ICCJ. Decizia nr. 3404/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3404/2006
Dosar nr. 7956/1/2006
Şedinţa publică din 13 octombrie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 13 ianuarie 2006, reclamantul H.B. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Braşov, anularea hotărârii nr. 4483 din 9 decembrie 2005, emisă de pârâtă şi obligarea acesteia să-i ateste calitatea de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000.
În motivarea cererii sale, reclamantul a arătat că este îndreptăţit la acordarea drepturilor prevăzute de actul normativ indicat, întrucât, în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, împreună cu familia, a fost nevoit să se refugieze datorită persecuţiilor exercitate din cauza apartenenţei la etnia maghiară, din localitatea de domiciliu, Braşov, în localitatea Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna.
Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 71/F din 20 martie 2006, a admis acţiunea, a anulat hotărârea atacată şi a obligat pârâta să-i emită reclamantului o nouă hotărâre, prin care să i se recunoască acestuia, calitatea de beneficiar al prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, pentru perioada cuprinsă între septembrie 1941 - 6 martie 1945, cu acordarea drepturilor băneşti cuvenite, începând cu data de 1 decembrie 2005.
Instanţa a reţinut că soluţia se impune, în raport cu probele administrate şi cu dispoziţiile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.
Împotriva sentinţei, în termen legal, a declarat recurs, pârâta Casa Judeţeană de Pensii Braşov, solicitând, în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 8 şi 9 şi ale art. 3041 C. proc. civ., modificarea în tot a hotărârii judecătoreşti atacate, în sensul respingerii acţiunii.
Recurenta a susţinut că prima instanţă a atribuit în mod eronat reclamantului calitatea de refugiat, în absenţa unor norme discriminatorii pentru persoanele de etnie maghiară în legislaţia momentului, astfel de reglementări fiind prevăzute doar pentru cetăţenii români de etnie rromă sau evreiască, precum şi în lipsa unor acţiuni concentrate din partea regimului instaurat în România împotriva persoanelor de etnie maghiară.
În opinia recurentei, împrejurarea că reclamantul şi-a continuat studiile la o şcoală din altă localitate, nu constituie o concretizare a unor măsuri de persecuţie exercitată pe criterii etnice împotriva acestuia, având în vedere că în prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000 se încadrează persoanele refugiate din Ardealul de Nord, ca urmare a Dictatului de la Viena, cele refugiate din Basarabia şi Bucovina de Nord, ca urmare a Ultimatului U.R.S.S. din 26/27 iunie 1940 şi cele care au făcut obiectul schimbului de populaţie între România şi Bulgaria, în baza Tratatului de la Craiova din 7 septembrie 1940.
Criticile formulate sunt neîntemeiate.
Potrivit prevederilor art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetăţean român care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
În mod eronat, recurenta susţine că intimatul nu se încadrează în prevederile legale mai sus menţionate.
Astfel, prin certificatul nr. 273 din 21 august 1941, emis de Ministerul Educaţiei Naţionale din România - Liceul Industrial de Băieţi Braşov, adeverinţa nr. 807 - 1945/46 a Direcţiunii Liceului de Băieţi al Colegiului Reformat Székely Mikό din Sfântu Gheorghe, adeverinţa nr. 23270 din 24 octombrie 1945, emisă de Prefectura judeţului Bihor - Oradea - Comisia de triere a repatriaţilor şi declaraţiile autentice şi judiciare ale martorelor T.A. şi F.M., rezultă că s-a făcut dovada, în condiţiile art. 4 din HG nr. 127/2002, că intimatul a fost nevoit să se refugieze din localitatea de domiciliu, Braşov în localitatea Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna, fiind dat afară de la şcoală, datorită apartenenţei sale la etnia maghiară, ceea ce reprezintă o modalitate de persecuţie etnică în accepţiunea textului legal indicat.
Pentru stabilirea calităţii de beneficiar al prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, nu este necesar, după cum susţine recurenta, ca să fi existat la acel moment, cadrul legal discriminatoriu sau ca persecuţiile invocate să fi fost rezultatul unor acţiuni concentrate, dispoziţiile actului normativ reparatoriu neconţinând o astfel de distincţie, după cum nu prevăd nici enumerarea exhaustivă propusă de recurentă a persoanelor care, în opinia sa, sunt beneficiare ale prevederilor acestui text legal.
Având în vedere că interpretarea dată de prima instanţă este corectă şi nu adaugă la lege, sentinţa atacată fiind legală şi temeinică, în temeiul prevederilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Curtea va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Braşov împotriva sentinţei civile nr. 71/F din 20 martie 2006 a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 octombrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3402/2006. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3405/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
