ICCJ. Decizia nr. 3032/2006. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3032/2006
Dosar nr. 2793/2005
Şedinţa publică din 21 septembrie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 19 mai 2005, R.N.P. R. - Direcţia Silvică Suceava a contestat Decizia nr. 469 din 14 martie 2005, emisă de Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, solicitând anularea acesteia, ca lipsită de temei legal.
În motivarea acţiunii sale, reclamanta a arătat, în principal, că prin Decizia atacată s-a retrocedat nuda proprietate a unui imobil compus din construcţie şi teren aferent Fondului Bisericesc Ortodox al Bucovinei - Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, deşi nu există identitate între persoanele juridice Fondul Bisericesc Ortodox al Bucovinei şi Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor şi mai mult, Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor nu este succesoarea Mitropoliei Bucovinei.
Reclamanta a arătat că Fondul a fost desfiinţat în baza Decretului nr. 273/1949, fapt ce nu a avut nici o influenţă asupra funcţionării şi organizării bisericeşti din zona Bucovinei, iar în anul 2000 s-a înfiinţat o fundaţie ce se pretinde fără temei succesoarea vechiului fond.
Totodată, reclamanta a arătat că imobilul asupra căruia s-a dispus prin Decizia atacată, compus din construcţii şi terenul aferent situat în comuna Dorna Candrenilor, judeţul Suceava, înscris în C.F. nr. 2094 a comunei cadastrale Dorna Candrenilor, nr. top al parcelei 1052, nu coincide cu imobilul ce a fost înscris în cartea funciară cu aproximativ 100 de ani în urmă. Astfel, arată reclamanta, Direcţia Silvică a efectuat lucrări de investiţii la imobile, constând în reparaţii, îmbunătăţiri şi extinderi şi s-au realizat şi imobile noi prin demolarea celor vechi care ieşiseră din perioada normală de utilizare.
Comisia specială de retrocedare a formulat întâmpinare, arătând, în esenţă, că imobilul a fost retrocedat corect în baza dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 501/2002. În acest sens s-a arătat, pe de o parte, că beneficiarul retrocedării are calitatea de persoană îndreptăţită, cu trimitere la sentinţa civilă nr. 109 din 11 aprilie 2000 şi încheierea din 22 august 2001 a Judecătoriei Suceava, potrivit cărora fundaţia este aceeaşi persoană juridică cu cea care şi-a încetat activitatea în mod abuziv prin Decretul nr. 273/1949. Pe de altă parte, s-a arătat că în C.F., cu nr. 2094 a comunei cadastrale Dorna Candrenilor, judeţul Suceava, pe parcela cu nr. top 1052 figurează clădire proprietatea Fondului Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei, iar conform dispoziţiilor Decretului - lege nr. 115/1938, în sistemul cărţilor funciare opera principiul forţei probante a înscrierii.
La data de 5 iulie 2005 a fost înregistrată la dosarul cauzei cererea de intervenţie în interes propriu formulată de Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, solicitând instanţei a se constata că intervenienta a redobândit dreptul de proprietate asupra construcţiei ce are destinaţia actuală de casă silvică şi a terenului aferent, situate în comuna Dorna Candrenilor, judeţul Suceava, identificat prin parcela top nr. 1052 înscrisă în C.F. nr. 2094 a comunei cadastrale Dorna Candrenilor, conform deciziei de retrocedare nr. 469 din 14 martie 2005, emisă de Comisia pârâtă şi, pe fondul cauzei, a se respinge contestaţia formulată de R.N.P. R., prin Direcţia Silvică Suceava, cu menţinerea deciziei de retrocedare atacată.
Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 239 din 6 iulie 2005, a respins, ca nefondată, acţiunea reclamantei şi a admis cererea de intervenţie considerată a fi formulată de Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, în interesul pârâtei, în sensul că respinge acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantă.
Pentru a se pronunţa în sensul arătat, instanţa de fond a reţinut că în mod legal, comisia pârâtă a dispus retrocedarea imobilelor constând în construcţii şi teren identice cu P.F. nr. 1052 din C.F. nr. 2094 a comunei cadastrale Dorna Candrenilor, iar faptul că reclamanta a făcut investiţii şi a adus îmbunătăţiri construcţiilor, nu constituie motiv de a refuza retrocedarea imobilelor proprietarului în drept. Referitor la susţinerea reclamantei potrivit căreia în cauză nu există identitate între imobilul care face obiectul retrocedării şi imobilul înscris în cartea funciară, instanţa de fond a reţinut că aceasta nu poate fi primită, întrucât reclamanta nu a opus nici un titlu înscrierilor din cartea funciară pe numele Fondului Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei - Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor.
În ceea ce priveşte cererea de intervenţie în interes propriu, instanţa de fond a reţinut că această cerere nu poate fi caracterizată decât ca o cerere în interesul comisiei pârâte, atâta vreme, cât din petitul ei rezultă până la evidenţă că intervenienta a solicitat respingerea acţiunii reclamantei şi menţinerea deciziei prin care i-au fost retrocedate imobilele preluate abuziv de stat prin Decretul nr. 273/1949, intervenienta nejustificând interes pentru promovarea unei cereri de intervenţie în interes propriu.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen legal, reclamanta R.N.P. R. - Direcţia Silvică Suceava, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 5, 7, 8 şi 9, precum şi cele ale art. 3041 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor sale de recurs, recurenta-reclamantă susţine că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea celor mai elementare reguli procedurale privind judecarea unei pricini. În acest sens, recurenta-reclamantă arată că instanţa de fond a refuzat acordarea unui termen de judecată solicitat pentru a luat cunoştinţă, atât de întâmpinarea care nu a fost depusă la dosar cu cel puţin 5 zile înainte de termenul din 6 iulie 2005, cât şi de conţinutul cererii de intervenţie formulată de Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, prin Catedrala Ortodoxă „Sfânta Treime" Vatra Dornei. Mai precizează recurenta-reclamantă că instanţa a refuzat să-i comunice cererea de intervenţie, deşi a solicitat expres acest lucru şi mai mult, chiar reprezentantul Arhiepiscopiei a arătat că va depune înscrisuri în sprijinul poziţiei sale la un termen ulterior.
În plus, arată recurenta-reclamantă, instanţa de fond a refuzat chiar şi să amâne pronunţarea, astfel cum prevăd imperativ dispoziţiile Codului de procedură civilă.
În aceste condiţii, recurenta-reclamantă apreciază că judecarea cauzei s-a realizat fără respectarea principiului constituţional al existenţei unui proces echitabil şi corect, fapt pentru care solicită casarea cu trimitere spre rejudecare a cauzei.
O altă critică se referă la faptul că, deşi cererea Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor era de intervenţie în interes propriu, instanţa de fond, fără a o pune în dezbaterea contradictorie a părţilor, o recaracterizează abia prin sentinţă, ca fiind o cerere de intervenţie în interesul pârâtei, fără a exista o solicitare în acest sens a părţii direct interesate. Mai mult, arată recurenta-reclamantă, cererea de intervenţie a fost formulată prin Catedrala Ortodoxă „Sfânta Treime" Vatra Dornei, fără ca să fie prezentată instanţei vreo împuternicire legală, aşa zisul mandat dat de Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, P., unuia din preoţii Catedralei fiind o procură generală nevalabilă ca reprezentare specială în cauză.
Printr-un alt motiv de recurs se susţine că instanţa de fond nu a reţinut că nu există identitate de imobile, constatând doar că nu s-a depus nici un titlu în acest sens, deşi aceasta era obligată să pună în vedere părţilor să arate înscrisurile sau alte probe pe care le solicită în dovedirea susţinerilor. Aceasta, în condiţiile în care Arhiepiscopia nu a depus la dosar decât un extras de carte funciară, iar nu şi un plan de situaţie care să confirme că imobilul înscris în cartea funciară identificat cu un număr de parcelă funciară este identic din punct de vedere al amplasamentului din plan cu Cantonul silvic care a făcut obiectul deciziei de retrocedare.
De asemenea, recurenta-reclamantă susţine că motivarea instanţei de fond este nelegală şi netemeinică şi cu privire la pretinsa identitate dintre Fondul Bisericesc Ortodox Român din Bucovina înscris în cartea funciară C.F. (Fundaţia nou înfiinţată în anul 2000) şi Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, aceasta omiţând a aplica dispoziţiile OG nr. 26/2000, modificată şi aprobată prin Legea nr. 246/2005 (art. 8 - 12, 33 şi 34).
De altfel, arată recurenta-reclamantă, instanţa de fond nu răspunde motivelor de contestaţie invocate, deşi din întâmpinarea pârâtei Comisia specială de retrocedare rezultă că această instituţie s-a pronunţat doar în baza înscrisurilor ce i-au fost puse la dispoziţie de către intervenientă, fără o minimă privire critică asupra realităţii celor susţinute şi fără a aplica Legea de organizare a Bisericii Ortodoxe Române din anul 1925 şi Regulamentul pentru organizarea şi funcţionarea Fondului Bisericesc din anul 1936, Legea pentru organizarea Fondului Bisericesc publicată în Monitorul Oficial nr. 148/1940, precum şi Legea nr. 295/1946 şi Statutul fondului aprobat prin această lege.
Recursului i-a fost anexat şi Actul de constituire a Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor care, în opinia recurentei-reclamante, confirmă lipsa de identitate arătată în cele ce preced.
La data de 8 noiembrie 2005 au fost înregistrate la dosarul cauzei şi precizări la recursul formulat în termen legal, prin care recurenta-reclamantă susţine că acelaşi imobil face obiectul unei acţiuni în revendicare promovată de Fundaţia Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei, cauză ce a format obiectul dosarului nr. 11297/2004 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în care s-a dispus casarea cu trimitere spre rejudecare, motiv pentru care imobilul nu putea face obiectul retrocedării pe cale administrativă.
Totodată, recurenta-reclamantă susţine că Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor nu este şi nu poate fi succesoarea Mitropoliei Bucovinei, referindu-se la aspecte de ordin istoric şi reglementar, începând cu ocupaţia habsburgică.
În cauză a fost formulată întâmpinare de Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, prin Î.P.S. P., prin preotul M.V. de la Catedrala Ortodoxă „Sfânta Treime" din Vatra Dornei, solicitând respingerea recursului şi invocând excepţia lipsei calităţii procesuale active a recurentei-reclamante.
De asemenea, în cauză a formulat întâmpinare şi pârâta Comisia specială de retrocedare, invocând excepţia lipsei capacităţii procesuale a recurentei-reclamante Direcţia Silvică Suceava şi solicitând respingerea recursului, ca nefondat.
Examinând cauza, în raport cu toate criticile aduse soluţiei instanţei de fond, cu probele administrate şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Conform dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Constituţia României, dreptul la apărare este garantat, iar conform dispoziţiilor art. 21 alin. (3) din Constituţia României, părţile au dreptul la un proces echitabil.
De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 116 alin. (1) C. proc. civ., la întâmpinare se vor alătura atâtea copii de pe întâmpinare câţi reclamanţi sunt şi se va alătura acelaşi număr de copii certificate de pe înscrisurile pe care se sprijină, mai mult un rând de copii pentru instanţă.
În cauză, se constată că întâmpinarea şi înscrisurile anexe acesteia nu au număr şi dată de înregistrare la instanţă, nu sunt menţiuni cu privire la existenţa unor copii ale acestora, iar din practicaua sentinţei atacate nu rezultă modalitatea de depunere a acestora şi nici comunicarea lor către recurenta-reclamantă.
De asemenea, Înalta Curte constată că în cauză, la data de 5 iulie 2005, a fost înregistrată cererea de intervenţie în interes propriu, dar nu rezultă că aceasta ar fi fost comunicată părţilor, conform dispoziţiilor Codului de procedură civilă.
Mai mult, deşi art. 52 alin. (1) C. proc. civ. prevede că „după ascultarea părţilor şi a celui care intervine, instanţa va hotărî asupra încuviinţării în principiu a intervenţiei", urmând a proceda conform dispoziţiilor alin. (2) şi (3) ale aceluiaşi articol, în cauză se constată că instanţa de fond nu a respectat aceste prevederi legale. În acest sens, din practicaua sentinţei atacate nu rezultă că cererea de intervenţie ar fi fost pusă în discuţia părţilor şi nici că instanţa apreciază necesitatea recalificării acesteia.
Mai mult, instanţa de fond nu a avut în vedere nici faptul că intervenientul a precizat că urmează să prezinte o hotărâre judecătorească pentru a-şi dovedi calitatea.
Este cunoscut că art. 129 C. proc. civ. statuează asupra rolului activ al părţilor, dar mai ales asupra rolului activ al judecătorului, atât cu privire la punerea în vedere a drepturilor şi obligaţiilor părţilor ce le revin în calitatea lor din proces, cât şi cu privire la prevenirea oricărei greşeli în aflarea adevărului prin numeroasele mijloace prevăzute de alin. (4) şi (5) ale acestui articol.
De asemenea, conform dispoziţiilor art. 261 C. proc. civ., hotărârea trebuie să cuprindă, printre altele şi motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor, iar potrivit dispoziţiilor art. 304 pct. 7, casarea hotărârii poate fi cerută când aceasta nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
În cauză, Înalta Curte constată că, în raport cu motivele acţiunii, ale întâmpinării precum şi cele ale cererii de intervenţie, sentinţa atacată, prin conţinutul său sumar, nu corespunde exigenţelor dispoziţiilor art. 261 C. proc. civ.
Prin urmare, constatându-se că instanţa de fond nu a fost preocupată de a asigura garanţiile unui proces echitabil prin respectarea dispoziţiilor procedurale privind întâmpinarea şi cererea de intervenţie, că nu a avut rol activ şi că nu a pronunţat o sentinţă motivată în sensul dispoziţiilor art. 261 C. proc. civ., criticile formulate în acest sens fiind fondate, se va admite recursul declarat în cauză, se va casa sentinţa atacată şi se va trimite cauza spre rejudecare. Cu această ocazie, instanţa de fond va avea în vedere şi toate înscrisurile depuse de părţi, precum şi toate motivele invocate în recurs şi în apărare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta R.N.P. R. - Direcţia Silvică Suceava, împotriva sentinţei civile nr. 239 din 6 iulie 2005 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 septembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3031/2006. Contencios. Refuz acordare... | ICCJ. Decizia nr. 3034/2006. Contencios. Anulare act de control... → |
|---|
