ICCJ. Decizia nr. 3440/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 3440/2006

Dosar nr. 6750/1/2006

Şedinţa publică din 17 octombrie 2006

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Constanţa, sub nr. 202/CA din 24 februarie 2006, reclamantul C.J. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Tulcea, anularea hotărârii nr. 5376 din 31 ianuarie 2006, emisă de pârâtă şi recunoaşterea calităţii sale de urmaş al persoanei strămutate din Bulgaria.

Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, precum şi pentru cauze de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 232/CA din 23 martie 2006, a admis acţiunea formulată de reclamantul C.J., în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Tulcea. A anulat hotărârea nr. 5376 din 31 ianuarie 2006, emisă de pârâtă şi a recunoscut reclamantului, calitatea de urmaş, conform Legii nr. 189/2000. A dispus emiterea de către pârâtă a unei hotărâri, în sensul acordării drepturilor prevăzute de lege.

În motivarea soluţiei s-a reţinut, faţă de cererea reclamantului formulată în calitate de soţ supravieţuitor pentru acordarea drepturilor prevăzute de art. 3 din Legea nr. 189/2000, că cererea sa este îndreptăţită, întrucât soţia lui s-a născut în timpul refugiului părinţilor săi, care au fost strămutaţi din Bulgaria.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, pârâta Casa Judeţeană de Pensii Tulcea, criticând-o pentru nelegalitate, susţinând, în esenţă, că, întrucât soţia reclamantului nu era născută la data strămutării părinţilor săi, nu avea un domiciliu de unde să fi fost strămutată în altă localitate din motive etnice, neavând, deci, calitatea de refugiat/strămutat din motive etnice; ca atare, nici soţul supravieţuitor al acesteia nu poate fi beneficiar al prevederilor art. 3, raportat la art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.

Examinând sentinţa atacată, în raport cu critica formulată, probele administrate în cauză, precum şi dispoziţiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este nefondat.

Este necontestat că soţia reclamantului C.J., respectiv T.M., s-a născut în localitatea Cerna-Măcin, la 10 mai 1943, în timpul refugiului părinţilor săi, care au făcut obiectul unui schimb de populaţie din Bulgaria, în România (urmare a Tratatului încheiat între Bulgaria şi România, semnat în luna septembrie 1940, la Craiova).

Potrivit prevederilor art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestei ordonanţe, persoana, cetăţean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a suferit persecuţii etnice, aflându-se în una din situaţiile enumerate în actul normativ.

Din interpretarea teleologică a prevederilor ordonanţei rezultă că, atât obiectul, cât şi scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite, persoanelor persecutate de regimurile instaurate în perioada arătată, din motive etnice.

Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să beneficieze toate persoanele, cetăţeni români, care au suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice, prin persoană persecutată trebuie înţeleasă atât persoana care a suferit aceste persecuţii în mod nemijlocit, cât şi acelea care au suferit persecuţiile respective în mod indirect, prin consecinţele care s-au răsfrânt asupra lor.

Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinţii lor s-au refugiat sau au fost strămutaţi, ca urmare a unor persecuţii din motive etnice, suferind toate consecinţele nefavorabile care au decurs din această situaţie, în cauză fiind soţia reclamantului - T.M.

Intimatului-reclamant C.J., în calitate de soţ supravieţuitor al numitei T.M., îi sunt incidente dispoziţiile art. 3 din OG nr. 105/1999, modificată prin Legea nr. 189/2000, potrivit cărora soţul supravieţuitor beneficiază de indemnizaţia lunară indexată, potrivit art. 4 din ordonanţă.

În consecinţă, soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, iar recursul, nefondat, urmează să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Tulcea împotriva sentinţei civile nr. 232/CA din 23 martie 2006 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, precum şi pentru cauze de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 octombrie 2006.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3440/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs