teren.
Controlul de legalitate al actului administrativ contestat se limitează la verificări legate de respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data emiterii lui, şi nu a concordanţei acestui act, cu actele emise ulterior de către alte organe ale statului.
Împotriva acestei sentinţe, au declarat recurs, reclamanţii S.M.G., S.C.M. şi S.S.R., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, în baza dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ.
Un prim motiv de recurs se referă la faptul că instanţa de fond nu a analizat principalul motiv invocat de reclamanţi, prin acţiunea formulată, şi anume, vătămarea drepturilor şi intereselor lor legitime prin emiterea certificatului de atestare al SC A.B. SA, în sensul art. 1 din Legea contenciosului administrativ, în condiţiile în care ei au dovedit dreptul lor de proprietate pentru suprafaţa de teren de 7000 mp, cu actul de dobândire iniţial - actul de vânzare-cumpărare autentic cu nr. 124 din 16 ianuarie 1908, prin care autoarea lor a dobândit în proprietate terenul.
La data emiterii certificatului contestat - 15 noiembrie 2000, era în curs procedura de reconstituire a dreptului de proprietate, în favoarea autoarei lor, astfel că dreptul lor şi interesul lor legitim vătămate prin emiterea actului administrativ erau preexistente respectivului act.
Într-un al doilea motiv de recurs se susţine că certificatul de atestare a dreptului de proprietate este şi nelegal, fiind emis cu nerespectarea dispoziţiilor legale, întrucât, contrar dispoziţiilor art. 1 din HG nr. 834/1991, terenul în litigiu nu făcea parte din patrimoniul societăţii pârâte, terenul fiind, astfel, preluat fără nici un fel de titlu, de la autoarea lor.
Documentaţia prezentată şi avută în vedere la emiterea certificatului conţine inexactităţi, menţionate de raportul de expertiză întocmit în cauză, iar sentinţa civilă nr. 9432 din 10 iunie 1998, care a stat la baza acestui certificat, doar constată un drept de proprietate, ea neavând forţa probantă mai mare decât certificatul de atestare a dreptului de proprietate pe care-l contestă.
Mai susţin recurenţii în recursul formulat, că instanţa de fond nu a analizat nici faptul că terenul în litigiu nu este în totalitate teren de incintă, din expertiza efectuată rezultând că 500 mp, din cei 7000 mp, este teren agricol - categoria de folosinţă arabil. Singura suprafaţă de teren de incintă este suprafaţa de 435,25 mp, aferentă blocului de nefamilişti, construcţie edificată de pârâtă, aceasta fiind folosită în activitatea efectivă a societăţii şi numai asupra acestei suprafeţe de teren ar avea dreptul conform HG nr. 834/1991.
În situaţia în care s-a reţinut în cauză aplicabilitatea art. 20 din Legea nr. 15/1990, instanţa de fond trebuie să aibă în vedere şi actele normative ulterioare acesteia, în concret OUG nr. 198/1999 şi legile de aprobare şi modificare a acestei ordonanţe, care au modificat regimul juridic al proprietăţii asupra terenurilor, cu efecte directe asupra patrimoniului societăţilor care au în administrare terenuri agricole, cum este şi societatea pârâtă.
Cei doi pârâţi-intimaţi Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, precum şi SC A.B. SA, au formulat întâmpinări, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.
Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate şi în raport cu dispoziţiile legale aplicabile, Curtea îl va respinge, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie anularea parţială a agentului administrativ - certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M.07 cu nr. 2567/2000, pentru un teren în suprafaţă de 7000 mp, reclamanţii-recurenţii susţinând că prin acest act administrativ li s-a produs o vătămare, în sensul că li s-a încălcat dreptul de proprietate asupra terenului respectiv, ulterior emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate finalizându-se procedura de reconstituire a dreptului de proprietate asupra suprafeţei în litigiu, în anul 2001 şi, respectiv, în anul 2004.
Faţă de obiectul acţiunii şi în mod corect, a analizat legalitatea emiterii actului administrativ contestat, în raport cu soluţia de fapt şi cu cadrul legal din momentul emiterii lui.
Astfel, s-a reţinut în mod just că certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din patrimoniul SC A.B. SA a fost emis de Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, ca urmare a documentaţiei depusă de această societate, cu respectarea HG nr. 834/1991 şi a Criteriilor comune nr. 2665/IC/311/1992 şi Completările cu nr. 425316/M/1992, privind stabilirea şi evaluarea terenurilor aflate în patrimoniul societăţilor comerciale de stat, emise de Ministerul Finanţelor şi Ministerul Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului, având avizele O.C.A.O.T.A. judeţean şi a celorlalte instituţii abilitate în acest scop.
În raport cu prevederile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990, privind reorganizarea unităţilor economice de stat, în societăţi comerciale pe acţiuni, terenul din patrimoniul SC A.B. SA este proprietatea acesteia, iar prin certificatul de atestare emis de minister în temeiul HG nr. 834/1991, nu s-a făcut altceva decât să se certifice acest drept legal de proprietate.
De altfel, aşa cum reţine şi instanţa de fond, nici una din părţi nu contesta că la data adoptării HG nr. 266/1991, prin care s-a înfiinţat SC A.B. SA Iaşi, terenul şi construcţiile edificate pe acestea, ce constituiau sediul Fermei D.P. se aflau în administrarea I.A.S. Bucium, fapt ce o îndreptăţea pe pârâtă; ulterior reorganizării sale ca societate comercială pe acţiuni, să solicite recunoaşterea dreptului de proprietate asupra acestora, în procedura prevăzută de HG nr. 834/1991.
Potrivit dispoziţiilor Legii nr. 15/1990 şi ale HG nr. 834/1991, dobândirea calităţii de proprietar asupra terenurilor şi construcţiilor aferente de către societatea privată intimată, era condiţionată doar de faptul că bunurile respective să se fi aflat în administrarea acesteia, indiferent de modul de dobândire a lor.
Aşadar, la momentul eliberării certificatului de atestare a dreptului de proprietate - contestat de recurenţii-reclamanţi, au fost respectate dispoziţiile legale aplicabile, Legea nr. 15/1990 şi HG nr. 834/1991 şi, deci, nu există motive de anulare a acestuia.
Mai mult decât atât, la baza eliberării certificatului de atestare a dreptului de proprietate a statului şi sentinţa civilă nr. 9432 din 10 iunie 1998 a Judecătoriei Iaşi, prin care se constată dreptul de proprietate al societăţii, pentru suprafaţa de 131.362,98 mp, teren situat pe raza comunei Bârnova, în această suprafaţă fiind inclusă şi suprafaţa aferentă Fermei D.P., cu care figura deja înscrisă în C.F., conform adresei nr. 264 din 28 decembrie 1998 a O.C.A.T.A. Iaşi.
Faptul că ulterior emiterii certificatului în condiţii legale, recurentelor-reclamante li s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafaţa de teren în litigiu, nu are relevanţă în cauză, valorificarea acestor drepturi pretind a se face într-un alt cadru procesual, decât cel actual.
Reţinând legalitatea actului a cărei anulare parţială se solicită, apar ca neîntemeiate şi celelalte critici aduse sentinţei instanţei de fond, referitoare la menţinerea actului administrativ atacat doar pentru suprafeţele strict afectate de construcţii (435,25 mp) - întinderea suprafeţei de teren urmând a fi apreciată prin prisma noţiunii de „activ" şi al asigurării unei suprafeţe de teren corespunzătoare exploatării activului, cât şi cele referitoare la neanalizarea dreptului de proprietate al reclamanţilor prin prisma dispoziţiilor legale ulterioare Legii nr. 15/1990 şi actului de înfiinţare al societăţii.
Legalitatea unui act administrativ este analizată în funcţie de actele normative în baza cărora a fost emis, şi nu în funcţie de unele drepturi eventuale şi viitoare ale reclamanţilor-recurenţi.
Pentru toate aceste considerente, constatând că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică, în baza art.312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de S.M.G., S.C.M. şi S.S.R. împotriva sentinţei civile nr. 151/CA din 17 octombrie 2005 a Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurenţii, la plata sumei de 1.000 lei RON, cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă SC A.B. SA Iaşi.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 septembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2837/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 2842/2006. Contencios. Contestaţie în... → |
|---|
