ICCJ. Decizia nr. 3468/2006. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3468/2006
Dosar nr. 25868/2/2005
Şedinţa publică din 17 octombrie 2006
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 20 septembrie 2004, reclamantul B.A. a chemat în judecată pârâtul Ministerul Educaţiei şi Cercetării, solicitând constatarea nulităţii Ordinului nr. 4441 din 2 august 2004, prin care în mod nelegal s-a dispus să nu fie confirmat în funcţia de rector al Universităţii S.H. şi să se constate deţinerea legală a funcţiei de rector.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că ordinul atacat este nelegal, întrucât Universitatea S.H. este o universitate particulară şi nu este subordonată Ministerului Educaţiei şi Cercetării.
În drept, au fost invocate prevederile Legii nr. 84/1995, la secţiunea autonomia universitară, potrivit cărora profesorii universitari pot fi menţinuţi în funcţie, chiar şi după vârsta de pensionare, cu acordul consiliului facultăţii şi cu aprobarea anuală a senatului.
Prin sentinţa civilă nr. 2568 din 8 noiembrie 2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia lipsei calităţii de reprezentant al d-lui B.A., a respins cererile formulate la 11 octombrie 2004, privind precizarea la acţiune şi cererea de intervenţie principală, formulate de către Universitatea S.H., împotriva pârâtului Ministerul Educaţiei şi Cercetării.
Pentru a hotărî astfel, a reţinut că la termenul din 11 octombrie 2004, reclamantul B.A. a precizat că acţiunea sa a fost formulată în numele Universităţii S.H., căreia îi revine calitatea de reclamantă, el având calitatea de reprezentant.
La acelaşi termen, Universitatea S.H. a formulat „cerere de intervenţie în nume propriu", arătând că din eroare a fost menţionat ca reclamant domnul B.A. şi că îşi însuşeşte motivele de fapt şi de drept ale acţiunii.
Pârâtul a invocat excepţia lipsei calităţii de reprezentant a domnului B.A., excepţie admisă de Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă precizată anterior, faţă de împrejurarea că mandatul de rector al d-lui B.A. expirase la 1 octombrie 2004.
Împotriva acestei sentinţe au formulat recurs, B.A. şi Universitatea S.H., recurs care a fost admis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 3315 din 26 mai 2005, dispunându-se casarea sentinţei, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, cu motivarea că deşi domnul B.A. nu a mai fost confirmat în funcţia de rector prin Ordinul nr. 4441 din 2 august 2004, emis de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, totuşi Senatul Universităţii nu l-a revocat din funcţie şi nu a ales o altă persoană în funcţia menţionată, astfel că domnul B.A. are calitatea de reprezentant în prezentul proces, pentru reclamanta Universitatea S.H.
În fond după casare, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 139 din 23 ianuarie 2006, a respins excepţia lipsei calităţii de reprezentant a d-lui B.A., a respins, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamantul B.A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi Universitatea S.H.
Pentru a hotărî astfel, a reţinut că, potrivit art. 72 alin. (2) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, ocupantul unei funcţii de conducere trebuie să fie profesor universitar sau conferenţiar universitar titular în instituţia de învăţământ superior respectivă, în speţă chiar dacă reclamantul exercita în fapt funcţia didactică de profesor universitar titular, acesta nu mai îndeplinea condiţiile legale pentru a deţine această calitate, deoarece art. 129 din Legea nr. 128/1997 impunea ca limită maximă de vârstă limita de 70 de ani, iar reclamantul la data alegerilor avea vârsta de 75 de ani şi 10 luni.
A mai reţinut instanţa de fond că numărul studenţilor aflat în componenţa senatului la data de desfăşurării alegerilor nu a fost respectat, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 94 alin. (1) din Legea nr. 84/1995, respectiv nu era întrunită proporţia de o pătrime, senatul fiind compus din 65 de membri, din care studenţi erau doar în număr de 3.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, Universitatea S.H., invocând dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
În motivare a arătat că hotărârea atacată cuprinde în dispozitiv elemente contradictorii, în sensul că instanţa de fond respinge acţiunea formulată de reclamantul B.A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi Universitatea S.H., deşi B.A. avea doar calitatea de reprezentant al reclamantei Universitatea S.H., căreia i s-a atribuit calitatea procesuală de pârât în mod greşit.
A mai motivat recurenta, că instanţa de fond a interpretat eronat dispoziţiile art. 72 alin. (2) şi art. 129 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, atunci când a reţinut că la data alegerilor, B.A. avea vârsta de 75 de ani şi 10 luni şi nu mai putea fi ales rector, deoarece limita până la care poate fi menţinut ca titular în funcţia didactică, un profesor universitar cu titlu ştiinţific de doctor, este de 70 de ani, deoarece legea nu condiţionează alegerea în funcţia de rector cu o anumită limită de vârstă, iar pe de altă parte, acest fapt se referă la altă problematică privind pensionarea cadrului didactic.
Analizând motivele de recurs şi soluţia instanţei de fond, în raport cu actele normative aplicabile în cauză şi probele administrate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat şi va fi respins pentru următoarele considerente.
Instanţa de fond, în fond după casare, fiind învestită cu prioritate să stabilească calitatea de reclamant a persoanei sau a persoanelor din prezenta pricină, în mod corect a respins excepţia lipsei calităţii de reprezentant a d-lui B.A. şi a respins, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamantul B.A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi cu Universitatea S.H.
Astfel, a stabilit cu prioritate calitatea de reclamant a d-lui B.A., dispoziţie stabilită prin Decizia Înaltei Curţi, ulterior, în mod corect a soluţionat cauza pe fond, atâta vreme cât s-a pronunţat asupra excepţiei cu care a fost învestită.
Privitor la susţinerea recurentei, că instanţa de fond a interpretat greşit prevederile art. 72 alin. (2) şi art. 129 din Legea nr. 128/1997, Înalta Curte constată că principiul autonomiei universitare nu poate fi invocat de recurentă, prin eludarea unor dispoziţii legale imperative stabilite prin Legea învăţământului, respectiv Legea nr. 84/1995.
Potrivit art. 93 alin. (2) din Legea nr. 84/1995 şi art. 74 alin. (1) din Legea nr. 128/1997, rectorul unei instituţii de învăţământ este ales de Senatul Universitar şi confirmat în funcţie prin ordin al ministrului educaţiei şi cercetării.
Urmare a analizării dosarului transmis Ministerului Educaţiei şi Cercetării privind confirmarea domnului B.A., s-a stabilit că nu au fost respectate prevederile legale privind componenţa Senatului Universitar, în sensul că din Senat au făcut parte 65 de membri şi 3 studenţi, nefiind respectate dispoziţiile art. 94 alin. (1) din Legea nr. 84/1995 care prevăd că „în Senatele universitare şi în consiliile facultăţilor, studenţii sunt reprezentaţi în proporţie de o pătrime din numărul membrilor acestor consilii şi senate, în condiţiile stabilite de Carta universitară".
Totodată, Ministerul Educaţiei şi Cercetării a mai stabilit că domnul B.A. nu întruneşte condiţiile stabilite prin dispoziţiile art. 129 alin. (2) din Legea nr. 128/1997 care prevăd că „la împlinirea vârstei de pensionare, profesorii universitari şi conferenţiari universitari cu titlu ştiinţific de doctor pot fi menţinuţi ca titulari în funcţia senatului universitar, prin vot uninominal, până la vârsta de 70 de ani", reclamantul având deja vârsta de 75 de ani şi 10 luni.
Pentru aceste considerente, Curtea constată că instanţa de fond a interpretat în mod judicios normele legale în materie, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Universitatea S.H. împotriva sentinţei civile nr. 139 din 23 ianuarie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 octombrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3466/2006. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 3472/2006. Contencios → |
|---|
