ICCJ. Decizia nr. 3438/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 3438/2006

Dosar nr. 5909/1/2006

Şedinţa publică din 17 octombrie 2006

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Constanţa, sub nr. 144/CA din 8 februarie 2006, reclamantul G.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Tulcea, anularea hotărârii nr. 5321 din 30 decembrie 2005, emisă de pârâtă, stabilirea calităţii sale de beneficiar al Legii nr. 189/2000 şi plata drepturilor băneşti prevăzute de OG nr. 105/1999, cu începere de la data de întâi a lunii următoare depunerii cererii.

Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, precum şi pentru cauze de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 182/CA din 6 martie 2006, a admis acţiunea formulată de reclamantul G.A., în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Tulcea. A anulat hotărârea nr. 5321 din 30 decembrie 2005, emisă de pârâtă şi a stabilit reclamantului, calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, modificată.

În motivarea soluţiei s-a reţinut că, întrucât reclamantul s-a născut ulterior datei la care părinţii săi au fost strămutaţi din localitatea de domiciliu din Bulgaria, a suferit aceleaşi consecinţe nefavorabile şi prejudicii, pe care le-a suferit familia sa, ca urmare a persecuţiilor etnice exercitate.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, pârâta Casa Judeţeană de Pensii Tulcea, criticând-o pentru nelegalitate, susţinând, în esenţă, că reclamantul nu poate să beneficieze de drepturile prevăzute de art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, întrucât nu era născut în anul 1940, când a avut loc schimbul de populaţie între Bulgaria şi România, nefiind nevoit să-şi schimbe domiciliul.

Examinând cauza, în raport cu motivul de recurs invocat, precum şi potrivit art. 3041 C. proc. civ., se constată că recursul este nefondat.

Este necontestat că reclamantul s-a născut la data de 1 februarie 1943, în localitatea Ceamurlia de Sus, judeţul Tulcea, părinţii săi făcând obiectul unui schimb de populaţie, urmare a Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la 7 septembrie 1940, la Craiova.

Potrivit prevederilor art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestei ordonanţe, persoana, cetăţean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a suferit persecuţii etnice, aflându-se în una din situaţiile enumerate.

Din interpretarea teleologică a prevederilor ordonanţei rezultă că, atât obiectul, cât şi scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite, persoanelor persecutate de regimurile respective în perioada arătată, din motive etnice.

Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetăţeni români, care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice, prin persoană persecutată trebuie înţeleasă atât persoana care a suferit acele persecuţii în mod nemijlocit, cât şi acelea care au suferit persecuţiile respective în mod indirect, prin consecinţele care s-au răsfrânt asupra lor.

Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinţii lor s-au refugiat sau au fost strămutaţi, ca urmare a unor persecuţii din motive etnice şi au suferit, astfel, toate consecinţele nefavorabile ce au decurs din această situaţie.

Or, în cauză este necontestat că reclamantul, care s-a născut ulterior datei la care părinţii săi au fost strămutaţi din localitatea de domiciliu din Bulgaria, a suferit aceleaşi consecinţe nefavorabile şi prejudicii pe care le-a suferit familia sa, ca urmare a persecuţiilor etnice exercitate.

Că legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii, tuturor celor care au fost victime şi/sau au avut de suferit ca urmare a persecuţiilor din motive etnice, rezultă şi din împrejurarea că astfel de drepturi au fost acordate prin art. 3 din OG nr. 105/1999, şi soţului supravieţuitor.

Deci, dacă legiuitorul a înţeles să acorde o îndemnizaţie lunară soţului supravieţuitor, care nu a suferit persecuţiile şi nici consecinţele persecuţiilor din motive etnice, a fortiori trebuie să beneficieze de aceleaşi drepturi compensatorii, copilul care, fiind născut în perioada refugiului/strămutării, a suferit toate consecinţele nefavorabile care s-au răsfrânt asupra familiei sale, ca urmare a persecuţiilor etnice.

În consecinţă, soluţia pronunţată de instanţa de fond este legală şi temeinică, iar recursul, nefondat, urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Tulcea împotriva sentinţei civile nr. 182 din 6 martie 2006 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, precum şi pentru cauze de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 octombrie 2006.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3438/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs