ICCJ. Decizia nr. 3678/2006. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3678/2006
Dosar nr. 2521/1/2006
Şedinţa publică din 31 octombrie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 27 din 24 ianuarie 2005, a admis cererea formulată de reclamanta SC A. SA Timişoara, în contradictoriu cu A.R.R. Bucureşti şi A.R.R. Caraş-Severin, dispunând suspendarea executării deciziei nr. 1325 din 22 septembrie 2005, emisă de pârâta Agenţia Caraş-Severin, până la soluţionarea irevocabilă a acţiunii în anularea respectivului act administrativ, ce formează obiectul dosarului nr. 12190/2005 al aceleiaşi instanţe.
Pentru a dispune astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin acţiunea ce formează obiectul dosarului nr. 12190/2005 reclamanta SC A. SA Timişoara a solicitat anularea deciziei nr. nr. 1325 din 22 septembrie 2005, emisă de pârâta A.R.R. Caraş-Severin, prin care s-a anulat licenţa de traseu seria LT nr. 33551, cu consecinţa predării în termen de 3 zile a licenţei de execuţie pentru traseul Moldova Nouă - Drobeta Turnu Severin, invocând motive de nulitate, pe considerentul că Decizia a fost întemeiată pe prevederi legale abrogate, nu este motivată în fapt şi este, totodată, neîntemeiată.
Până la soluţionarea irevocabilă a cauzei, reclamanta a promovat cererea de suspendare a executării respectivei decizii, apreciind că actul administrativ atacat este nul de drept, iar efectele pe care le-ar provoca, respectiv întreruperea activităţii de transport pe traseul în discuţie, ar afecta atât societatea care deţine mijloacele de transport adecvate şi şoferi angajaţi, cât şi pe beneficiarii serviciilor de transport pe traseul în cauză, cuprinzând 20 de localităţi, fără alternativa altui transport, neexistând cale ferată.
Raportat la conţinutul deciziei contestate şi la probele depuse de reclamantă care atestă rămânerea traseului descoperit, cu consecinţe nefavorabile pentru reclamantă din punct de vedere economic, cât şi pentru angajaţii săi şi cetăţenii beneficiari ai transportului rutier, s-a apreciat că prin punerea în executare a deciziei atacate pentru nelegalitate s-ar produce o vătămare iminentă şi ireparabilă reclamantei.
Prin urmare, reţinându-se că s-a făcut dovada îndeplinirii cerinţelor art. 14, coroborate cu art. 15 din Legea nr. 554/2004, pentru a se dispune suspendarea executării actului administrativ vătămător, acţiunea reclamantei a fost admisă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul legal, pârâta A.R.R., invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia s-a susţinut că în speţa dedusă judecăţii nu erau îndeplinite condiţiile cumulative şi imperative prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, pentru a se putea dispune suspendarea executării actului administrativ ce formează obiectul acţiunii în anulare.
S-a apreciat că reclamanta nu a făcut dovada existenţei unui caz bine justificat şi a unei pagube iminente, în sensul dispoziţiilor legale indicate, sentinţa atacată fiind nelegală şi netemeinică.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, SC A. SA a solicitat respingerea recursului şi menţinerea sentinţei atacate, fiind temeinică şi legală.
În opinia reclamantei-intimate, prezentul recurs este rămas fără obiect, întrucât Decizia nr. 1325 din 22 septembrie 2005 a fost anulată prin sentinţa nr. 66 din 28 februarie 2006 a Curţii de Apel Timişoara, anexată întâmpinării.
Pe fondul cauzei, s-a apreciat că recursul este nefondat, fiind doar o cale de atac exercitată ex officio de autoritatea de stat, din probele administrate în cauză rezultând fără dubiu că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, pentru a se dispune suspendarea executării actului administrativ atacat.
Recursul nu este fondat.
În conformitate cu dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, o dată cu sesizarea, în condiţiile art.7, a autorităţii care a emis actul, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ, până la pronunţarea instanţei de fond.
Suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant şi prin cererea adresată instanţei competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat, astfel cum se prevede prin art. 15 al legii. În acest caz, instanţa va putea dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluţionarea irevocabilă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula odată cu acţiunea principală sau printr-o acţiune separată, cum s-a procedat în speţă, până la soluţionarea acţiunii pe fond.
Rezultă din aceste prevederi legale că cele două condiţii impuse pentru admisibilitatea cererii trebuiau îndeplinite cumulativ. Este, însă, fără îndoială că acestea se determină reciproc, logic neputându-se vorbi despre un caz bine justificat, fără a exista pericolul producerii pagubei şi invers, despre iminenţa pagubei dacă nu se identifică un caz bine justificat.
Textul cere, aşadar, ca pe lângă iminenţa pagubei să se înfăţişeze şi alte împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, inclusiv aspecte care scot în evidenţă caracterul ilegal al actului, care să fie de natură a argumenta că este vorba de un caz bine justificat.
În speţă, raportat la actele dosarului şi probele depuse de reclamantă, s-a concluzionat în mod corect că s-a făcut dovada îndeplinirii cumulative a cerinţelor art. 14, coroborate cu art. 15 din Legea nr. 554/2004.
Astfel, consecinţele nefavorabile din punct de vedere economic pentru reclamantă, cât şi pentru angajaţii săi şi beneficiarii traseului descoperit, nu pot fi contestate.
Pe de altă parte, reclamanta a înfăţişat şi alte împrejurări vizând caracterul ilegal al actului de natură a argumenta reţinerea existenţei unui caz bine justificat şi, mai mult, prin sentinţa nr. 66 din 28 februarie 2006, s-a reţinut temeinicia şi legalitatea acţiunii în anularea respectivului act administrativ, fiind admisă.
Prin urmare, hotărârea atacată fiind dată cu aplicarea corectă a legii, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocat de recurentă, nu poate fi reţinut.
Examinând, totodată, cauza sub toate aspectele, conform art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu este dat în speţă nici un alt motiv care să impună desfiinţarea acesteia.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 312 pct. 1 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de A.R.R. împotriva sentinţei civile nr. 27 din 24 ianuarie 2006 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 octombrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3677/2006. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 3683/2006. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
