ICCJ. Decizia nr. 3272/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3272/2006
Dosar nr. 4152/2005
Şedinţa publică din 5 octombrie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta S.R. a chemat în judecată Casa Judeţeană de Pensii Cluj, solicitând instanţei ca, în contradictoriu cu aceasta, să dispună anularea hotărârii nr. 16329 din 24 februarie 2005, emisă de pârâtă, cu consecinţa recunoaşterii în favoarea sa, a calităţii de refugiată, pentru perioada noiembrie 1940 - martie 1945, cu acordarea drepturilor băneşti, începând cu data de 1 ianuarie 2005.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că în urma Dictatului de la Viena, în Ardealul de Sud, rămas sub administrarea autorităţilor româneşti, au avut loc persecuţii împotriva etnicilor maghiari, în urma cărora reclamanta, împreună cu părinţii şi fraţii acesteia, a fost obligată să se refugieze din comuna Vlaha, în Cluj, oraş aflat sub ocupaţie maghiară.
Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 716 din 2 noiembrie 2005, a respins acţiunea formulată de reclamant, reţinând că legiuitorul a avut în vedere toţi cetăţenii români, indiferent de etnia lor, care aflaţi pe teritoriul Statului Român, fie în teritoriile cedate, fie în cele păstrate în continuare în administraţia românească şi care au avut de suferit o persecuţie pe motive etnice, a determinat părăsirea localităţii de domiciliu în sensul dispoziţiilor art. 1 alin. (1) lit. c) din OG nr. 105/1999.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, reclamanta S.R., criticând sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurenta a susţinut, în esenţă, că Legea nr. 189/2000 nu face distincţie între naţionalitatea celor persecutaţi sau între localitatea şi statul de unde a avut loc refugiul, astfel că instanţa de fond în mod greşit a reţinut că în cauză nu ar exista motivul persecuţiei etnice, deoarece localitatea de unde a avut loc „aşa zisul" refugiu, era pe teritoriul României.
A mai susţinut recurenta, că fraţii şi surorile sale, împreună cu care s-a refugiat, au beneficiat de prevederile acestui act normativ prin hotărâre judecătorească şi că în mod inexplicabil pentru situaţii absolut identice, legea a fost aplicată în mod diferit.
Recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează:
Potrivit dispoziţiilor art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile prezentei ordonanţe, persoana, cetăţean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a suferit persecuţii etnice, aflându-se în una din situaţiile strict enumerate de lege.
Din interpretarea teleologică a prevederilor ordonanţei, rezultă că atât obiectul, cât şi scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, în perioada arătată, din motive etnice.
Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetăţeni români, care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice, prin persoană persecutată trebuie înţeleasă atât persoana care a suferit acele persecuţii în mod nemijlocit, cât şi acelea care au suferit persecuţiile respective în mod indirect, prin consecinţele care s-au răsfrânt nemijlocit asupra lor.
Art. 2 din Normele de aplicare a prevederilor OG nr. 105/1999, prevede că persoana strămutată este aceea care a fost mutată sau care a fost obligată să-şi schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice.
În speţă, din declaraţiile notariale date de D.V. şi F.A. rezultă că reclamanta s-a refugiat din cauza persecuţiilor etnice, în cursul lunii noiembrie 1940, împreună cu familia, din localitatea Vlaha, la Cluj, în urma Dictatului de la Viena şi că refugiul a durat până în martie 1945, când reclamanta s-a stabilit definitiv la Cluj.
De altfel, din probele de la dosar rezultă că fraţii şi surorile reclamantei aflaţi în aceeaşi situaţie, precum şi martorul F.A. au beneficiat de prevederile Legii nr. 189/1990, aşa încât excluderea sa de la beneficiul acordat de lege, refugiaţilor, este vădit nelegală.
Faţă de cele ce preced, recursul apare ca fondat, urmând să fie admis, să fie casată sentinţa atacată şi, anulându-se hotărârea nr. 16329/2005, emisă de pârâtă, să fie obligată aceasta din urmă la emiterea unei noi hotărâri prin care să se stabilească calitatea de refugiată a reclamantei pe perioada 15 noiembrie 1940 - 6 martie 1945, începând cu 1 ianuarie 2005.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de S.R. împotriva sentinţei civile nr. 716 din 2 noiembrie 2005 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi în fond, admite acţiunea.
Anulează hotărârea nr. 16329 din 24 februarie 2005 a Casei Judeţene de Pensii Cluj.
Obligă Casa Judeţeană de Pensii Cluj să emită o nouă hotărâre prin care să stabilească calitatea de beneficiar a Legii nr. 189/2000, pentru perioada 15 noiembrie 1940 - 6 martie 1945, începând cu 1 ianuarie 2005.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 octombrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3271/2006. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 3274/2006. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
