ICCJ. Decizia nr. 3291/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi conform O.U.G. nr. 214/1999( calitatea de luptator în rezistenţa anticomunistă). Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3291/2006
Dosar nr. 8497/1/2006
Şedinţa publică din 5 octombrie 2006
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 28 ianuarie 2002 şi precizată ulterior, reclamantul S.I. a solicitat, în contradictoriu cu Statul român, prin Ministerul Finanţelor, Ministerul de Interne, Ministerul Justiţiei - Comisia pentru acordarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă şi Direcţia de Muncă şi Solidaritate Socială a judeţului Dolj, să i se recunoască calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă, să se procedeze la o nouă recalculare a pensiei militare, urmând ca aceasta să-i fie acordată retroactiv (de la 1 martie 1990, la zi), cu toate indexările, să i se recunoască calitatea de beneficiar al Decretului - lege nr. 118/1990 şi toate drepturile prevăzute de acest decret şi să fie obligat Statul român la plata daunelor morale în cuantumul precizat.
După un prim ciclu procesual, rejudecând pricina în fond după casare, Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 515 din 9 septembrie 2004, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea reclamantului, reţinând, în esenţă, că nu a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 1 din Legea nr. 29/1990, respectiv vătămarea unor drepturi recunoscute de lege printr-un act administrativ sau refuzul nejustificat al unei autorităţi administrative de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege.
Prin Decizia nr. 3631 din 9 iunie 2005, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins recursul formulat de S.I. împotriva sentinţei nr. 515 din 9 septembrie 2004 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ, ca nefondat, reţinându-se, în esenţă, pe de o parte, că în mod corect a reţinut instanţa de fond, că acesta nu a făcut dovada încălcării vreunui drept recunoscut de lege, iar, pe de altă parte, că sunt neîntemeiate şi motivele de recurs privind acordarea daunelor materiale sau morale.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 4480 din 22 septembrie 2005, a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată împotriva hotărârilor mai sus arătate, reţinându-se neîndeplinirea condiţiilor art. 322 alin. (1) C. proc. civ.
La data de 19 mai 2006, S.I. a expediat poştal contestaţia în anulare formulată împotriva deciziei nr. 3631 din 9 iunie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal (cerere înregistrată la data de 23 mai 2005), invocând nelegalitatea şi netemeinicia acesteia, precum şi dispoziţiile art. 317 şi 318 C. proc. civ., ale Decretului - lege nr. 118/1990 şi ale OUG nr. 214/1999.
În dezvoltarea motivelor contestaţiei sale în anulare, S.I. a reiterat argumentele arătate în acţiunea sa, precum şi în precizările ulterioare ale acesteia, arătând că instanţele nu au luat în cercetare şi nu au judecat confiscarea drepturilor sale la pensie, prin Decretul nr. 214/1977, în contra sa derulându-se scenarii pentru confiscarea pensiei sale de gradul III, atât înainte de 1989, cât şi în martie 1990, situaţii pe care apreciază că le-a dovedit pe deplin. În opinia contestatorului, S.R.I., în calitate de succesor al securităţii, a acţionat în contra sa şi a drepturilor sale de pensie militară.
Mai arată contestatorul, că instanţele au omis a se pronunţa cu privire la capătul de cerere referitor la Statul român, reprezentat de Ministerul de Finanţe.
De asemenea, arată contestatorul, instanţele nu au examinat probele privind cererile sale referitoare la recunoaşterea calităţii sale de luptător în rezistenţa anticomunistă şi la beneficiul drepturilor prevăzute de Decretul - lege nr. 118/1990, iar soluţia dată cererii sale de recalculare a pensiei nu a avut în vedere dispoziţiile legale aplicabile situaţiei de fapt.
Contestatorul mai susţine că instanţele, nu numai că nu au soluţionat toate cererile formulate în cauză şi nu au examinat toate probele administrate, dar nu i-au admis nici proba cu martori şi nici expertiza propusă.
Totodată, acesta reiterează în detaliu toate aspectele pe care le-a apreciat ca fiind acţiuni de persecuţie asupra şi pe care instanţele nu le-au avut în vedere.
Concluzionând, contestatorul a precizat că solicită anularea hotărârii atacate şi, în consecinţă şi a celorlalte hotărâri judecătoreşti pronunţate în cauză, acordarea cheltuielilor de judecată în sumă de 5 milioane lei, precum şi obligarea D.M.F.D.S.S. să-i acorde drepturile de persecutat politic conform art. 1, 2 şi 11 din Decretul - lege nr. 118/1990, a indemnizaţiei de 5 milioane lei începând cu 1 ianuarie 1996; obligarea Ministerului Administraţiei şi Internelor să-i plătească un miliard vechi daune morale şi 1,2 miliarde lei vechi drepturile de pensie militară pe care i le-a confiscat în martie 1990; obligarea Ministerului Justiţiei la plata unei daune morale de 3 miliarde lei vechi şi obligarea acestuia să-i recunoască calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă; obligarea Statului român la plata unor daune morale de 5 miliarde lei vechi, pentru că a fost părtaş, în opinia contestatorului, la organizarea persecuţiei sale politice, a promulgat legi în spiritul acestei persecuţii, cât şi legi prin care i s-a confiscat pensia militară.
În memoriul expediat poştal şi înregistrat la 27 septembrie 2006, S.I. reiterează aspectele arătate în contestaţia în anulare, precizând că se va judeca separat şi cu Casa de Pensii a Ministerului Administraţiei şi Internelor, după ce va primi răspuns de la Comisia Centrală de Pensii a Ministerului Administraţiei şi Internelor, având în vedere că are dreptul, în opinia sa, la o pensie de 14-15 milioane lei, iar nu de 5 milioane lei.
Examinând contestaţia în anulare formulată în cauză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că aceasta este nefondată, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Astfel, este cunoscut că printre căile extraordinare de atac de retractare se află şi contestaţia în anulare.
Cazurile în care contestaţia în anulare poate fi admisă, sunt limitativ enumerate de lege, textele care o prevăd fiind de strictă interpretare.
Astfel, conform art. 317 C. proc. civ.:
„Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului:
- când procedura de chemare a părţii, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii.
- când hotărârea a fost dată de judecători, cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă.
Cu toate acestea, contestaţia poate fi primită pentru motivele mai sus-arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanţa le-a respins, pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond".
În cauză, Înalta Curte nu constată existenţa vreunuia din aceste motive.
De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 318 C. proc. civ.:
- „Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie, când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare".
Aşadar, prima ipoteză prevăzută de art. 318 C. proc. civ., are în vedere erori materiale evidente, esenţiale, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, pe această cale neputând a fi valorificate greşeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor sau de interpretare a unor dispoziţii legale.
Prin urmare, legiuitorul nu a urmărit ca prin această cale extraordinară de atac de retractare să deschidă părţilor calea recursului la recurs. Chiar dacă un motiv de recurs invocat ar fi fost greşit interpretat, aceasta ar constitui o greşeală de judecată, or, pe calea contestaţiei în anulare nu pot fi îndreptate, astfel cum s-a arătat, eventuale greşeli de judecată.
Referitor la pretinsa omisiune a cercetării tuturor motivelor de recurs cu privire la capetele cererilor sale, astfel cum au fost precizate de-a lungul procesului, se constată că instanţa de recurs a avut în vedere toate aceste motive. De altfel, omisiunea cercetării unui motiv de casare nu există în situaţia în care instanţa de recurs a analizat grupat criticele şi susţinerile formulate de recurent, mai ales când acestea nu sunt corect, legal şi logic structurate, potrivit dispoziţiilor art. 304 C. proc. civ.
În plus, se constată că şi instanţele de fond au examinat cererile contestatorului, inclusiv cea referitoare la daunele morale, iar conciziunea motivării nu echivalează cu lipsa acesteia.
Prin urmare, constatându-se că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 317 şi 318 C. proc. civ., se va respinge contestaţia în anulare formulată în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de S.I. împotriva deciziei nr. 3631 din 9 iunie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 octombrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3235/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 3305/2006. Contencios. Anulare act... → |
|---|
