ICCJ. Decizia nr. 2954/2006. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 2954/2006

Dosar nr. 3894/1/2006

Şedinţa publică din 19 septembrie 2006

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin încheierea din 22 februarie 2006, pronunţată în dosarul nr. 12026/CA/2005, a admis cererea reclamantei SC V. SA Arad, dispunând suspendarea executării actului administrativ atacat, respectiv procesul-verbal de control nr. 1306 din 15 februarie 2005 şi deciziile de impunere emise de pârâta Direcţia de Control Fiscal Arad -Activitatea de Inspecţie Fiscală, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.

În ceea ce priveşte fondul cauzei, s-a acordat un alt termen de judecată, pentru a se depune Decizia emisă în procedura prealabilă.

Pentru a dispune astfel, prima instanţă a reţinut că sunt îndeplinite cerinţele art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, având în vedere cuantumul foarte mare al sumei în litigiu, de circa 7 miliarde de ROL şi împrejurarea că s-a început executarea silită a titlului de creanţă fiscală contestat, conform adreselor de înfiinţare a popririi existente la dosar, ceea ce, în mod evident, ar perturba în mod grav activitatea economică a reclamantei.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termenul legal, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Arad, în nume propriu şi în reprezentarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală Bucureşti, solicitând modificarea ei, în sensul respingerii cererii de suspendare a actelor administrative, ca fiind nelegală şi netemeinică.

În opinia recurentelor, reclamanta nu a justificat îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004, pentru admisibilitatea cererii, iar suspendarea actului administrativ nu se poate acorda cu uşurinţă, întrucât, în ipoteza că se va ajunge, după judecarea fondului, la concluzia că se impune respingerea acţiunii, judecătorul se pune într-o situaţie delicată sub aspect profesional.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ. şi ale Legii 554/2004.

Recursul nu este fondat.

Examinând actele dosarului şi susţinerile recurentelor, prin prisma dispoziţiilor legale incidente în materie şi a prevederilor art. 304 şi 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că hotărârea atacată este dată cu aplicarea corectă a legii, nefiind dat nici un alt motiv care să impună casarea ei, astfel încât recursul va fi respins.

Pentru a se concluziona astfel, au fost avute în vedere considerentele ce urmează.

Bucurându-se de prezumţiile de legalitate şi veridicitate, actele administrative sunt executorii din oficiu şi prin ele însele, fără a necesita intervenţia altui organ, pentru a le învesti cu formulă executorie.

Datorită acestui specific, suspendarea actelor administrative, ca operaţie juridică de întrerupere vremelnică a efectelor lor, devine necesară în anumite situaţii, putând fi dispusă, însă, numai în limitele şi condiţiile legii.

Legea nr. 554/2004 consacră, ca regulă generală, suspendarea judecătorească, la cerere, o dată cu introducerea recursului administrativ sau a acţiunii în faţa instanţei de contencios administrativ.

Astfel, în conformitate cu prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, o dată cu sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ, până la pronunţarea instanţei de fond.

Suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, potrivit art. 15 al legii, şi prin cererea adresată instanţei competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului, în acest caz putându-se dispune, dacă se constată, evident, îndeplinirea aceloraşi condiţii cumulative prevăzute de art. 14 din lege, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.

Legea actuală menţine, aşadar, formularea tradiţională conform căreia suspendarea se poate cere „în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente", condiţii ce se impune a fi îndeplinite în mod cumulativ. Este fără îndoială, însă, că aceste condiţii se determină reciproc, logic, neputându-se vorbi despre „caz bine justificat", fără a exista pericolul producerii unei pagube şi invers, despre „iminenţa pagubei", în absenţa caracterului „bine justificat" al cazului.

În speţă, prima instanţă a reţinut în mod corect că celor două condiţii cumulative impuse de text pentru admisibilitatea cererii sunt îndeplinite.

S-a dovedit, astfel, în mod evident, iminenţa pagubei, circumscrisă în sens larg şi unei perturbări a activităţii economice a reclamantului, raportat la cuantumul ridicat al sumei în litigiu şi începerea executării silite a titlului de creanţă, iar în contestaţia împotriva acestuia au fost evidenţiate şi alte aspecte bine justificate, ce vizează intervenirea prescripţiei pentru stabilirea unor obligaţii de plată, de natură a argumenta că este vorba de „un caz bine justificat".

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 pct. 1 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Arad, în nume propriu şi în reprezentarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, împotriva încheierii din 22 februarie 2006, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, în dosarul nr. 12026/CA/2005, ca nefondat.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 septembrie 2006.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2954/2006. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs