ICCJ. Decizia nr. 3685/2006. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici statutari. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3685/2006
Dosar nr. 6741/1/2006
Şedinţa publică din 31 octombrie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 22/P.I. din 23 ianuarie 2006, Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis acţiunea formulată de P.G., în contradictoriu cu Autoritatea Naţională a Vămilor, a constatat nulitatea Ordinului nr. 7430 din 24 octombrie 2005, emis de pârâtă şi prin care reclamantul fusese sancţionat cu mustrare scrisă şi a obligat-o pe pârâtă să plătească reclamantului, suma de 1.000 lei (RON) cu titlu de cheltuieli de judecată. Prin aceeaşi sentinţă, a fost respinsă acţiunea formulată de P.G. împotriva pârâtei Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, pentru lipsă de calitate procesuală pasivă.
În motivarea sentinţei civile pronunţate, curtea de apel a reţinut, în esenţă, aspectele ce vor fi arătate în continuare.
Prin ordinul contestat, reclamantului i-a fost aplicată sancţiunea disciplinară prevăzută de art. 65 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 188/1999, republicată, constând în „mustrare scrisă", pentru că în noaptea dintre 31 iulie şi 1 august 2005, aflându-se în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu corespunzătoare funcţiei de inspector vamal asistent la Biroul Vamal Cenad, a efectuat cu superficialitate controlul unui autoturism pe sensul de ieşire din ţară, în care se afla ascuns, într-un spaţiu special, un transfug.
Curtea de apel a constatat că ordinul contestat este lovit de nulitate absolută, întrucât nu cuprinde menţiunile prevăzute de art. 35 alin. (2) lit. c) şi e) din HG nr. 1210/2003, soluţie care se impune şi în raport cu prevederile art. 268 alin. (2) lit. c) şi f) C. muncii, aplicabile raportului juridic dedus judecăţii în raport cu norma de trimitere a art. 93 din Legea nr. 188/1999, republicată.
În ceea ce priveşte Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, chemată în judecată de reclamant, instanţa a invocat din oficiu şi a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, constatând că această instituţie nu a emis nici unul dintre actele care, pe cale directă sau incidentală, fac obiectul cauzei.
Împotriva sentinţei civile nr. 22/P.I. din 23 ianuarie 2006 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, a declarat recurs, Direcţia Regională Vamală Timişoara, împuternicită să reprezinte interesele Autorităţii Naţionale a Vămilor, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ.
În privinţa aspectelor formale ale actului administrativ dedus judecăţii, recurentele-pârâte susţin următoarele:
- au fost respectate prevederile art. 35 alin. (2) lit. c) din HG nr. 1210/2003, întrucât în considerentele ordinului de sancţionare este precizat Raportul nr. 51.256 din 14 octombrie 2006, care a fost comunicat şi reclamantului. Or, din conţinutul raportului rezultă că au fost respectate prevederile respective, reclamantul având cunoştinţă de consemnările din procesul-verbal al comisiei de disciplină şi de motivele pentru care au fost înlăturate apărările;
- au fost respectate prevederile art. 35 alin. (2) lit. e) din HG nr. 1210/2003, aşa cum rezultă din textul art. 3 al ordinului contestat, iar întrucât funcţionarul a formulat contestaţia în termenul legal, nu a fost prejudiciat în nici un fel sub acest aspect;
- au fost respectate prevederile art. 28 alin. (2) din HG nr. 1210/2003, referitoare la activitatea de cercetare a abaterii disciplinare, întrucât, aşa cum rezultă din procesul-verbal al comisiei de disciplină, contestatorul nu s-a prezentat la audieri, aspect menţionat în Referatul încheiat la data de 19 septembrie 2005, iar contestatorului i-a fost înaintată sesizarea, în vederea formulării obiecţiunilor scrise şi invocării apărărilor, obiecţiunile sale fiind înregistrate la Autoritatea Naţională a Vămilor, la data de 29 septembrie 2005.
În privinţa aspectelor de fond ale actului administrativ dedus judecăţii, recurentele-pârâte susţin următoarele:
- din materialul probator administrat cu ocazia anchetei administrative rezultă că activitatea desfăşurată de P.G. în cadrul Biroului Vamal Cenad a fost necorespunzătoare;
- în noaptea dintre 31 iulie şi 1 august 2005, P.G. a efectuat superficial controlul autoturismului V. condus de T.D., pe sensul de ieşire din ţară, concluzie la care s-a ajuns în urma faptului că la data de 31 august 2005, autorităţile maghiare au comunicat intenţia de returnare a unui cetăţean găsit ascuns într-un locaş special al autoturismului respectiv;
- potrivit notei explicative luate lui P.G., acesta a efectuat un control prin sondaj, care nu poate fi luat în considerare ca motiv exonerator de răspundere, întrucât un astfel de control se efectuează în cazul bunurilor care pot fi greu identificate în lipsa unui control total, or, în speţă, este vorba de un cetăţean transfug a cărui identitate nu este cunoscută.
Faţă de motivele invocate, recurentele-pârâte solicită admiterea recursului, casarea sentinţei civile atacate şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe, în vederea cercetării sancţiunii aplicate prin Ordinul nr. 7430 din 24 octombrie 2005, emis de conducătorul Autorităţii Naţionale a Vămilor.
Analizând cauza, prin prisma motivelor de recurs invocate de recurentele-pârâte, în raport cu prevederile art. 3041 C. proc. civ., ale Legii nr. 188/1999, republicată şi ale HG nr. 1210/2003, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Prin ordinul contestat, reclamantului i-a fost aplicată sancţiunea disciplinară prevăzută de art. 65 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 188/1999, republicată, constând în „mustrare scrisă".
Potrivit art. 35 alin. (2) din HG nr. 1210/2003:
„(2) Sub sancţiunea nulităţii absolute, în actul administrativ de sancţionare a funcţionarului public se cuprind în mod obligatoriu:
a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară;
b) precizarea prevederilor din procesul-verbal al comisiei de disciplină;
c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de funcţionarul public în timpul cercetării disciplinare prealabile;
d) temeiul legal în baza căruia sancţiunea disciplinară se aplică;
e) termenul în care sancţiunea disciplinară poate fi contestată;
f) instanţa competentă la care actul administrativ prin care s-a dispus sancţiunea disciplinară poate fi contestat".
Din analiza ordinului contestat, se constată că acesta cuprinde menţiunile prevăzute la lit. a), b), d) şi f) ale alin. (2) al art. 35 din HG nr. 1210/2003.
În ceea ce priveşte menţiunile de la lit. c) şi e) sus-citate se constată că acestea nu se regăsesc în cuprinsul Ordinului nr. 7430 din 24 octombrie 2005, aspecte reţinute, în mod corect, prin sentinţa civilă atacată.
Sub aspectul respectării prevederilor art. 35 alin. (2) lit. c) din HG nr. 1210/2003, susţinerile recurentelor-pârâte vor fi înlăturate pentru considerentele următoarele.
Este adevărat că P.G. a formulat obiecţiuni cu privire la abaterea disciplinară reţinută în sarcina sa, iar în procesul-verbal nr. 56.547 din 11 octombrie 2005 al Comisiei de disciplină s-a menţionat că se resping în tot aceste obiecţiuni, aspecte cuprinse în şi Raportul nr. 51.256 din 14 octombrie 2005.
Se reţine, însă, că atât procesul-verbal nr. 56.547 din 11 octombrie 2005 cât şi Raportul nr. 51.256 din 14 octombrie 2005 ale Comisiei de disciplină fac parte din documentaţia care a stat la baza emiterii ordinului contestat. Or, dispoziţiile imperative ale art. 35 alin. (2) lit. c) din HG nr. 1210/2003 impun cuprinderea în chiar actul administrativ de sancţionare a motivelor pentru care au fost înlăturate apărările formulate de funcţionarul public în timpul cercetării disciplinare prealabile. De altfel, chiar în eventualitatea acceptării susţinerii din recurs referitoare la respectarea acestor prevederi prin luarea în considerare a menţiunilor din procesul-verbal şi din raport, Curtea mai reţine că simpla afirmaţie laconică de respingere a obiecţiunilor nu echivalează, în sensul art. 35 alin. (2) lit. c) din HG nr. 1210/2003, cu o prezentare a motivelor pentru care au fost înlăturate apărările formulate de funcţionarul public.
Astfel, necuprinderea în Ordinul nr. 7430 din 24 octombrie 2005 a motivelor pentru care au fost înlăturate obiecţiunile funcţionarului public se sancţionează cu nulitatea absolută a actului administrativ, fără a exista posibilitatea complinirii acestei obligaţii prin luarea în considerare a menţiunilor cuprinse documentaţiei prealabile emiterii actului.
Sub aspectul respectării prevederilor art. 35 alin. (2) lit. e) din HG nr. 1210/2003, susţinerile recurentelor-pârâte vor fi înlăturate pentru considerentele următoare.
Potrivit acestor dispoziţii, actul administrativ de sancţionare trebuie să cuprindă, sub sancţiunea nulităţii absolute, termenul în care sancţiunea disciplinară poate fi contestată.
Or, art. 3 din Ordinul nr. 7430 din 24 octombrie 2005, invocat de recurentele-pârâte, prevede doar instanţa judecătorească competentă la care poate fi introdusă contestaţia şi nicidecum termenul în care poate fi formulată acţiunea.
Nu poate fi primită susţinerea recurentelor referitoare la faptul că funcţionarul nu a suferit niciun prejudiciu, întrucât a formulat contestaţia în termenul legal.
Dispoziţiile imperative ale art. 35 alin. (2) lit. e) din HG nr. 1210/2003, stabilind o obligaţie clară în sarcina emitentului ordinului contestat, sunt de strictă interpretare, astfel că nerespectarea lor se sancţionează cu nulitatea absolută a actului administrativ, care nu poate fi acoperită prin invocarea faptului că prejudiciul nu s-a produs, iar partea nu a fost vătămată.
Astfel, nulitatea actului administrativ se apreciază strict în funcţie de menţiunile pe care trebuie să le cuprindă potrivit dispoziţiilor imperative, iar nu în raport cu documentaţia care a stat la baza emiterii sale sau cu prejudiciile a căror producere funcţionarul public a evitat-o prin propria conduită.
Sub aspectul respectării prevederilor art. 28 alin. (2) din HG nr. 1210/2003 şi al aspectelor de fond ale actului administrativ contestat, susţinerile din recurs nu vor fi analizate, întrucât primează sancţiunea nulităţii absolute a Ordinului nr. 7430 din 24 octombrie 2005, constatată în raport cu dispoziţiile art. 35 alin. (2) lit. c) şi e) din aceeaşi hotărâre a Guvernului.
Se mai reţine că întemeiat, curtea de apel a invocat şi a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, care nu are calitatea de emitent al actului administrativ contestat.
Faţă de cele arătate, Înalta Curte constată că sentinţa civilă atacată este legală şi temeinică, astfel că, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., va respinge recursul declarat de Direcţia Regională Vamală Timişoara, împuternicită să reprezinte interesele Autorităţii Naţionale a Vămilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Direcţia Regională Vamală Timişoara, împuternicită să reprezinte interesele Autorităţii Naţionale a Vămilor, împotriva sentinţei civile nr. 22/P.I. din 23 ianuarie 2006 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 octombrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3684/2006. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 3686/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
