ICCJ. Decizia nr. 3574/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3574/2006
Dosar nr. 2652/33/2006
Şedinţa publică din 24 octombrie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 707 din 26 mai 2004, a admis acţiunea formulată de V.I., a dispus anularea hotărârii nr. 13299 din 10 martie 2004, emisă de Casa Judeţeană de Pensii Cluj şi a obligat-o să-i recunoască reclamantei, calitatea de refugiată în perioada 15 octombrie 1940 - 6 martie 1945 şi, totodată, să-i acorde drepturile băneşti prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 15 octombrie 1940 - 6 martie 1945, cu începere de la 1 ianuarie 2004.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 2555 din 15 aprilie 2005, a respins recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Cluj, ca nefondat, menţinând hotărârea instanţei de fond.
Împotriva hotărârii instanţei de fond, pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj a formulat contestaţie în anulare, invocând dispoziţiile art. 318 C. proc. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 255 din 5 iunie 2006, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a respins contestaţia în anulare, ca inadmisibilă.
Pentru a adopta această soluţie, instanţa a reţinut, în esenţă, că se invocă existenţa unor erori de judecată a instanţei de fond, drept temei a contestaţiei în anulare.
Or, în temeiul art. 317, coroborat cu prevederile art. 318 C. proc. civ., contestaţia în anulare poate fi formulată împotriva hotărârilor instanţei de recurs, iar aceste hotărâri trebuie să fie irevocabile.
Contestatoarea a formulat recurs împotriva sentinţei nr. 255 din 6 iunie 2006 a Curţii de Apel Cluj, prevalându-se de aceleaşi motive invocate în contestaţia în anulare, şi anume, faptul că instanţa nu a apreciat corect calitatea părţilor şi nu a făcut distincţie între titulari şi urmaşi.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru cele ce se vor arăta în continuare.
În temeiul art. 317 C. proc. civ., „hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare, pentru motivele arătate mai jos (...)".
Potrivit art. 318 C. proc. civ., „hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare, când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale (...)".
Astfel, în mod corect a reţinut instanţa de fond că, potrivit art. 317 şi 318 C. proc. civ., numai împotriva hotărârilor irevocabile, pronunţate în recurs, se poate formula contestaţie în anulare.
Nefiind îndeplinite cerinţele expres şi limitativ prevăzute de textul de lege, pe care s-a întemeiat contestaţia, instanţa în mod corect a respins-o ca fiind inadmisibilă.
Pe de altă parte, motivele de recurs reprezintă de fapt o reluare a motivelor pe care s-a întemeiat contestaţia în anulare.
În consecinţă, faţă de cele arătate şi în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Cluj împotriva sentinţei civile nr. 255 din 5 iunie2006 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 octombrie 2006.
← ICCJ. Decizia nr. 3573/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 3575/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
---|