ICCJ. Decizia nr. 2855/2006. Contencios
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la 2 martie 2006, la Curtea de Apel Constanța, SC V. SA Basarabi a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 482/CA din 22 decembrie 2005, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, solicitând admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței atacate.
în motivarea recursului s-a susținut că s-au încălcat dispozițiile art. 110 C. proc. fisc., modalitatea de stingere a creanțelor precizată de pârâtă fiind nelegală, întrucât, conform art. 110 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003, ordinea de stingere a creanțelor fiscale este stabilită de către contribuabil.
S-a mai susținut că Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța avea obligația de a elibera certificatul de obligații bugetare fără solicitarea A.D.S., după finalizarea controlului din 27 iulie 2004 și nu să tensioneze acest lucru.
Așa fiind, recurenta a solicitat ca prin admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței civile nr. 482/CA din 22 decembrie 2005 a Curții de Apel Constanța, să se anuleze titlurile de creanță fiscală sub nr. 10027 din 7 februarie 2005, respectiv deciziile nr. 13/20/1/2003/431473 - 13/20/1/2003/431532.
Din actele cauzei, înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că prin sentința nr. 482 din 22 decembrie 2005 a Curții de Apel Constanța, s-a respins, ca nefondată, acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta SC V. SA, în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor București.
Instanța de fond a reținut că prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat anularea deciziei nr. 85/2005, pct. I, emisă de Ministerul Finanțelor Publice - Agenția de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, prin care s-a soluționat contestația împotriva titlului de creanță fiscală emis sub nr. 10027 din 7 februarie 2005, respectiv deciziile nr. 13/20/1/2003/431473/ -13/20/I - 431532, referitoare la obligațiile de plată accesorii aferente obligațiilor fiscale, emise de Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța.
Cu privire la sumele de plată înscrise în deciziile nr. 13/12/1/2003/231475, recurenta nu a contestat cuantumul penalităților, a dobânzilor de întârziere ori a debitului principal, ci faptul că organul fiscal a menționat greșit la documentul prin care s-a individualizat suma de plată, ca fiind " declarații", în condițiile în care se precizează că reprezintă soldul la 31 decembrie 2002. Sub acest aspect, instanța de fond a reținut că ceea ce se cere în cerere, este conținutul actului care se referă la soldurile la 31 decembrie 2002 și la care s-au actualizat accesoriile, titulatura actului nefiind esențială.
S-a mai reținut că plățile efectuate conform ordinelor de plată indicate de reclamantă au fost avute în vedere la calcularea debitelor asupra cărora au fost calculate accesoriile contestate, cu respectarea art. 110 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, obligațiile fiscale privind accesoriile calculate pentru perioada 31 decembrie 2004 - 31 ianuarie 2005, fiind legale.
S-a mai precizat de instanța de fond că, potrivit O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, organul fiscal avea obligația să stingă din plățile efectuate de societate, "obligațiile fiscale datorate și neachitate până la data de 31 decembrie a anului precedent, în ordinea vechimii, până la stingerea integrală a acestora, urmând ca după data de 21 ianuarie 2005, când intervenea scadența obligațiilor pe anul 2005, acestea să fie stinse prioritar, din plățile efectuate după această dată.
De precizat că prin decizia nr. 85 din 29 aprilie 2005 a Ministerului Finanțelor Publice - Agenția de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, s-a reținut expres că, deoarece la data de 17 ianuarie 2005, data plăților în cauză, efectuate de SC V. SA Basarabi, organul fiscal a stins mai întâi datoria viitoare, respectiv debitul în termenul scadent la 25 ianuarie 2005 (cu ignorarea O.G. nr. 92/2003), au fost desființate deciziile nr. 13/20/1/2003, nr. 431473, nr. 431479, nr. 431498, nr. 431509, nr. 431510, nr. 431480, nr. 431473.
Cât privește tergiversarea eliberării certificatului de obligații bugetare (privind aplicarea facilităților privind stimularea privatizării și dezvoltării societăților comerciale în domeniul agriculturii), instanța de fond a reținut că Legea nr. 150/2004 impune de respectat o anumită procedură.
Sub acest aspect, instanța a constatat că nu s-au acordat facilitățile prevăzute de Legea nr. 190/2004, întrucât nu s-au respectat în totalitate condițiile prevăzute de acest act normativ.
Din actele cauzei, înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că recursul este neîntemeiat și va fi respins, hotărârea atacată fiind legală și temeinică.
Titlurile de creanță constatate de reclamantă și care au făcut obiectul deciziei nr. 84/2005, cuprind baza de impozitare, nu de zile de întârziere, suma datorată, astfel încât susținerile contestatoarei sunt neîntemeiate prin încălcarea art. 85 din O.G. nr. 92/2003.
Mai mult, titlurile de creanță menționează care este documentarea prin care s-a individualizat suma de plată.
Cât privește susținerea că nu s-ar fi depus declarațiile fiscale (nr. 1 din 1 ianuarie 2003 și nr. 1 din 31 decembrie 2000), ca reprezentând documentele de individualizare a sumelor de plată înscrise în deciziile nr. 13/12/1/2003/231475, instanța de fond a constatat că denumirea de "declarație" este denumirea dată de organul fiscal prin care s-au stabilit soldurile la 31 decembrie 2002 și la care s-au actualizat accesoriile din decizia în cauză și au fost trimise societății, cu precizarea că aceste solduri sunt menționate în declarațiile nr. 1 din 31 decembrie 2002 și nr. 1 din 1 ianuarie 2003.
De altfel, sub acest aspect este de reținut că reclamanta nu contestă cuantumul penalităților, a dobânzilor de întârziere și a debitului principal, ci faptul că organul fiscal a menționat greșit la documentul prin care s-a individualizat suma de plată, ca fiind "declarație", în condițiile în care se precizează că reprezintă soldul la 31 decembrie 2002.
Cât privește stingerea obligațiilor fiscale datorate și neachitate la 31 decembrie a anului precedent, prin decizia Ministerului de Finanțe s-a luat măsura stingerii legale, "în ordinea vechimii" până la stingerea integrală, ordinea vechimii fiind principiul și pentru datoriile curente.
Cât privește neeliberarea certificatului de obligații bugetare potrivit Legii nr. 190/2004, este de observat că în cauză fiind un proces-verbal, ce a constatat plata unor obligații fiscale (ca urmare a controlului efectuat de Ministerul Finanțelor), proces-verbal contestat în parte, s-a derulat procedura de verificare a contestației, astfel încât timpul afectat verificării nu poate fi caracterizat ca o tergiversare, așa cum a reținut instanța de fond.
De altfel, chiar dacă s-ar considera că timpul nu s-a scurs în favoarea reclamantei, este de observat că nu s-au îndeplinit condițiile legale prevăzute de Legea nr. 190/2004, astfel că acestea au fost datele pentru neeliberarea certificatului de obligații bugetare.
Deci, motivele de recurs invocate de recurenta-reclamantă și care au fost apărări de fond în fața instanței de fond, nu sunt întemeiate, astfel încât recursul a fost respins conform art. 312 C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2868/2006. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2861/2006. Contencios → |
|---|
