ICCJ. Decizia nr. 3466/2006. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 3466/2006

Dosar nr. 27878/2/2004

Şedinţa publică din 17 octombrie 2006

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la data de 29 septembrie 2004, reclamantul S.N.V. R. a chemat în judecată Ministerul Administraţiei şi Internelor, solicitând anularea Ordinului nr. S/II/6162 din 16 august 2004, emis de ministrul delegat pentru administraţia publică, G.E., pentru punerea în aplicare a Acordului-cadru la nivel naţional privind raporturile de serviciu dintre autorităţi şi funcţionarii publici, iar în subsidiar, anularea acestui Acord-cadru.

În motivarea acţiunii, reclamantul arată că acordul încheiat nu are o bază legală, întrucât Legea nr. 130/1996 şi Legea nr. 54/2003 nu cuprind prevederi referitoare la încheierea unui astfel de act, iar dispoziţiile art. 61 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 prevăd că autorităţile publice pot încheia anual acorduri cu sindicatele reprezentative ale funcţionarilor publici.

Se mai susţine că acordul în discuţie este nelegal, a fost întocmit în interesul exclusiv al Uniunii Sindicatelor funcţionarilor publici din România şi pune în imposibilitate Autoritatea Naţională a Vămilor să asigure desfăşurarea activităţii la frontieră, în schimburi.

La data de 22 februarie 2005, la solicitarea reclamantului, instanţa de fond a dispus citarea în cauză în calitate de pârâţi, a Uniunii Sindicatelor Funcţionarilor Publici din România şi a Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 1540 din 27 septembrie 2005, a respins, ca neîntemeiate, atât acţiunea reclamantului, cât şi cererea de intervenţie accesorie în interesul reclamantului, formulată de intervenienta Asociaţia M.P.R.

Instanţa a reţinut că actele normative indicate ca temei legal al acordului reprezintă cadrul juridic ce reglementează raporturile de muncă, iar prevederile legilor speciale se completează cu dispoziţiile dreptului comun. Au fost apreciate ca neîntemeiate şi susţinerile privitoare la încălcarea prevederilor art. 61 din Legea nr. 188/1999 şi ale dispoziţiilor art. 42 alin. (3) lit. b) din OUG nr. 123/2003 şi ale art. 13 alin. (2) din OUG nr. 10/2004.

Împotriva acestei soluţii au declarat recurs, reclamantul S.N.P.V. P.L. şi intervenienta Asociaţia M.P.R.

Anterior examinării motivelor recursului declarat de S.N.P.V. P.L. Bucureşti, se constată că, deşi legal citată pentru termenul din 17 octombrie 2006, în vederea timbrării, aceasta nu s-a conformat.

Aşa fiind, recursul formulat va fi anulat ca netimbrat.

În recursul său, Asociaţia M.P.R. susţine că:

- în mod greşit instanţa de fond a apreciat ca temei legal al acordului, raporturile de dreptul muncii, singurul temei fiind art. 61 din Legea nr. 188/1999, republicată;

- că, deşi nu are putere de act normativ, nefiind publicat în Monitorul Oficial, actul administrativ atacat este aplicat şi autorităţilor publice care nu sunt în subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor;

- instanţa nu a analizat problema reprezentativităţii Uniunii Sindicatelor Funcţionarilor Publici;

- instanţa a reţinut în mod eronat că art. 38 alin. (1) pct. 2 şi 4 din Ordinul Ministerului Administraţiei şi Internelor nr. S/II/6161 din 16 august 2004 nu ar modifica art. 42 alin. (3) lit. b) şi c) din OUG nr. 123/2003 şi că art. 12 alin. (6) din acelaşi ordin nu ar modifica art. 13 alin. (2) din OUG nr. 10/2004;

- Acordul-cadru cuprinde dispoziţii prin care împiedică celelalte organizaţii sindicale neafiliate la U.S.F.P.R., să-şi desfăşoare activitatea potrivit Legii nr. 54/2003 şi a statutelor proprii;

- Acordurile-cadru se încheie anual şi în nici un caz bianual, cum s-a procedat în cauză.

Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Acordul-cadru încheiat la 11 august 2004 a avut la bază prevederile Legii nr. 188/1999, ale Codului muncii, ale Legii nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă şi ale Legii nr. 54/2003 - legea sindicatelor.

Dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 188/1999, republicată, prevăd că prezenta lege reglementează regimul general al raporturilor juridice dintre funcţionarii publici şi autorităţile şi instituţiile publice din administraţia publică centrală şi locală, denumite raporturi de serviciu.

Aşa fiind, în mod corect, instanţa de fond a apreciat că actele normative indicate ca temei legal al acordului reprezintă cadrul juridic ce reglementează raporturile de muncă, iar prevederile legilor speciale se completează cu dispoziţiile dreptului comun.

Art. 103 din Legea nr. 188/1999, republicată, prevede că dispoziţiile acestei legi se completează cu prevederile legislaţiei muncii, precum şi cu reglementările de drept comun civile, administrative şi penale, după caz, în măsura în care nu contravin legislaţiei specifice funcţiei publice.

În conformitate cu dispoziţiile art. 61 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, republicată: „autorităţile şi instituţiile publice pot încheia anual în condiţiile legii, acorduri cu sindicatele reprezentative ale funcţionarilor publici sau cu reprezentanţii funcţionarilor publici, care să cuprindă numai măsuri referitoare la:

a) constituirea şi folosirea fondurilor destinate îmbunătăţirii condiţiilor la locul de muncă;

b) sănătatea şi securitatea în muncă;

c) programul zilnic de lucru;

d) perfecţionarea profesională;

e) alte măsuri decât cele prevăzute de lege, referitoare la protecţia celor aleşi în organele de conducere ale organizaţiilor sindicale.

Urmare a acestor dispoziţii, între Uniunea Sindicatelor Funcţionarilor Publici din România şi Ministerul Administraţiei şi Internelor - Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici a fost încheiat Acordul-cadru la nivel naţional, privind raporturile de serviciu dintre autorităţile şi instituţiile publice şi funcţionarii publici.

Rolul acestui acord-cadru estre de a stabili procedurile privind încheierea de acorduri între sindicate şi autorităţile publice.

Susţinerea recurentului privind nelegalitatea acordului-cadru care cuprinde şi alte măsuri decât cele prevăzute de art. 61 din Legea nr. 188/1999, nu poate fi reţinută.

Dispoziţiile art. 61 din Legea nr. 188/1999 sunt permisive, şi nu imperative, acest lucru rezultând din interpretarea gramaticală a sintagmei „autorităţile şi instituţiile publice pot încheia anual, în condiţiile legii, acorduri (...)".

Aşadar, autorităţile publice pot încheia anual acorduri care să le reprezinte, iar acest lucru nu determină nelegalitatea actelor administrative în discuţie.

Subiecţii cărora li se adresează acest acord, sunt sindicatele reprezentative ale funcţionarilor publici sau reprezentanţi ai acestora.

Instanţa de fond, în mod corect, a reţinut că organizaţiile sindicale care nu sunt afiliate la Uniunea Sindicatelor Funcţionarilor Publici din România şi care apreciază că dispoziţiile acordului în discuţie nu le sunt favorabile, au posibilitatea legală să încheie acorduri proprii.

Referitor la susţinerea privitoare la faptul că ordinul prin care a fost aprobat Acordul-cadru, nu a fost publicat în Monitorul Oficial, aceasta nu poate fi reţinută, întrucât actul în cauză consemnează o înţelegere realizată la nivel sindical. Nefiind un act unilateral de autoritate, nu era necesară publicarea sa în Monitorul Oficial.

Având în vedere cele mai sus arătate, recursurile declarate vor fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de S.N.P.V. P.L. Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 1540 din 27 septembrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Asociaţia M.P.R. împotriva aceleiaşi sentinţe.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 octombrie 2006.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3466/2006. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs