ICCJ. Decizia nr. 3205/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 309/2002. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3205/2006
Dosar nr. 7005/1/2006
Şedinţa publică din 3 octombrie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 584 din 8 octombrie 2004, a admis acţiunea reclamantului L.C., pronunţată în contradictoriu cu Casa Judeţeană de Pensii Dolj, a anulat hotărârea nr. 9890 din 13 mai 2004, emisă de pârâtă şi a obligat-o pe aceasta la emiterea unei noi hotărâri prin care să-i acorde reclamantului, calitatea de beneficiar al prevederilor art. 1 din Legea nr. 309/2002, pe perioada cuprinsă între 18 mai 1953 - 6 ianuarie 1956, cu acordarea drepturilor conferite de această lege, începând cu 20 august 2002.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut, în esenţă că, reclamantul a dovedit cu livretul militar, că a efectuat stagiul militar, în perioada solicitată de acesta prin acţiune, în detaşamente de muncă din cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii.
Împotriva sentinţei, astfel pronunţată, a declarat recurs, pârâta Casa Judeţeană de Pensii Dolj, criticând soluţia pentru nelegalitate şi netemeinicie, întrucât din livretul militar rezultă că acesta a efectuat stagiul militar la o unitate militară, respectiv la Regimentul 21 Artilerie Antiaeriană, ca puşcaş şi la U.M. nr. 04925 Curtişoara.
Prin Decizia nr. 851 din 14 februarie 2005, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Dolj, a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe, pentru suplimentarea probatoriului, în vederea stabilirii dacă în perioada solicitată, reclamantul şi-a efectuat stagiul militar într-un detaşament de muncă.
În urma rejudecării cauzei, prin sentinţa nr. 43 din 10 februarie 2006, Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamantul L.G.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că din probele administrate în cauză nu rezultă că reclamantul a efectuat stagiul militar, în perioada solicitată, în cadrul detaşamentelor de muncă forţată, având în vedere că prin adresa Ministerului Apărării Naţionale - U.M. nr. 02600 Bucureşti, nr. CR.2724 din 12 decembrie 2005 s-a comunicat că U.M. nr. 04925 Curtişoara (Depozitul 699 Muniţii), indicată în livretul militar şi în fişa de evidenţă a făcut parte din structura Ministerului Forţelor Armate.
A mai reţinut instanţa, că reclamantul a desfăşurat activităţi de muncă în cadrul armatei române, nici din livretul militar şi nici din fişa de evidenţă nerezultând că reclamantul a fost folosit ca mână de lucru în cadrul vreunei unităţi care să aparţină Direcţiei Generale a Serviciului Muncii.
De asemenea, arată recurenta că în livretul militar nu este înscrisă menţiunea „mână de lucru". Aşa cum greşit a reţinut instanţa, intimatul-reclamant a efectuat stagiul militar la unităţi militare şi nu în detaşamente de muncă, iar perioada efectuată în unităţile militare nu intră sub incidenţa Legii nr. 309/2002, întrucât unităţile militare făceau parte din Ministerul Forţelor Armate şi nicidecum din cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, reclamantul L.G., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, în temeiul art. 3041 C. proc. civ.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 309/2002, „beneficiază de prevederile legii, persoana, cetăţean român, care a efectuat stagiul militar în detaşamentele de muncă din cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii, în perioada 1950 - 1961".
Textul art. 1 din lege, prin modalitatea de redactare, nu este de natură să permită realizarea unor interpretări străine de raţiunile avute în vedere de legiuitor, fiind evident faptul că beneficiul prevederilor legii se acordă numai cetăţenilor români care au satisfăcut stagiul miliar în detaşamentele de muncă din cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii, iar nu şi celor care au efectuat stagiul militar la unităţi aparţinând Ministerului al Forţelor Armate din acea perioadă.
În speţă, este necontestat faptul că reclamantul a efectuat stagiul militar la U.M. nr. 04925 Curtişoara, care nu făcea parte din Direcţia Generală a Serviciului Muncii.
A accepta altă interpretare ar reprezenta o extrapolare a sferei de aplicare a Legii nr. 309/2002 în privinţa unor situaţii ce nu corespund intenţiei legiuitorului de a acorda beneficiul drepturilor reparatorii, persoanelor care au efectuat stagiul militar în detaşamente de muncă, iar nu în cadrul unităţilor militare.
Pe cale de consecinţă, Curtea apreciază că, în mod corect, instanţa de fond a făcut aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 309/2002 în cazul reclamantului care a efectuat stagiul militar în cadrul unei unităţi militare aparţinând Ministerului Forţelor Armate, iar nu Direcţiei Generale a Serviciului Muncii.
Faţă de cele arătate, urmează să fie respins recursul declarat de reclamantul L.G., ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de L.G., împotriva sentinţei nr. 43 din 10 februarie 2006 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 octombrie 2006.
← ICCJ. Decizia nr. 3204/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 3206/2006. Contencios. îndreptare eroare... → |
---|