ICCJ. Decizia nr. 3429/2006. Contencios. Anulare acte administrativ cu caracter normativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3429/2006
Dosar nr. 18489/33/2005
Şedinţa publică din 17 octombrie 2006
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 84 din 7 februarie 2006 a Curţii de Apel Cluj, pronunţată în dosarul nr. 18478/2005, a fost admisă acţiunea reclamantei S.C.C.A. C. Şomcuţa Mare, formulată prin mandatara F. Maramureş şi s-a dispus anularea parţială a HG nr. 934/2002, în ceea ce priveşte Anexele nr. 56 şi nr. 65 ale acesteia, respectiv poziţiile nr. 48, nr. 52, nr. 38 şi nr. 63, cuprinzând şase magazine săteşti, proprietatea reclamantei.
S-au respins excepţiile privind nulitatea acţiunii, lipsa procedurii prealabile şi lipsa calităţii procesuale active a reclamantei, invocate de către pârâtul Guvernul României şi de către chemaţii în garanţie Consiliul Judeţean Maramureş, Ministerul Administraţiei şi Internelor, Consiliul Local al comunei Satulung şi Consiliul Local al comunei Şomcuţa Mare.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că hotărârea atacată are ca obiect atestarea inventarierii bunurilor care aparţin domeniului public al judeţului Maramureş, iar în două dintre anexele acesteia au fost incluse şi imobile (construcţii) care făceau parte din patrimoniul reclamantei, edificate pe terenul proprietate publică.
A constatat instanţa că reclamanta a dovedit cu înscrisuri, construirea legală a celor şase magazine săteşti asupra cărora au avut apoi, până în anul 1990, un drept de administrare directă şi care fac acum parte din patrimoniul lor.
A stabilit instanţa, în raport cu destinaţia construcţiilor, că ele nu fac parte din categoria celor prevăzute de art. 135 din Constituţie şi nu sunt de interes public.
A apreciat instanţa că, la includerea celor şase construcţii în domeniul public, au fost încălcate dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 213/1998, precum şi dispoziţiile Normelor de aplicare a acestei legi, întrucât în anexa la hotărâre nu este completată rubrica a şasea privind „situaţia juridică" a imobilelor, de aici rezultând că ele nu au aparţinut unităţilor administrativ-teritoriale Satulung şi Şomcuţa Mare.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recursuri în termen cele trei chemate în garanţie de către Guvernul României, dar cererile nu au fost legal timbrate, deşi recurentele au fost legal citate pentru termenul de astăzi, cu menţiunea timbrării.
Ca urmare, Curtea va face aplicarea dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, anulând cererile, ca netimbrate.
Împotriva aceleiaşi sentinţe a declarat în termen recurs şi pârâtul Guvernul României, cererea sa fiind legal scutită de plata taxei de timbru.
În motivarea cererii, recurenta invocă în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar în fapt susţine că instanţa, judecând în fond după casare, trebuia să aibă în vedere dispoziţiile obligatorii ale instanţei de recurs: suplimentarea probelor pentru verificarea calităţii procesuale active a reclamantei şi a calităţii ei de proprietară a construcţiilor edificate pe terenul proprietate publică.
Consideră recurenta că reclamanta nu şi-a dovedit calitatea procesuală activă, întrucât nu a făcut dovada preexistenţei dreptului ei subiectiv, astfel nefiind îndeplinită condiţia din art. 1 al Legii nr. 29/1990, neexistând un drept vătămat prin hotărârea atacată.
Susţine, de asemenea, recurenta, că reclamanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate pentru fiecare construcţie, nedepunând extras de carte funciară, instanţa reţinând greşit că s-ar fi probat dreptul de proprietate, deşi se putea reţine cel mult calitatea reclamantei, de constructor de bună credinţă pe terenul proprietate publică.
Consideră recurenta, că hotărârea atacată nu poate avea caracter vătămător, astfel cum a reţinut prima instanţă, deoarece ea nu are efect constitutiv de drepturi în favoarea unităţii administrativ-teritoriale, ci doar atestă regimul juridic diferenţiat al bunurilor care aparţin acestei unităţi.
În fine, susţine recurenta, că imobilele în discuţie au făcut mai întâi obiectul unei hotărâri a consiliului local care, dacă ar fi afectat drepturile legitime ale vreunei persoane, trebuia atacată în instanţă în temeiul Legii nr. 29/1990 şi că a fost respectată procedura de elaborare a actului normativ atacat, prevăzută de Legea nr. 24/2000 privind Normele de tehnică legislativă precum şi dispoziţiile art. 18-24 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia.
Recursul nu se fondează.
1. În rejudecarea cauzei în fond după casare, reclamanta a depus înscrisuri noi, la solicitarea instanţei din şedinţa de la 10 ianuarie 2006. Ca urmare, nu se poate reţine culpa instanţei de fond în rejudecare, de a nu fi respectat menţiunile obligatorii ale instanţei de recurs.
2. Calitatea procesuală activă a reclamantei a fost dovedită prin înscrisurile care dovedesc că imobilele au fost construite de cooperativa de consum din fondurile acesteia, în perioada 1973 - 1976, pe terenuri care nu au aparţinut niciodată domeniului public al comunelor Satulung şi Şomcuţa Mare.
Reclamanta a stăpânit ca adevărat proprietar, netulburată şi în mod public, cele şase imobile, până la emiterea hotărârii de atestare, dreptul său de proprietate extratabulară fiind recunoscut prin Legea nr. 109/1996.
Aşadar, ambele condiţii menţionate în Decizia de casare au fost îndeplinite.
3. Scopul inventarierilor efectuate pe temeiul Legii nr. 213/1998 era acela de a delimita bunurile aparţinând judeţului, municipiilor, oraşelor şi comunelor, de bunurile de interes naţional.
Or, comunele în cauză nu au avut niciodată în proprietate imobilele în discuţie, ele fiind, cu atât mai puţin, bunuri de interes naţional.
Ca urmare, chiar dacă tehnica de elaborare a actului normativ prevăzut de Legea nr. 24/2000 a fost respectată, conţinutul hotărârii încalcă normele de principiu ale Legii nr. 213/1998 în executarea căreia a fost emisă, deoarece atestarea Guvernului a statuat asupra unei situaţii juridice eronate a imobilelor în cauză.
4. Legea nr. 29/1990, sub imperiul căreia a fost formulată acţiunea, precum şi Legea nr. 213/1998, aplicabilă asupra fondului problemei juridice, nu prevăd ca fine de neprimire a acţiunii - o procedură prealabilă de anulare a hotărârii consiliului local care a aprobat inventarul bunurilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează, ca netimbrate, recursurile declarate de Ministerul Administraţiei şi Internelor, de Consiliul Local Satulung, judeţul Maramureş şi de Consiliul Local Şomcuţa Mare, judeţul Maramureş, împotriva sentinţei civile nr. 84 din 7 februarie 2006 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de Guvernul României împotriva aceleiaşi sentinţe.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 octombrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3427/2006. Contencios. Contestatie în... | ICCJ. Decizia nr. 3434/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
