ICCJ. Decizia nr. 3207/2006. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici statutari. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3207/2006
Dosar nr. 7131/1/2006
Şedinţa publică din 3 octombrie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, precum şi pentru cauze de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta P.B. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor, anularea Ordinului nr. S/II/3520/2003, prin care a fost destituită din funcţia de inspector de poliţie, începând cu data de 31 august 2003.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că la data de 6 august 2003 a fost verificată de un colectiv care i-a inventariat dosarele din fişetul personal, după care i s-a comunicat că urmează a fi trimisă la Consiliul de Disciplină, fără a i se aduce, însă, la cunoştinţă abaterile săvârşite. A mai arătat reclamanta, că în aceeaşi zi s-a convocat Consiliul de Disciplină, i-au fost adresate trei întrebări, după care i s-a comunicat propunerea de destituire din funcţie, care i-a fost transmisă prin adresa nr. 13207 din 10 septembrie 2003.
Prin sentinţa civilă nr. 172/2003, Curtea de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ, a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârât şi a respins, ca nefondată, contestaţia formulată de P.B.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, reclamanta P.B., care a fost admis prin Decizia nr. 4903/2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, cauza fiind trimisă, spre rejudecare, Curţii de Apel Constanţa, cu indicaţia de a se analiza modul de efectuare a cercetării prealabile şi de a se avea în vedere şi sentinţa penală nr. 111/P/2004 a Curţii de Apel Constanţa, prin care contestatoarea a fost achitată în ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu.
În urma rejudecării cauzei, prin sentinţa civilă nr. 174/CA din 2 martie 2006, Curtea de Apel Constanţa a admis contestaţia promovată de reclamanta P.B. şi a anulat Ordinul nr. S/II/3520 din 31 august 2003, emis de Ministerul Administraţiei şi Internelor.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că din analiza dosarului Consiliului de Disciplină, rezultă că, în cadrul procedurii de sancţionare a reclamantei, nu a fost efectuată cercetarea prealabilă, astfel cum este aceasta reglementată de art. 59 din Legea nr. 360/2002, precum şi de Ordinul Ministrului de Interne nr. 350/2002, cap. IV art. 19-26.
A mai reţinut prima instanţă că, deşi Consiliul de Disciplină a fost convocat în data de 6 august 2003, reclamanta prezentându-se în faţa acestuia în aceeaşi zi, abia ulterior, respectiv la data de 12 august 2003 au fost numiţi ofiţerii care trebuiau să realizeze cercetarea prealabilă, precum şi verificările ce urmau a fi efectuate, deşi aceste acte constituiau, conform textelor legale menţionate, o etapă premergătoare convocării Consiliului de Disciplină.
Instanţa de fond a reţinut astfel că sancţiunea disciplinară a fost aplicată fără efectuarea cercetării prealabilă a abaterilor sesizate, astfel cum se prevede în Ordinul Ministerului de Interne nr. 350/2002, situaţie care atrage, în temeiul art. 59 alin. (1) din Legea nr. 360/2002, nulitatea ordinului de destituire din funcţie a reclamantei.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor, criticându-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În esenţă, prin motivele de recurs formulate, recurentul-pârât Ministerul Administraţiei şi Internelor a arătat că reclamanta, care a deţinut funcţia de ofiţer de cercetare penală la Poliţia municipiului Constanţa, pentru a ascunde tergiversarea cercetărilor pe care trebuia personal să le efectueze în dosarele penale aflate în lucru, sau pentru alte motive, a scăzut din evidenţele unităţii de poliţie, ca fiind soluţionate şi înaintate organelor parchetului, un număr de 40 de dosare, deşi acestea erau depozitate în fichetul său de la locul de muncă.
Aşa fiind, recurentul a arătat că ordinul contestat este întemeiat, deoarece a fost emis ca urmare a săvârşirii unor abateri de netăgăduit de către intimata-reclamantă, fiind fără relevanţă, din perspectiva reţinerii abaterilor disciplinare, împrejurarea că reclamanta-intimată a fost achitată de Curtea de Apel Constanţa, prin sentinţa penală nr. 111/2004, în temeiul art. 11 alin. (2) lit. a) şi art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. (faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii).
În fine, recurentul a mai arătat că ordinul de destituire din poliţie care a fost emis, a respectat întocmai dispoziţiile legale aplicabile, cercetarea prealabilă fiind efectuată şi materializată prin procesul-verbal încheiat la data de 6 august 2003, de către ofiţeri specialişti în activitatea de cercetarea penală, astfel cum este stipulat în art. 20 alin. (2) din Ordinul Ministerului de Interne nr. 350/2002, ordin care nici nu prevede, de altfel, nulitatea actului administrativ de sancţionare disciplinară în cazul nerespectării procedurii privind cercetarea prealabilă.
Recursul nu este fondat
Înalta Curte, examinând actele şi lucrările dosarului, în raport cu prevederile legale incidente, incluzând art.3041 C. proc. civ. şi prin prisma criticilor recurentului, analizate conform motivului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reţine că sentinţa recurată este legală şi urmează a fi menţinută, pentru următoarele consideraţiuni.
Din cuprinsul hotărârii atacate prin recursul de faţă rezultă că instanţa de fond a reţinut că faţă de intimata-reclamantă s-a dispus o sancţiune disciplinară, fără, însă, a se fi efectuat cercetarea prealabilă, obligatorie, a abaterilor sesizate, astfel cum se impune potrivit reglementărilor legale incidente, respectiv Legea nr. 360/2002 şi Ordinul Ministerului de Interne nr. 350/2002, fără a analiza, însă, nici un alt element legat de fondul cauzei, cum ar fi existenţa abaterilor reţinute, a vinovăţiei reclamantei-intimate sau a temeiniciei sancţiuni aplicate.
În raport cu cele enunţate, în mod evident, Înalta Curte nu va putea primi şi nici analiza criticile recurentului vizând toate aceste aspecte care, după cum s-a arătat, nu au fost examinate de către instanţa de fond şi nici avute în vedere la pronunţarea hotărârii.
Cât priveşte existenţa cercetării prealabile, Înalta Curte reţine că instanţa de fond în mod just a apreciat neîndeplinirea acestei condiţii, anterior aplicării sancţiunii disciplinare, procedură al cărei caracter obligatoriu rezultă neîndoielnic atât din cuprinsul Legii nr. 350/2002 privind Statutul poliţistului [art. 59 alin. (1)] cât şi potrivit Ordinului ministrului de interne nr. 350 din 22 noiembrie 2002, în care este amănunţit reglementată desfăşurarea şi conţinutul acestei proceduri prealabile (art. 20-45).
Din această perspectivă este legal corectă interpretarea instanţei de fond, în sensul că procesul-verbal din data de 6 august 2003, întocmit de un colectiv de control şi semnat şi de intimata-reclamantă, nu reprezintă un material de cercetare prealabilă în înţelesul şi având conţinutul prevăzut în Ordinul nr. 350/2002, după cum nu a fost nici întocmit de către ofiţerii desemnaţi de şeful unităţii, potrivit art. 20 din acelaşi ordin 350, mai cu seamă că o astfel de desemnare s-a făcut la o dată ulterioară datei întocmirii procesului-verbal menţionat, respectiv la data de 7 august 2003, când s-a şi trecut direct la constituirea Consiliului de Disciplină.
În plus, din cuprinsul procesului-verbal întocmit şi datat 6 august 2003 rezultă că la acel moment i s-a făcut reclamantei-intimate, un control în fichetul cu lucrări, fiind listate dosarele găsite şi cu menţiunea stadiului cercetărilor efectuate în cuprinsul lor. Acest proces-verbal, chiar analizat împreună cu cele două rapoarte semnate de intimata-reclamantă şi purtând aceeaşi dată, nu poate echivala cu îndeplinirea procedurii cercetării prealabile în forma şi în condiţiile prevăzute de lege, motiv pentru care instanţa va respinge, ca nefondate, susţinerile recurentei-reclamante în acest sens.
Prin neefectuarea cercetării prealabile cu respectarea prevederilor legale aplicabile, i s-a produs reclamantei-intimate, o vătămare, care în mod just a fost înlăturată de instanţa de fond, prin anularea Ordinului de destituire nr. S/II/3520 din 31 august 2003, de recurent.
În fine, Înalta Curte nu poate să nu menţioneze că în reglementarea generală a Codului muncii (art. 263 - 267) nici o măsură disciplinară nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile, sub sancţiunea nulităţii absolute, or Legea nr. 360/2002, în art. 78, face trimitere, pentru completare, la dispoziţiile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, este adevărat, în situaţia în care domeniile respective nu sunt reglementate în legislaţia specifică poliţistului, lege care la rândul său (art. 103) se completează cu prevederile legislaţiei muncii.
Faţă de toate cele sus arătate, apreciind temeinicia hotărârii pronunţate de instanţa de fond, Înalta Curte va respinge, potrivit art. 312 C. proc. civ., ca nefondat, recursul de faţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Administraţiei şi Internelor împotriva sentinţei civile nr. 174/CA din 2 martie 2006 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, precum şi pentru cauze de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 octombrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3206/2006. Contencios. îndreptare eroare... | ICCJ. Decizia nr. 3208/2006. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
