ICCJ. Decizia nr. 3586/2006. Contencios. Anulare act de control taxe şi impozite. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3586/2006
Dosar nr. 15224/2/2005
Şedinţa publică din 25 octombrie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 7 aprilie 2006, la Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, a declarat recurs împotriva sentinţei nr. 304 din 9 februarie 2006, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinţei instanţei de fond, ca nelegală şi respingerea acţiunii, ca nefondată.
S-a susţinut că hotărârea instanţei a fost dată cu aplicarea greşită a legii, invocându-se dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Astfel, s-a precizat că înregistrarea celor 3 facturi fiscale (seria BACE nr. 0852353, seria BACE nr. 08252357 şi seria BACE nr. 0852354), toate emise de acelaşi furnizor SC E.S. SRL, la 31 august 1999, în contabilitatea proprie a societăţii comerciale intimate încalcă dispoziţiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 82/1991, a contabilităţii şi pct. 119 din Regulamentul nr. 704/1993, de aplicare a legii contabilităţii, nefiind documente justificative, neavând completate toate rubricile cerute de lege. Aşa fiind, intimata nu avea drept de deducere la calculul impozitului pe profit a cheltuielilor în sumă de 1.796.983.150 lei. Sub acest aspect, se invocă şi dispoziţiile art. 4 alin. (6) lit. m) din OG nr. 70/1994 privind impozitul pe profit, potrivit cărora nu sunt deductibile la calculul profitului impozabil, cheltuielile înregistrate în contabilitate pe baza unor documente care nu îndeplinesc condiţiile de document justificativ potrivit Legii contabilităţii nr. 82/1991.
Recurentul a precizat expres că facturile în cauză nu sunt completate corespunzător la rubricile „furnizor", „cumpărător", nu sunt completate cu date privind expediţia, la rubrica „furnizor", nu sunt completate datele de identificare ale acestuia, la rubrica „date privind expediţia" nu este completat numele şi datele de identificare ale delegatului care a preluat marfa, mijlocul cu care s-a efectuat transportul, datele de identificare ale acestuia, iar datele de identificare a furnizorilor de bunuri şi servicii sunt elemente esenţiale pe care trebuie să le cuprinsă documentele justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitate.
Din actele cauzei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că prin sentinţa nr. 304 din 9 februarie 2006, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, în fond după casare, s-a admis acţiunea formulată de societatea reclamantă, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Garda Financiară Centrală.
S-a anulat Decizia nr. 340 din 22 octombrie 2003, emisă de Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia de Soluţionare a Contestaţiilor şi procesul-verbal nr. 1 din 19 noiembrie 2001 al Gărzii Financiare Centrale.
De precizat că prin Decizia nr. 1666 din 15 martie 2005, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a casat sentinţa nr. 749 din 21 aprilie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, cu trimiterea pentru rejudecare.
S-a considerat că se impune efectuarea unei expertize contabile care să stabilească dacă înregistrarea celor 3 facturi, au la bază o activitate comercială reală, dar şi pentru a se verifica dacă facturile au fost emise cu respectarea dispoziţiilor legale, precum şi dacă înregistrarea în contabilitatea societăţii reclamante s-a făcut conform normelor legale.
Instanţa de fond a reţinut că (potrivit expertizei contabile efectuate în cauză), activitatea comercială cuprinsă în cele 3 facturi a fost reală şi că, deşi „facturile nu sunt completate corespunzător, reclamanta nu avea de unde să cunoască faptul că facturile emise de SC E.S. SRL nu sunt cumpărate de aceasta, de la R.T.C., întrucât nici o dispoziţie legală nu obligă beneficiarul facturilor să ceară chitanţa de cumpărare a facturilor de la R.T.C.
S-a mai reţinut de instanţa de fond că Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 5 a dispus scoaterea de sub urmărire penală a administratorului societăţii reclamante, considerându-se că fapta penală de evaziune fiscală nu există.
Recursurile declarate în cauză sunt întemeiate şi vor fi admise, hotărârea atacată fiind nelegală.
Aşa cum rezultă din actele cauzei, activitatea comercială dintre cele 2 societăţi priveşte „deşeuri de alamă". Ambele societăţi ştiau foarte bine de dispoziţia legală de cumpărare a facturilor fiscale personalizate numai de la R.T.C., tocmai pentru un control real (prin completarea corectă a tuturor rubricilor facturii) al actelor, astfel încât calcularea profitului impozabil să fie făcută corect.
Sub acest aspect, este de observat că împrejurarea că administratorul societăţii a fost scos de sub urmărire penală de Parchetul Judecătoriei sectorului 5, pentru evaziune fiscală, nu are relevanţă sub aspectul răspunderii fiscale a societăţii.
Conform art. 22 C. proc. pen., hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile cu privire la existenţa faptei a persoanei care a săvârşit-o şi a vinovăţiei acesteia.
Deci, nu există autoritate de lucru judecat în privinţa obligaţiilor fiscale ale societăţii.
De altfel, conform art. 25 pct. B lit. b) din OG nr. 3/1992 privind T.V.A. (în vigoare pentru perioada supusă controlului), plătitorii de T.V.A., cu privire la întocmirea documentelor, au obligaţia de a solicita de la furnizori sau prestatori, facturi sau documente legal aprobate, pentru toate bunurile şi serviciile achiziţionate şi să verifice întocmirea corectă a acestora, iar pentru facturile cu o valoare a T.V.A. mai mare de 2 milioane lei, să solicite copia de pe certificatul de înregistrare ca plătitor de T.V.A. a furnizorului sau prestatorului.
Din raportul de expertiză rezultă în mod cert că dispoziţiile legale cu privire la întocmirea facturilor potrivit legii contabilităţii nu au fost respectate.
Este de semnalat faptul că experta a făcut menţiunea că „necompletarea rubricilor unei facturi nu poate determina anularea facturii şi a se reţine evaziune fiscală, cât timp operaţiunea comercială a fost reală".
Această concluzie a expertei este irelevantă cu privire la obligaţiile fiscale ale societăţii, comiterea infracţiunii de evaziune fiscală nefiind obiectul acestei cauze. Ceea ce este de stabilit, este impozitul pentru profitul societăţii, avându-se în vedere înregistrările contabile, ori în cauză cele 3 facturi invocate nu pot fi considerate documente justificative legale.
Aşa fiind, recursurile fiind întemeiate, hotărârea atacată fiind nelegală, se vor admite recursurile şi se va modifica sentinţa, cu respingerea în fond a acţiunii societăţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Garda Financiară - Comisariatul General împotriva sentinţei civile nr. 304 din 9 februarie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că respinge acţiunea, ca neîntemeiată.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 octombrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3585/2006. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 3587/2006. Contencios. Anulare act... → |
|---|
