ICCJ. Decizia nr. 3452/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 3452/2006

Dosar nr. 456/33/2006

Şedinţa publică din 17 octombrie 2006

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Cluj, sub nr. 2226 din 11 martie 2005, reclamantul C.P. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj, anularea hotărârii nr. 16044, emisă de pârâtă la data de 10 februarie 2005, obligarea acesteia la recunoaşterea calităţii de refugiat a reclamantului şi acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.

Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 258 din 18 aprilie 2005, a admis acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul C.P., în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj şi, în consecinţă, a dispus anularea hotărârii nr. 16044 din 10 februarie 2005 emisă de pârâtă, obligând-o pe aceasta să-i recunoască reclamantului, calitatea de refugiat în perioada 15 mai 1942 - 15 septembrie 1944 şi să-i acorde drepturile băneşti prevăzute de OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 august 2004.

În motivarea soluţiei s-a reţinut că reclamantul a făcut dovada susţinerilor sale, că minor fiind, a fost nevoit să se refugieze împreună cu părinţii săi, schimbându-şi domiciliul, din cauza persecuţiilor etnice.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis prin Decizia nr. 4478 din 22 septembrie 2005, recursul declarat de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj, sentinţa atacată a fost casată, fiind trimisă cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe, pentru completarea probatoriului.

Rejudecând pricina în fond, după casare, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 128 din 1 martie 2006, a admis acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul C.P., în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj, a anulat hotărârea nr. 16044 din 10 februarie 2005, emisă de pârâtă, a obligat pârâta să-i recunoască reclamantului, calitatea de refugiat în perioada 15 mai 1942 - 15 septembrie 1944 şi să-i acorde drepturile băneşti prevăzute de OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 august 2004.

Instanţa de fond a reţinut că prin probele administrate, inclusiv declaraţia martorului T.I. (la rândul său beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000), reclamantul a dovedit calitatea sa de refugiat, întrucât, împreună cu familia, a fost nevoit să părăsească locuinţa şi localitatea de domiciliu, din cauza persecuţiilor etnice.

Şi această hotărâre a fost atacată cu recurs de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj, criticând-o pentru nelegalitate, susţinând, în esenţă, că înscrisurile depuse în dosarul cauzei nu probează calitatea de refugiat a reclamantului, din motive etnice.

Examinând sentinţa atacată, în raport cu motivul de recurs invocat, precum şi potrivit art. 3041 C. proc. civ., se constată că recursul este nefondat.

Potrivit prevederilor art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestei ordonanţe, persoana, cetăţean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a suferit persecuţii etnice, aflându-se în una din situaţiile enumerate.

Din interpretarea teleologică a prevederilor ordonanţei rezultă că, atât obiectul, cât şi scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite, persoanelor persecutate de regimurile respective în perioada arătată, din motive etnice.

Dispoziţiile art. 1 lit. c) din actul normativ sunt aplicabile persoanelor care au fost nevoite să-şi părăsească localitatea de domiciliu din teritoriile vremelnic ocupate şi să se refugieze pe teritoriul aflat sub administraţie românească, în acest sens fiind şi prevederile art. 2 din Norma adoptată la 14 februarie 2002, de Guvernul României, în aplicarea OG nr. 105/1999.

Aşadar, instanţa de fond a reţinut în mod corect că reclamantul C.P., născut la data de 14 martie 1938, în satul Bedeciu, judeţul Cluj, are calitatea de persoană refugiată şi beneficiază, ca atare, de drepturile compensatorii prevăzute de Legea nr. 189/2000.

În consecinţă, soluţia adoptată de instanţa de fond este legală şi temeinică, iar recursul, nefondat, urmează să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Cluj împotriva sentinţei civile nr. 128 din 1 martie 2006 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 octombrie 2006.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3452/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs