ICCJ. Decizia nr. 3187/2006. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3187/2006
Dosar nr. 567/1/2006
Şedinţa publică din 3 octombrie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ, reclamantul Ministerul Administraţiei şi Internelor a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România şi Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice C.A. din România, să se dispună anularea deciziei de retrocedare nr. 552 din 8 august 2005.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că prin Decizia nr. 552/2005, emisă de Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, s-a retrocedat Consistoriului Superior al Bisericii Evanghelice C.A. din România, imobilul situat în municipiului Sibiu, înscris în CF nr. 16572 Sibiu, în care îşi are sediul în prezent Direcţia Judeţeană Sibiu a Arhivelor Naţionale. S-a susţinut că pârâtul Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice C.A. din România, prin actele depuse în faţa comisiei de retrocedare, nu a făcut dovada dreptului pretins, înscrisurile reflectând o situaţie juridică nereală a imobilului retrocedat, acesta intrând în proprietatea Statului Român prin confiscare, ca efect al Legii nr. 485/1944, ceea ce arată că imobilul a fost preluat înainte de 6 martie 1945, astfel încât nu poate face obiectul OUG nr. 94/2000.
A mai motivat reclamantul, că în CF nr. 12067, nr. 16572 şi nr. 10340 Sibiu, a fost înscris ca proprietar al imobilului, înainte de confiscare, Consistoriul Regnicular Evanghelic din Sibiu şi nu Consistoriului Superior al Bisericii Evanghelice C.A. din România, astfel încât cererea de retrocedare a fost depusă şi de o persoană fără calitate.
Prin sentinţa civilă nr. 275 din 4 noiembrie 2005, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul Ministerul Administraţiei şi Internelor.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că din actele dosarului rezultă că preluarea imobilului în litigiu s-a realizat efectiv la data de 13 septembrie 1945, iar la data de 9 noiembrie 1945, a fost intabulat şi dreptul de proprietate al Statului Român asupra acestuia. Ca urmare, a apreciat prima instanţă, că aplicarea concretă a Decretului - lege nr. 485/1944 s-a făcut începând din septembrie 1945, dată la care imobilul era intabulat pe numele Bisericii Regniculare Evanghelice C.A. din România, persoană juridică distinctă de Grupul Etnic German. Imobilul nu a mai fost intabulat în cartea funciară asupra acestui grup etnic, deoarece Convenţia generală încheiată în anul 1942 între Grupul Etnic German şi Biserica Regniculară Evanghelică C.A. nu a mai fost aprobată conform clauzelor înscrise în art. III pct. 7 din Convenţie.
A mai reţinut instanţa de fond că imobilul a fost preluat efectiv de la Consistoriul Regnicular, după data de 6 martie 1945, astfel încât cererea de restituire se încadrează în prevederile OUG nr. 94/2000, aprobată prin Legea nr. 501/2002 şi republicată în baza Legii nr. 247/2005.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs, reclamantul Ministerul Administraţiei şi Internelor, criticând-o pentru încălcarea şi greşita aplicare a legii, conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs recurentul-reclamant a susţinut că instanţa, făcând o greşită aplicare a legii, respectiv a OUG nr. 94/2000, privind retrocedarea unor bunuri imobile ce au aparţinut cultelor religioase din România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 501/2002, ulterior modificată, a reţinut că imobilul, situat în municipiul Sibiu, se află totuşi sub incidenţa acestui act normativ, deşi a intrat în proprietatea Statului român, prin confiscare, ca efect al Legii nr. 485/1944, deci anterior datei de 6 martie 1945, nefiind vorba în cauză de o preluare abuzivă, în perioada de referinţă 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 485/1944, Statul român a devenit proprietar al bunurilor aparţinând Grupului Etnic German din România, la data respectivei legi, după cum susţine recurentul, ceea ce înseamnă că imobilele înscrise în Decizia de retrocedare atacată, se aflau în proprietatea Grupului Etnic German la data confiscării. În consecinţă, în opinia recurentului, demersul Consistoriului Superior al Bisericii Evanghelice C.A. nu putea fi valorificat pe calea prevăzută de OUG nr. 94/2000.
În fine, recurentul a mai susţinut că aprecierea primei instanţei, în sensul că titularul cererii de retrocedare are calitatea de persoană îndreptăţită, este lipsită de temei legal, emiterea deciziei de retrocedare contestate către Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice C.A. din România urmând a fi anulată, întrucât Biserica Regniculară Evanghelică C.A., iar nu Consistoriul Superior Evanghelic, potrivit Convenţiei Generale din 11 august 1942, a transmis averea ce o deţinea cu titlu de proprietate.
Recursul nu este fondat.
Înalta Curte, examinând actele şi lucrările dosarului, în raport cu prevederile legale incidente, incluzând art. 3041 C. proc. civ., ca şi prin prisma criticilor recurentului-reclamant, reţine că hotărârea instanţei de fond, de menţinere a deciziei nr. 552 din 8 august 2005, de retrocedare a imobilului situat în municipiul Sibiu, înscris în C.F. nr. 16572, în favoarea Consistoriului Superior al Bisericii Evanghelice C.A. din România, este corectă şi legală, pentru următoarele consideraţiuni.
Potrivit Legii nr. 501/2002, pentru aprobarea OUG nr. 94/2000, privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, cu modificările ulterioare, incluzând Legea nr. 247/2005, imobilele care au aparţinut cultelor religioase din România şi care au fost preluate abuziv, cu sau fără titlu, de Statul român sau de orice alte persoane juridice, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, se retrocedează foştilor proprietari în condiţiile legii.
Este adevărat că prin Decretul - lege nr. 485/1944 s-a abrogat actul normativ prin care a fost înfiinţat Grupul Etnic German din România, Statul român devenind proprietarul bunurilor aparţinând Grupului Etnic German.
Nu poate fi ignorată însă, astfel după cum a reţinut şi instanţa de fond, împrejurarea că preluarea efectivă a imobilului în discuţie s-a realizat înăuntrul perioadei de referinţă, respectiv la 13 septembrie 1945, element de fapt recunoscut, de altfel, şi de recurent, cu ocazia judecăţii în fond, când a şi apreciat, fără temei legal, însă, că intabularea asupra Statului român, realizată la data de 9 noiembrie 1945, de asemenea, după data de 6 martie 1945, nu are nici o relevanţă din punct de vedere legal.
Potrivit art. 17 din Legea nr. 115/1938, privind sistemul publicităţii reale, aplicabilă în acea perioadă în Transilvania şi nordul Moldovei, intabularea are efectul constitutiv de drept real, în cauza de faţă, efectuată, după cum s-a arătat, în perioada de referinţă, 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, urmare a preluării efective, realizată în acelaşi interval de timp,
Rezultă, aşadar, că cererea de restituire formulată şi admisă prin Decizia de retrocedare contestată, a fost formulată cu respectarea cerinţelor OUG nr. 94/2000, republicată.
La momentul preluării imobilului în litigiu de către Statul român, respectiv septembrie 1945, acesta era intabulat, astfel cum rezultă din actele dosarului, asupra Bisericii Regniculare Evanghelice C.A. din România, persoană distinctă de Grupul Etnic German, rămasă proprietar înregistrat în cartea funciară, pentru considerentele prezentate şi în sentinţa atacată, vizând neaplicarea Convenţiei Generale încheiată în anul 1942 între Grupul Etnic German şi Biserica Regniculară Evanghelică C.A., astfel că nu pot fi primite criticile şi susţinerile contrare ale recurentului nici pe acest aspect.
În fine, nefondate sunt şi motivele de recurs potrivit cu care cererea de retrocedare a imobilului în discuţie ar fi putut fi formulată numai de către Consistoriul Regnicular Evanghelic, reprezentant al Bisericii Regniculare din Sibiu, ca fost proprietar tabular, nu şi de către Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice C.A., întrucât astfel cum o atestă şi documentele depuse la dosar, prin Decretul nr. 627/1949 un nou statut al Bisericii Evanghelice C.A. din România a fost aprobat, statut care este în vigoare şi în prezent. Potrivit acestui document denumirea Bisericii Regniculare Evanghelice C.A a fost înlocuită cu aceea de Biserică Evanghelică C.A., renunţându-se, aşadar, la denumirea „Regniculară", Consistoriul Regnicular devenind Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice C.A. din România.
În fine, prin adresa nr. 1967/D.R.C. din noiembrie 2003 a Ministerului Culturii şi Cultelor - Secretariatul de Stat pentru Culte, se confirmă aspectul că forul tutelar al Bisericii Evanghelice C.A. din România, este Consistoriul Superior, continuatorul Consistoriului Evanghelic Regnicular, existent înainte de confiscarea imobilului.
Pentru cele mai sus prezentate, apreciind că sunt neîntemeiate criticile recurentului-reclamant, Înalta Curte, potrivit art. 312 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul de faţă, menţinând hotărârea instanţei de fond, ca şi Decizia de retrocedare nr. 552 din 8 august 2005, emisă de intimata-pârâtă Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Administraţiei şi Internelor împotriva sentinţei civile nr. 275 din 4 noiembrie 2005 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 octombrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3183/2006. Contencios. Anulare certificat de... | ICCJ. Decizia nr. 3189/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
