ICCJ. Decizia nr. 2940/2006. Contencios. Anulare acte administrativ cu caracter normativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.2940/2006
Dosar nr. 3983/1/2006
Şedinţa publică din 19 septembrie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 306 din 16 decembrie 2005, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ, în dosarul nr. 2895/2005, a fost admisă acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta F. Harghita, în contradictoriu cu Guvernul României, Consiliul Judeţean Harghita şi Consiliul Local al comunei VoŞIobeni, judeţul Harghita, anulându-se parţial Anexa nr. 58 a HG nr. 1351/2001, privind inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al comunei VoŞIobeni, în sensul radierii poziţiei nr. 177 din Anexa nr. 58 a respectivei hotărâri.
Au fost respinse excepţiile privind neîndeplinirea procedurii prealabile, lipsa calităţii procesuale active a Consiliului Judeţean Harghita şi tardivitatea acţiunii, toate invocate de Consiliul Judeţean Harghita.
S-a respins, de asemenea, ca inadmisibil, capătul de cerere prin care reclamanta solicită constatarea drepturilor de proprietate al C.C. VoŞIobeni, asupra imobilului în discuţie.
Pentru a respinge excepţiile invocate în cauză, prima instanţă a avut în vedere dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/1998, potrivit cărora consiliile judeţene centralizează listele întocmite de primari şi însuşite de Consiliile locale, hotărârea pronunţată în cauză fiindu-i opozabilă în virtutea acestor atribuţii, precum şi faptul că procedura prealabilă a fost îndeplinită, din moment ce Guvernul României, prin Ministerul Administraţiei şi Internelor, a trimis contestaţia F. Harghita, Consiliului Judeţean Harghita, în vederea soluţionării situaţiei imobilului cuprins în Anexa nr. 58, poziţia nr. 177 din HG nr. 1351/2001.
Pe fondul cauzei, instanţa a constatat că litigiul se înscrie în dispoziţiile art. 23 din Legea nr. 213/1998, prezenta acţiune nefiind una în revendicare, ci una tipică de contencios administrativ, contestându-se atestarea unor bunuri ca făcând parte din domeniul public al Consiliului Local VoŞIobeni.
Astfel, bunurile imobile în discuţie nu puteau fi cuprinse în listele de inventariere prevăzute de art. 21 din Legea nr. 213/1998, întrucât în anexa acestei legi, printre bunurile ce aparţin domeniului public al comunelor, oraşelor şi municipiilor, nu sunt incluse bunuri imobile în care îşi desfăşoară activitatea cooperativele de consum.
Din această perspectivă, atestarea acestor bunuri ca făcând parte din domeniul public al Consiliului Local al comunei VoŞIobeni, este netemeinică.
Pe de altă parte, Legea nr. 109/1996, privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei de consum şi de credit, prevede la art. 160, că proprietatea cooperativelor de consum este privată. Or, reclamanta face dovezi pozitive, cel puţin în mod aparent, a proprietăţii pentru imobilul cuprins în Anexa nr. 58, poziţia 177, cuprinderea lui în anexa respectivă fiind, din acest motiv, nelegală.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul legal, pârâtul Guvernul României, apreciind că a fost dată cu aplicarea greşită a legii.
Soluţia instanţei de fond a fost criticată, în primul rând, pentru o pretinsă greşită reţinere a calităţii procesuale active a reclamantei, întrucât pentru promovarea acţiunii în contencios administrativ trebuia făcută dovada preexistenţei dreptului subiectiv, recunoscut de lege, care să fi fost vătămat prin actul administrativ contestat.
În speţă, susţine recurentul, s-a considerat în mod greşit că prin actele depuse, intimata-reclamantă a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului în discuţie, actele privind plata impozitelor şi taxelor aferente, în lipsa extraselor de carte funciară, nefiind de natură să facă dovada deplină în acest sens.
O altă critică adusă sentinţei recurate se referă la stabilirea eronată a caracterului vătămător al HG nr. 1351/2001, în condiţiile în care nu au efect constitutiv de drepturi, singurul său efect fiind acela de atestare a regimului juridic diferenţiat al bunurilor ce aparţin unităţilor administrative.
În opinia recurentului, în situaţia în care intimata-reclamantă ar face dovada dreptului său de proprietate asupra imobilului prevăzut la poziţia nr. 177 din Anexa nr. 58 la HG nr. 1351/2001, drept pretins şi de unitatea administrativ-teritorială, cenzurarea valabilităţii titlurilor este de competenţa instanţelor de drept comun.
Recursul este fondat.
Analizând actele dosarului, susţinerile recurentului, prin prisma dispoziţiilor art. 304 C. proc. civ. şi examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că în speţă este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., hotărârea atacată fiind dată cu aplicarea greşită a legii, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Evident, motivul circumscris pretinsei stabiliri eronate a caracterului vătămător al hotărârii atacate, în condiţiile în care aceasta nu are efect constitutiv de drepturi, nu poate fi reţinut.
Hotărârea de atestare a bunurilor din domeniul public şi privat al unităţilor administrativ-teritoriale este adoptată în temeiul art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/1998 şi reprezintă un act administrativ de autoritate, supus controlului instanţei de contencios administrativ. Din însăşi fundamentarea juridică a acestui act administrativ rezultă că, indiferent de titlul său, este un act de calificare a bunurilor ca fiind din domeniul public al unităţii administrativ-teritoriale.
Competenţa Guvernului, pentru emiterea actelor de clasare şi de defalcare a bunurilor, în raport cu interesul naţional sau local căruia îi sunt afectate, a fost prevăzută expres şi de Legea nr. 215/2001. Ambele acte normative au reglementat o procedură specială de defalcare şi de trecere în patrimoniul unităţilor administrativ-teritoriale a bunurilor de interes local, procedură ce se finalizează printr-o hotărâre a Guvernului. Hotărârea astfel emisă, este un act de delimitare a domeniului public al statului, judeţelor, comunelor, oraşelor şi pentru contestarea în justiţie nu este relevant dacă actul are efect declarativ sau constitutiv de drepturi, întrucât aparţine categoriei juridice a actelor pentru care Legea nr. 213/1998 a prevăzut expres, în art. 23, competenţa instanţelor de contencios.
În speţă, nu se impunea a se reţine nici incidenţa excepţiei lipsi calităţii procesuale active a reclamantei, în condiţiile în care aceasta s-a pretins titularul unui drept recunoscut de lege asupra imobilului în litigiu, verificarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 1 din Legea nr. 29/1990, în vigoare la data sesizării instanţei, circumscriindu-se examinării fondului cauzei.
Soluţia primei instanţe este greşită, însă sub aspectul fondului cauzei, în condiţiile în care s-a reţinut dovada pozitivă a dreptului de proprietate al reclamantei, cel puţin în mod aparent, numai prin simplul fapt al edificării construcţiilor şi plata impozitelor în absenţa existenţei extrasului C.F., care să ateste fără putinţă de tăgadă un atare drept.
Or, edificarea construcţiilor, în condiţiile concrete ale speţei, pe un teren pretins donat de o altă persoană şi plata impozitelor, nu pot suplini titlul valabil absolut necesar, pentru a se reţine vătămarea adusă reclamantei, într-un drept recunoscut de lege, în sensul art. 1 din Legea nr. 29/1990.
În caz contrar, ar însemna că, în absenţa dreptului subiectiv susţinut de un titlu valabil, instanţa de contencios administrativ ar fi abilitată a se pronunţa asupra stabilirii unui drept, ceea ce ar contraveni scopului legii, acela de a proteja drepturile subiective preexistente ale reclamantei.
Or, în speţă, chiar şi prima instanţă a reţinut că petitul privind constatarea drepturilor de proprietate asupra imobilului în discuţie, este inadmisibil.
Prin urmare, cum reclamanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate pretins vătămat, în condiţii legale, în mod greşit s-a dispus anularea parţială a Anexei nr. 58 la HG nr. 1252/2001, poziţia nr. 177.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312, coroborat cu art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul va fi admis, modificându-se în tot hotărârea atacată, în sensul respingerii acţiunii reclamantei, ca fiind neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul Guvernul României împotriva sentinţei civile nr. 306 din 16 decembrie 2005 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Modifică în tot sentinţa atacată şi, în fond, respinge acţiunea formulată de C.C. VoŞIobeni şi F. Harghita (în prezent U.J.C.C. Harghita), ca neîntemeiată.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 septembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2901/2006. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 2954/2006. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
