ICCJ. Decizia nr. 318/2006. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 318/2006
Dosar nr. 2515/2005
nr. 10442/1/2005
Şedinţa publică din data de 31 ianuarie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 12 august 2003, reclamantul A.C. a formulat contestaţie împotriva hotărârii nr. 14 din 25 iunie2003, a Consiliului Superior al Magistraturii, pentru a fi trimisă Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (la acea dată Curtea Supremă de Justiţie), solicitând anularea hotărârii mai sus menţionate, precum şi anularea Ordinului nr. 2006/C din 15 iulie 2003, emis de ministrul justiţiei.
În motivare, reclamantul arată, în raport cu sancţiunea disciplinară ce îi putea fi aplicată, potrivit art. 123 lit. e1) din Legea nr. 92/1992, că ministrul justiţiei trebuia să exercite acţiunea disciplinară în termen de cel mult 60 zile de la data înregistrării actului de constatare, dar nu mai târziu de un an de la data săvârşirii abaterii disciplinare. Or, argumentează reclamantul, acţiunea disciplinară trebuia să fie precedată de o cercetare prealabilă, dispusă de ministru.
Reclamantul învederează că nu a avut cunoştinţă de desfăşurarea unei cercetări prealabile, în ce-l priveşte, deşi într-o asemenea procedură era obligatorie ascultarea celui în cauză şi verificarea apărărilor magistratului cercetat.
Conform adresei nr. 713 din 12 iulie2003, a ministrului justiţiei, arată în continuare reclamantul în acţiunea introductivă de instanţă, s-a dispus efectuarea de verificări la Tribunalul Mureş, de către doi inspectori generali judecătoreşti, iar prin rezoluţia din 14 aprilie 2003, a aceluiaşi ministru de justiţie, s-a dispus efectuarea cercetării prealabile a magistratului M.S., judecător la Tribunalul Mureş.
De asemenea, prin nota nr. 780/IG/N/2003 s-a solicitat reclamantului, în calitatea acestuia de preşedinte, la acea dată, a Curţii de Apel Târgu Mureş, să verifice activitatea fiecărui judecător de la Tribunalul Mureş, pe perioada aprilie 2002 - aprilie 2003, pentru a vedea dacă sunt săvârşite fapte de natură să atragă răspunderea disciplinară.
La o dată ulterioară, precizează reclamantul, la sediul Curţii de Apel Târgu Mureş s-au prezentat doi inspectori generali din cadrul Ministerului Justiţiei, care au fost trimişi să verifice conducerea administrativ-judiciară a instanţei, precum şi modalitatea în care magistraţii respectă Codul deontologic, ocazie cu care reclamantul, potrivit propriilor susţineri, a dat o notă de relaţii.
În nici o situaţie din cele prezentate mai sus, susţine reclamantul, nu i s-a adus la cunoştinţă că se desfăşoară o cercetare prealabilă în ce-l priveşte, deşi, dacă într-adevăr s-a desfăşurat o astfel de cercetare, trebuia să i se aducă la cunoştinţă acest lucru şi să i se respecte dreptul conferit de lege, respectiv de a cunoaşte toate actele cercetării şi de a putea solicita probe în apărare.
Cu toate acestea, arată în continuare reclamantul, la data de 23 iunie 2003, raportul de inspecţie era deja întocmit, la aceeaşi dată comunicându-i-se prin fax, să se prezinte pentru data de 25 iunie 2003 la şedinţa Consiliului Superior al Magistraturii, la care urma să se discute revocarea reclamantului din funcţia de preşedinte al Curţii de Apel Târgu Mureş.
În aceste condiţii, reclamantul, la data de 24 iunie 2003, şi-a înaintat, prin fax, demisia, Consiliului Superior al Magistraturii, pentru a pusă în discuţie şi de a se lua act de această manifestare de voinţă.
În raport cu cele învederate, reclamantul consideră că hotărârea de revocare din funcţia de conducere, precum şi ordinul emis de ministrul justiţiei, în vederea executării lui, sunt lovite de nulitate.
Potrivit încheierii nr. 1 din 14 martie 2005, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în complet de 9 judecător, cauza cu care a fost sesizată, în urma formulării contestaţiei reclamantului, a fost scoasă de pe rol şi s-a dispus trimiterea acesteia, în vederea soluţionării, Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Curtea a avut în vedere Decizia nr. 433 din 21 octombrie 2004 a Curţii Constituţionale, care a stabilit că dispoziţiile art. 50 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, sunt neconstituţionale, în măsura în care din conţinutul lor s-ar înţelege că magistratul nu poate ataca în justiţie o hotărâre prin care Consiliul Superior al Magistraturii îi refuză exercitarea unui drept dobândit.
Curtea Constituţională a apreciat hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii atacată şi emisă în conformitate cu dispoziţiile art. 66 alin. (7) din Legea nr. 92/1992, republicată, ca fiind prin natura sa, un act juridic cu caracter administrativ, supus controlului judecătoresc.
Prin sentinţa civilă nr. 178/2005, a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ, a fost admisă contestaţia, s-a anulat hotărârea nr. 14 din 25 iulie 2003, a Consiliului Superior al Magistraturii, precum şi Ordinul nr. 2006/C din 15 iulie 2003, al Ministerului Justiţiei, dat în executarea hotărârii nr. 14/2003, a Consiliului Superior al Magistraturii.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut, în esenţă, că: sesizarea Consiliului Superior al Magistraturii nu a fost făcută de către ministrul justiţiei, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 66 alin. (7) din Legea nr. 92/1992, modificată, că reclamantului i s-a încălcat dreptul la apărare în faţa Consiliului Superior al Magistraturii, deoarece a fost încunoştinţat, prin fax, la data de 23 iunie 2003, orele 16.45, că şedinţa Consiliului Superior al Magistraturii în care se va discuta propunerea de revocare din funcţia de conducere, are loc la data de 25 iunie 2003, astfel că nu a avut timpul material necesar să îşi pregătească apărarea; că la data de 24 iunie 2003, reclamantul şi-a dat demisia din funcţia de conducere, iar Consiliul Superior al Magistraturii a apreciat că nu este atributul său să ia act de cererea de demisie.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termen, Consiliul Superior al Magistraturii, criticând-o pentru nelegalitate, sub trei aspecte, fiind invocate dispoziţiile art. 304 pct. 1, 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
În primul motiv de recurs se susţine că sentinţa este nulă, întrucât la judecată nu a participat procurorul, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 1 pct. 9 din Legea nr. 554/2004.
În al doilea motiv de recurs se precizează că instanţa a apreciat greşit actul juridic dedus judecăţii, deoarece din actele dosarului rezultă faptul că ministrul justiţiei a validat propunerea Inspecţiei Generale şi de audit Intern prin viza „De acord, 23 iunie 2003", aplicată pe nota nr. 2116/IGAI/10/2003; că nu era nevoie de o adresă oficială a ministrului către o direcţie din subordinea sa, pentru pregătirea lucrărilor necesare desfăşurării activităţii Consiliului Superior al Magistraturii, respectiv Direcţia Organizare a Instanţelor, Resurse Umane şi Statistică Judiciară, un compartiment al acestei direcţii asigurând secretariatul consiliului.
S-a mai arătat faptul că la mapa profesională a magistratului nu se regăseşte adresa nr. I/3386 din 23 iunie 2003 (menţionată în cuprinsul hotărârii nr. 14/2003, a Consiliului Superior al Magistraturii), se explică prin aceea că arhiva cu documentele şedinţelor Consiliului Superior al Magistraturii se află la sediul actual al consiliului, iar mapele profesionale au rămas în custodia ministrului justiţiei, până la asigurarea unui sediu corespunzător pentru Consiliul Superior al Magistraturii.
În ultimul motiv de recurs se menţionează că dreptul la apărare al reclamantului nu a fost încălcat, acesta având posibilitatea să solicite amânarea discutării propunerii de revocare din funcţia de conducere, în vederea pregătirii apărării.
Verificând cauza, în funcţie de motivarea recursului, în lumina dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., Curtea apreciază că recursul nu este fondat pentru următoarele considerente:
Referitor la primul motiv de recurs, se constată că participarea procurorului la proces nu era necesară.
Acţiunea promovată de reclamant în luna august 2003, este întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 29/1990, care nu cuprindea prevederi referitoare la participarea procurorului la dezbateri.
Dispoziţii în sens contrar au fost prevăzute în art. 1 alin. (9) din Legea nr. 554/2004, însă prin art. IV din OUG nr. 190/2005 s-a prevăzut că cererile în contencios administrativ se soluţionează fără participarea reprezentantului Ministerului Public.
Faţă de această situaţie, chiar dacă s-ar împărtăşi punctul de vedere al recurentei şi sentinţa ar fi casată cu trimiterea cauzei spre rejudecare, în fond după casare, judecata ar avea loc tot fără participarea procurorului. Drept urmare, primul motiv de recurs nu poate fi primit.
În ce priveşte al doilea motiv de recurs, nici acesta nu este fondat.
Curtea de apel a reţinut în mod corect faptul că nu a existat o propunere a ministrului justiţiei privind revocarea din funcţia de conducere a reclamantului.
Dispoziţiile art. 66 alin. (7) din Legea nr. 92/1992, republicată şi modificată prin OUG nr. 179/1999, prevăd că ministrul justiţiei poate propune Consiliului Superior al Magistraturii, revocarea din funcţia de conducere, înainte de împlinirea termenului prevăzut la alin. (5), dacă se constată exercitarea necorespunzătoare a atribuţiilor specifice funcţiei de conducere, precum şi în cazul în care magistratul săvârşeşte o abatere disciplinară.
Prin hotărârea nr. 14 din 25 iunie 2003, a Consiliului Superior al Magistraturii, a fost admisă propunerea ministrului justiţiei şi A.C. a fost revocat din funcţia de preşedinte al Curţii de Apel Târgu Mureş, pentru exercitarea necorespunzătoare a atribuţiilor specifice funcţiei de conducere, potrivit art. 66 alin. (7) teza I din Legea nr. 92/1992, modificată.
Verificându-se actele dosarului, se constată că nu a existat o propunere a ministrului justiţiei, în sensul textului legal sus-citat.
În dosarul Consiliului Superior al Magistraturii se află nota cu nr. 2116/IGAI/2003 a Inspecţiei Generale şi Audit Intern din cadrul Ministerului Justiţiei, privind rezultatele verificării modului de exercitare a conducerii administrativ-judiciare la Curtea de Apel Târgu Mureş, precum şi a modului în care sunt respectate normele Codului deontologic al magistraţilor, cu propunerea ca ministrul justiţiei să sesizeze Consiliul Superior al Magistraturii, pentru revocarea din funcţia de conducere, înainte de împlinirea termenului de 4 ani (28 noiembrie 2005), a magistratului A.C.
Pe nota respectivă, nr. 2116/IGAI/2003 se află rezoluţia „De acord, 23 iunie 2003", urmată de o semnătură olografă indescifrabilă. Această semnătură s-a apreciat de către Consiliul Superior al Magistraturii, că ar aparţine ministrului şi că reprezintă sesizarea legală a Consiliului Superior al Magistraturii, conform art. 66 alin. (7) teza I din Legea nr. 92/1992, modificată.
În motivarea hotărârii nr. 14/2003, a Consiliului Superior al Magistraturii, se menţionează că prin adresa nr. I/3386 din 23 iunie 2003, ministrul justiţiei a propus revocarea din funcţia de conducere a magistratului A.C.
Adresa nr. I/3386 din 23 iunie 2003 nu se regăseşte în dosar, iar Ministerul Justiţiei, cu adresa nr. 51780/2005, a comunicat Curţii de Apel Târgu Mureş, faptul că, Consiliul Superior al Magistraturii a precizat că la mapa profesională a magistratului nu se regăseşte adresa cu nr. I/3386 din 23 iunie 2003 şi că în arhiva Ministerului Justiţiei nu a fost identificată nici o altă lucrare privind propunerea ministrului justiţiei de revocare din funcţia de conducere a lui A.C., cu excepţia notei nr. 2116/IGAI/ 2003 şi a adresei cu acelaşi nr. ale Inspecţiei Generale de Audit Intern din Ministerul Justiţiei.
Având în vedere că pe adresa nr. 2116/IGAI/2003, a Ministerului Justiţiei, este trecut şi nr. I/3386 din 23 iunie 2003, precum şi nr. 492/CSM/2003, se poate concluziona că nr. I/3386 din 23 iunie 2003 este numărul adresei de înaintare a actelor de către Ministerul de Justiţie, iar nr. 492/CSM/2003 este numărul de înregistrare a lucrării respective la Consiliul Superior al Magistraturii.
Aşadar, nu există propunerea ministrului justiţiei de revocare din funcţia de conducere a magistratului, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 66 alin. (7) din Legea nr. 92/1992.
Simpla rezoluţie din 23 iunie 2003 „De acord", urmată de o semnătură indescifrabilă, care numai se presupune că ar fi a ministrului atunci în funcţie, nu valorează şi nu echivalează cu propunerea legală menţionată de textul legal sus citat, pentru a se putea dispune de către Consiliul Superior al Magistraturii, revocarea din funcţia de conducere a unui magistrat.
Propunerea ministrului justiţiei se impune să fie formală, motivată, întrucât în lipsa acestui mod de sesizare a Consiliului Superior al Magistraturii, consiliul nu se poate pronunţa, nefiind îndeplinită o condiţie impusă de lege.
Adoptând hotărârea nr. 14/2003, Consiliul Superior al Magistraturii a emis un act nelegal, care în mod judicios a fost anulat de către instanţă. Ca urmare a anulării hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii, în mod legal a fost anulat şi Ordinul nr. 2006/C din 15 iulie 2003, al Ministerului Justiţiei, dat în executarea hotărârii nr. 14/2003, a Consiliului Superior al Magistraturii. Din acest punct de vedere, Ministerul Justiţiei are calitate procesuală pasivă, întrucât a emis un act administrativ atacat la instanţa de contencios administrativ.
Referitor la ultimul motiv de recurs, Curtea reţine că nu a fost încălcat dreptul la apărare al reclamantului-intimat la Consiliul Superior al Magistraturii, întrucât acesta a avut posibilitatea de a cere amânarea discutării revocării sale din funcţia de conducere, lucru pe care nu l-a făcut. Putea să solicite aceasta tot prin fax, astfel cum a procedat cu cererea de demisie.
La data de 24 iunie 2003, reclamantul a trimis, prin fax, Consiliului Superior al Magistraturii, demisia sa din funcţia de conducere, însă acesta nu a luat-o în considerare.
Demisia este un act unilateral şi conduce la încetarea raporturilor de serviciu din funcţia la care se referă. Consiliul Superior al Magistraturii avea obligaţia să aprecieze asupra acestei situaţii nou create şi să procedeze în consecinţă, încunoştinţând pe Ministerul Justiţiei, pentru a lua act de denunţarea unilaterală a raporturilor de funcţie de conducere.
Invocarea dispoziţiilor art. 88 şi 93 din Legea nr. 92/1992, modificată, în cuprinsul hotărârii nr. 14/2003, a Consiliului Superior al Magistraturii, nu are legătură cu demisia din funcţia de conducere şi ca atare, textele legale menţionate nu sunt relevante în cauză.
În concluzie, având în vedere că, Consiliul Superior al Magistraturii nu a fost legal sesizat de către ministrul justiţiei, în conformitate cu dispoziţiile art. 66 alin. (7) din Legea nr. 92/1992, modificată şi că petentul formulase cerere de demisie în data de 24 iunie 2003, hotărârea nr. 14 din 25 iunie 2003, a Consiliului Superior al Magistraturii, este nelegală şi în mod corect a fost anulată de către instanţa de fond.
Pentru considerentele expuse, recursul va fi respins ca nefondat, în cauză neexistând temeiuri de casare de ordine publică, în conformitate cu dispoziţiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Consiliul Superior al Magistraturii împotriva sentinţei civile nr. 178 din 14 iunie 2005, a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 ianuarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 316/2006. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 321/2006. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
