ICCJ. Decizia nr. 3180/2006. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3180/2006
Dosar nr. 4885/1/2006
Şedinţa publică din 2 octombrie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 5 din 12 ianuarie 2006, a respins, ca inadmisibilă, acţiunea formulată de reclamantul S.P., administrator al SC S.S. SRL Câmpina, formulată în contradictoriu cu pârâţii A.N.R.D.G.N. şi SC D.S. SA Ploieşti, admiţând, astfel, şi excepţia inadmisibilităţii invocată în cauză de către pârâtul A.N.R.D.G.N.
De menţionat că la acelaşi termen la care s-a pronunţat această hotărâre, anterior dezbaterilor pe excepţia de inadmisibilitate, instanţa de fond a dispus disjungerea capetelor de cerere din acţiunea reclamantului având ca obiect obligarea pârâtei D.S. de a permite accesul reclamantului la sistemul de distribuţie, ca şi obligarea la plata despăgubirilor, stabilind că acestea au o natură comercială, urmând a face obiectul unui dosar separat.
În ceea ce priveşte soluţia pronunţată în contencios administrativ, instanţa de fond a reţinut asupra cererii reclamantului, de anulare a adreselor emise de A.N.R.G.N., înregistrate sub nr. 3409 din 21 iulie 2005 şi nr. 4575 din 13 octombrie 2005, pe motiv că îi încalcă drepturile prevăzute de Legea nr. 351/2004 a gazelor, că este întemeiată excepţia inadmisibilităţii invocată de A.N.R.G.N., întrucât cele două adrese contestate nu sunt acte administrative, ci răspunsuri la sesizările reclamantului care, însă, nu cad sub incidenţa Legii nr. 554/2004.
Instanţa de fond a mai reţinut că prin respectivele adrese, reclamantului, căruia i-a fost întreruptă furnizarea de gaze naturale de către SC D.S. SA, i s-a comunicat de A.N.R.G.N., că aspectele pe care le-a sesizat, ţin de răspunderea contractuală, iar litigiile ce decurg din executarea contractului de furnizare gaze încheiat cu SC D.S. SA, pot fi soluţionate în instanţă sau pe cale amiabilă, însă fără a implica intervenţia A.N.R.G.N.
În fine, s-a reţinut că între pârâta D.S. SA, societate comercială şi A.N.R.G.N., care este instituţie publică, autonomă şi de interes naţional, nu există nici un raport de subordonare ierarhică, iar răspunsurile date de A.N.R.G.N. nu au prejudiciat în vreun fel interesele şi drepturile reclamantului, în condiţiile în care acestea nu au fost de natură a naşte, modifica sau stinge un raport juridic.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs, reclamantul S.P., administrator al SC S.S. SRL, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi solicitând trimiterea cauzei, spre rejudecare, pe fondul cererilor sale la aceeaşi instanţă.
În esenţă, prin motivele de recurs dezvoltate, recurentul a arătat că prin cele două sesizări adresate către A.N.R.G.N., a solicitat acestei autorităţi să îşi respecte atribuţiile şi responsabilităţile impuse prin art. 8 din Legea nr. 351/2004 a gazelor, răspunsurile primite fiind, în realitate, acte administrative unilaterale, cu caracter individual, emise în executarea legii şi care i-au prejudiciat drepturile şi interesele legitime, modificând raporturile sale juridice cu SC D.S. SA. Recurentul a mai susţinut că prin faptul că A.N.R.G.N. a refuzat nejustificat convocarea comisiei de soluţionare a refuzului de acces la sistemele de transport, că a considerat ca fiind justificată nerespectarea prevederilor cadru şi cel mai grav, a apreciat că sistarea alimentării cu gaze naturale este legală, încălcându-şi, astfel, obligaţia de a proteja interesele legitime ale consumatorilor, i-a adus prejudicii în sensul legii contenciosului administrativ.
Recursul nu este fondat.
Înalta Curte, examinând actele dosarului, în raport cu prevederile legale incidente şi prin prisma criticilor recurentei, reţine că în mod corect instanţa de fond a dispus disjungerea capetelor de cerere vizând relaţia contractuală dintre recurent şi societatea sa pe de o parte şi SC D.S. SA pe de alta, privind accesul la distribuţia de gaze, ca şi plata despăgubirilor cerute, apreciind asupra naturii comerciale a acestor solicitări din acţiunea principală.
Înalta Curte apreciază că este corectă soluţia instanţei de fond şi în ceea ce priveşte soluţionarea cererilor de anulare a celor două adrese emise de A.N.R.G.N., astfel că aceasta va fi menţinută, cu consecinţa respingerii susţinerilor recurentului pentru următoarele consideraţiuni.
După cum în mod constant s-a reţinut în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, actul administrativ individual al unei autorităţi publice, pentru a fi atacat în faţa instanţelor de contencios administrativ, trebuie să fie emis de o autoritate publică, în vederea organizării ori executării legii, dând naştere, modificând ori stingând raporturi juridice şi care este vătămător pentru persoana ce înţelege să se adreseze instanţei.
Or, în cauza de faţă, actele vizate prin acţiunea recurentului-reclamant nu sunt decât răspunsuri ale autorităţii pârâte la sesizările primite. Din cuprinsul acestora rezultă că autoritatea A.N.R.G.N. nu a făcut decât să îi comunice şi să îl informeze pe recurentul-reclamant despre incidenţa prevederilor legale aplicabile în situaţia sa, respectiv sistarea furnizării de gaze naturale, cu îndrumarea de a soluţiona litigiile ce decurg din executarea contractului de furnizare a gazelor naturale, cu partenerul contractual, respectiv cu SC D.S. SA, fie pe cale amiabilă, fie pe cale judecătorească. Este de menţionat şi faptul că în cuprinsul ambelor acte contestate, intimata A.N.R.G.N. a precizat expres recurentului că, legal, nu este abilitată să soluţioneze aspectele solicitate şi contestate, de natură contractuală, din cuprinsul prevederilor legale incidente, incluzând Legea gazelor nr. 351/2004, rezultând că între această autoritate şi SC D.S. SA, nu există nici un fel de raporturi de subordonare ierarhică care să îi permită A.N.R.G.N.-ului să intervină în relaţiile contractuale reclamate de recurent.
Împrejurarea că A.N.R.G.N. are calitatea de autoritate de reglementare, nu semnifică din punct de vedere legal, abilitatea acesteia de a se interpune în relaţiile contractual-comerciale dintre recurentul-reclamant şi SC D.S. SA, care, aşa după cum a stabilit şi instanţa de fond, vor face obiectul unei judecăţi separate, în cauza disjunsă.
Totodată, prin evidenţierea acestei situaţii de fapt, nu se poate reţine că cele două adrese contestate, emise de A.N.R.G.N., au produs prin ele însele efecte juridice şi în consecinţă, şi potenţialele vătămări pretinse de recurent, întrucât, prin conţinutul lor, nu au natura unor acte administrative, în sensul Legii nr. 554/2004 şi, ca atare, pe acest considerent, nu sunt cenzurabile de către instanţa de contencios administrativ, după cum corect s-a reţinut şi de către instanţa de fond.
Faţă de cele sus arătate, în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ., se va respinge, ca nefondat, recursul de faţă, cu consecinţa menţinerii hotărârii pronunţate de instanţa de contencios administrativ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de S.P., administrator al SC S.S. SRL Câmpina împotriva sentinţei civile nr. 5 din 12 ianuarie 2006 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 octombrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3160/2006. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 3181/2006. Contencios → |
|---|
