ICCJ. Decizia nr. 3035/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3035/2006
Dosar nr. 33080/2/2005
Şedinţa publică din 21 septembrie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, la data de 4 octombrie 2005, reclamantul F.C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, anularea hotărârii nr. 15300/615 din 12 august 2005, emisă de pârâtă şi obligarea acesteia să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada cuprinsă între 26 august 1942 - data naşterii şi 6 martie 1945.
În susţinerea acţiunii, reclamantul a depus la dosar, în copie, mai multe înscrisuri, printre care acte de stare civilă, hotărârea contestată şi declaraţiile autentice ale martorilor M.N. şi I.N., arătând că s-a născut la data de 26 august 1942, după ce, în toamna anului 1940, în urma Tratatului de la Craiova din 7 septembrie 1940, părinţii săi fuseseră strămutaţi din Bulgaria, în România.
Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acţiunii.
Prin sentinţa civilă nr. 218 din 31 ianuarie 2006, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, reţinând ca dovedite susţinerile reclamantului, a admis acţiunea şi, anulând hotărârea emisă de pârâtă, a obligat-o să-i recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000 şi să-i acorde drepturile ce i se cuvin, pentru perioada solicitată, începând cu 1 septembrie 2005.
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs, pârâta Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 şi art. 3041 C. proc. civ. şi susţinând că reclamantul nu poate beneficia de prevederile Legii nr. 189/2000, atâta vreme cât s-a născut ulterior strămutării părinţilor săi şi, deci, nu a fost supus unor persecuţii etnice.
Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
În conformitate cu dispoziţiile art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, din motive etnice, cu modificările şi completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetăţean român, care, în perioada sus menţionată, a avut de suferit persecuţii etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
Din conţinutul textului de lege menţionat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuţii în perioada precizată, fără a se face distincţie între persoanele care au fost efectiv strămutate ori expulzate în altă localitate şi cele care au fost nevoite să trăiască în refugiu. Aşadar, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, cetăţeni români, care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice, în această categorie intrând, în mod implicit, şi copiii născuţi în perioada refugiului, aceştia împărtăşind aceeaşi situaţie cu cea a părinţilor refugiaţi, al căror statut l-au dobândit.
În cauză, este necontestat şi rezultă din dovezile administrate că reclamantul s-a născut la data de 26 august 1942, în localitatea Cataloi, judeţul Tulcea, după ce, în toamna anului 1940, în urma Tratatului de la Craiova din 7 septembrie 1940, părinţii săi fuseseră strămutaţi din Bulgaria, în România.
Fiind născut în perioada refugiului părinţilor săi, intimatul-reclamant a împărtăşit situaţia părinţilor refugiaţi, suportând consecinţele morale şi materiale ale refugiului care, începând cu data naşterii sale, s-au răsfrânt şi asupra sa, situaţie faţă de care, în mod corect a procedat instanţa de fond obligând-o pe pârâtă să-i recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000 şi, în consecinţă, să-i acorde acestuia drepturile ce i se cuvin.
Pentru considerentele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se sentinţa criticată, ca fiind temeinică şi legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta Casa de Pensii a municipiului Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 218 din 31 ianuarie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 septembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3034/2006. Contencios. Anulare act de control... | ICCJ. Decizia nr. 3036/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
