ICCJ. Decizia nr. 3030/2006. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3030/2006
Dosar nr. 3466/2005
nr. 14241/1/2005
Şedinţa publică din 21 septembrie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 16 mai 2005, reclamanta C.P. a chemat în judecată Administraţia Prezidenţială şi Guvernul României, solicitând obligarea acestora de a-i soluţiona favorabil cererile înregistrate sub nr. 12877 din 18 aprilie 2005, respectiv nr. 17/4219/2005.
În motivarea acţiunii, reclamanta arată că prin aceste cereri a solicitat să nu fie promulgată legea prin care s-a aprobat acordarea unor despăgubiri în sumă de 30 milioane Euro, fostului suveran M.H., pentru cedarea castelelor Peleş, Pelişor şi alte imobile din Sinaia.
Mai arată că această lege constituie un act de terorism la adresa poporului român, ţinându-se cont că din documente rezultă că Peleşul a fost lăsat moştenire Statului român, iar Pelişorul a fost lăsat altei persoane.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 3315 din 10 decembrie 2004, a respins acţiunea, ca inadmisibilă, reţinând că reclamanta nu a făcut dovada că ar avea un drept material actual şi nici că ar fi titulara unui drept real, ce intenţionează a-i fi ocrotit prin acţiunea de faţă, în sensul prevederilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Reclamanta a declarat recurs împotriva sentinţei, în temeiul art. 304 pct. 3, 8, 9 şi 10 şi art. 3041 C. proc. civ., susţinând că hotărârea este nelegală şi netemeinică, pentru că s-au încălcat prevederile art. 137 C. proc. civ., privitoare la excepţia de necompetenţă pe care a invocat-o, menţionând că pricina este de competenţa Curţii Constituţionale.
Susţine şi că legea în discuţie constituie un act de terorism la adresa poporului român, care urmează să achite nejustificat suma aprobată a fi acordată cu titlu de despăgubiri.
Arată că instanţa a schimbat înţelesul actului dedus judecăţii, neavând în vedere înscrisurile de la dosar, din care rezultă că în România nu există o casă regală, iar domeniile coroanei au devenit proprietate a poporului român şi nici nu i-a obligat pe pârâţi să depună la dosar, actele în baza cărora o persoană a urmărit să-i ridice banii pe care îi avea depuşi în Franţa.
Intimaţii-pârâţi au depus la dosar, întâmpinări, prin care susţin că instanţa de fond a reţinut corect că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în sensul că nu rezultă un drept material actual al recurentei şi nici că aceasta ar fi titulara unui drept real ce intenţionează a-i fi ocrotit în cauza de faţă.
Prin notele scrise depuse la dosar, recurenta solicită a se constata că cererea sa, privitoare la neconstituţionalitatea Legii pentru reglementarea situaţiei juridice a unor bunuri ce au aparţinut fostului suveran M.H., a rămas fără obiect, urmare a deciziei Curţii Constituţionale şi că cere a se admite numai capătul de acţiune referitor la punerea sa în posesie cu Palatul Pelişor.
Analizând motivele de recurs invocate de recurenta-reclamantă, în raport şi cu susţinerile sale din notele scrise, ca şi cu materialul probator aflat la dosar şi cu dispoziţiile legale aplicabile în cauză, Înalta Curte reţine următoarele:
Prin acţiune, recurenta-reclamantă a solicitat, în esenţă, a nu se promulga Legea pentru reglementarea situaţiei juridice a unor bunuri care au aparţinut fostului suveran al României, M.H. şi a se soluţiona cererea sa privind situaţia Palatelor Peleş, Pelişor şi a altor imobile din Sinaia.
În notele scrise depuse în recurs solicită punerea sa în posesie cu Castelul Pelişor, cerere care nu va fi avută în vedere, ţinându-se cont de dispoziţiile art. 114 şi 132 C. proc. civ., pentru că nu a fost formulată în termenele şi în condiţiile prevăzute de aceste texte de lege.
Referitor la capătul de cerere din acţiune privind Legea pentru reglementarea situaţiei juridice o unor bunuri care au aparţinut fostului suveran al României, M., corect a reţinut instanţa de fond că recurenta-reclamantă nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 1 din Legea nr. 554/2004, a contenciosului administrativ, deoarece nu face dovada că ar avea un drept material actual sau că ar fi titulara unui drept real care doreşte să-i fie ocrotit şi că nu sunt îndeplinite nici condiţiile prevăzute de Constituţia României, privitoare la exercitarea dreptului cetăţenilor la iniţiativa legislativă.
De altfel, trebuie reţinut că în perioada în care s-a desfăşurat procesul de faţă, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 600 din 9 noiembrie 2005, a constatat că Legea pentru reglementarea situaţiei juridice a unor bunuri care au aparţinut fostului suveran al României, M., este neconstituţională.
Susţinerea recurentei, că la instanţa de fond s-au încălcat prevederile art. 137 C. proc. civ., prin aceea că nu i s-a admis excepţia de necompetenţă a instanţei respective în soluţionarea pricinii şi nu s-a dispus trimiterea acesteia la Curtea Constituţională, este neîntemeiată, pentru că instanţa de contencios administrativ a fost legal învestită, în raport cu obiectul cererii de chemare în judecată şi la prima instanţă, reclamanta a invocat numai excepţia de neconstituţionalitate a legii contestate, excepţie ce a fost respinsă, pentru că nu s-au menţionat textele din lege pretins neconstituţionale, dar se mai impunea respingerea ei, şi pentru că s-a reţinut inadmisibilitatea acţiunii.
Corect a procedat instanţa de fond, prin respingerea acţiunii, ca inadmisibilă, împrejurare în care nu se mai impunea administrarea altor probe, în afara înscrisurilor deja existente la dosar, înscrisuri ce au fost avute în vedere cu ocazia pronunţării hotărârii.
Trebuie reţinut şi faptul că intimaţii-pârâţi au răspuns recurentei-reclamante, la cererile primite de la aceasta, dar nemulţumirea ei constă în faptul că ele n-au fost soluţionate în sensul pe care îl dorea.
Pentru toate considerentele arătate mai sus, urmează ca în temeiul prevederilor art. 299 şi 312 C. proc. civ. şi art. 10 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, să se respingă recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta C.P. împotriva sentinţei civile nr. 1432 din 7 septembrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 septembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3012/2006. Contencios. Litigiu privind regimul... | ICCJ. Decizia nr. 3031/2006. Contencios. Refuz acordare... → |
|---|
