ICCJ. Decizia nr. 3771/2006. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3771/2006
Dosar nr. 35723/2/2005
Şedinţa publică din 2 noiembrie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 15 noiembrie 2005, reclamantul SC I.A.C. SRL Bucureşti a chemat în judecată C.N.E.A.A., solicitând anularea rapoartelor nr. 1842 din 5 septembrie 2005 şi nr. 10034 din 30 mai 2005, întocmite de pârât, suspendarea acestor acte, până la soluţionarea acţiunii în anularea lor, obligarea la plata unor daune materiale şi morale în cuantum de 100 miliarde lei şi plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii arată, în esenţă, că actele contestate nu i s-au comunicat, luând cunoştinţă de conţinutul lor la data de 29 septembrie 2005, în dosarul nr. 1379/2005 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Mai arată că actele respective sunt nelegale, pentru că eronat, pârâtul a propus Ministerului Educaţiei, neautorizarea sa, cu toate că este autorizată încă din anul 1991, în baza Legii nr. 31/1990, iar propunerea de neautorizare s-a făcut fără ca pârâtul să efectueze vizita prevăzută de Legea nr. 88/1993.
Menţionează că pârâtul nu are atribuţii în ce priveşte instituţiile de învăţământ superior particular deja înfiinţate prin hotărâre judecătorească care au un drept deja câştigat, drept ce poate fi luat tot de către o instanţă judecătorească în condiţiile Legii nr. 31/1990.
Susţine că rapoartele întocmite de pârât nu conţin date reale, ci doar presupuneri făcute în scop de concurenţă neloială, pentru favorizarea instituţiilor concurente, fără să ţină cont că obiectivele sale sunt clare, realizabile, în măsură să satisfacă toate standardele legale.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 941 din 20 aprilie 2006, a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, ca neîntemeiată, excepţie invocată de pârât, dar a respins şi acţiunea, ca neîntemeiată.
Instanţa reţine, în motivarea sentinţei, că urmare a sentinţei civile nr. 752 din 20 noiembrie 1995, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin care pârâtul a fost obligat să viziteze facultăţile din cadrul unităţii reclamante, acesta a procedat la vizitarea şi reanalizarea specializărilor universităţii reclamante, emiţând rapoartele de evaluare din 4 decembrie 2000 şi 15 ianuarie 2001, prin care a menţinut propunerea de neautorizare provizorie a lor, rapoarte ce au fost contestate la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal care, prin sentinţa civilă nr. 285 din 8 februarie 2006, a respins contestaţia, ca inadmisibilă.
Reţine, astfel, că la data introducerii prezentei cereri de chemare în judecată, rapoartele de evaluare din 29 mai 2005 erau caduce, lipsite de eficacitate, ca urmare a emiterii în cadrul aceleiaşi proceduri de autorizare provizorie a rapoartelor din 4 decembrie 2000 şi 15 ianuarie 2001.
Mai reţine că aceste rapoarte nu au produs efecte juridice, pentru că reclamantul a continuat să funcţioneze, aflând-se în procedura de autorizare finalizată cu emiterea rapoartelor din 4 decembrie 2000 şi 15 ianuarie 2001, contestate ulterior în instanţă, negăsindu-şi, astfel, aplicarea efectele nulităţii, retroactivităţii, repunerii în situaţia anterioară sau anulării actului subsecvent.
Reclamantul a declarat recurs împotriva sentinţei, considerând că este netemeinică şi nelegală.
Susţine că rapoartele pe care le contestă, sunt înscrisuri publice, care produc efecte juridice indirecte prin transmiterea lor către diverse instituţii ale statului şi că instanţa a interpretat greşit legea prin aceea că a considerat că reclamantul ar fi avut altă denumire la un moment dat.
Arată că pârâta a încălcat dispoziţiile Legii nr. 88/1993, în mai multe rânduri, prin faptul că a refuzat să viziteze facultăţile, a întocmit rapoartele cu încălcarea principiului indisponibilităţii părţilor şi şi-a depăşit competenţele în ce priveşte propunerea de acordare sau neacordare a autorizării provizorii.
Recursul va fi respins ca nefondat, dar cu o motivare într-o anumită măsură diferită decât cea a instanţei de fond.
Conform prevederilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, actul administrativ este „actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării sau a organizării executării legii, dând naştere, modificând sau stingând raporturi juridice….".
Din conţinutul noţiunii de act administrativ rezultă că, pentru a avea această calitate, actele emise de autorităţile publice trebuie să fie susceptibile de a da naştere, a modifica sau a stinge raporturi juridice, deci să fie prin ele însele capabile să producă efecte juridice directe.
În cauza de faţă se contestă două rapoarte întocmite de intimată, înscrisuri care nu au, însă, calitatea de act administrativ în sensul prevăzut de lege, ci sunt operaţiuni administrative premergătoare întocmirii actului administrativ, ele luate separat nefiind capabile să dea naştere, să modifice sau să stingă raporturi juridice.
Legea prevede necesitatea întocmirii lor, anterior emiterii actului administrativ, dar legiuitorul nu prevede posibilitatea atacării acestora, separat de actul administrativ în considerarea cărora se întocmesc.
Ca atare, se reţine că acţiunea pentru anularea celor două rapoarte, în situaţia în care nu se cere anularea şi a actului administrativ emis în baza acestora, apare ca fiind inadmisibilă.
De aceea, nu se mai impune a fi analizate şi celelalte susţineri ale recurentului făcute prin cererea de recurs care, de altfel, au fost avute în vedere, printr-o motivare corespunzătoare, şi de către instanţa de fond.
Pentru considerentele arătate mai sus, în temeiul art. 10 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 şi ale art. 299 şi 312 C. proc. civ., se va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC I.A.C. SRL Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 941 din 20 aprilie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 noiembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3699/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 3772/2006. Contencios → |
|---|
